FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Dorin Goga e cel mai optimist rapidist: "Am venit pentru titlu, sînt convins că-l luăm!"

Goga nu se va mai lupta cu Bozovici, ci împreună se vor bate pentru obiectivele Rapidului Foto: MediafaxFoto
Goga nu se va mai lupta cu Bozovici, ci împreună se vor bate pentru obiectivele Rapidului Foto: MediafaxFoto

Articol de - Publicat marti, 03 iulie 2012 00:00 / Actualizat luni, 02 iulie 2012 20:00

Goga a semnat cu alb-vişiniii chiar în ziua în care a împlinit 28 de ani şi a anunţat obiectivul pentru noul sezon


- Dorin, au fost dificile negocierile cu George Copos? Aşa spun toţi cei care vin în Giuleşti...
- Ha-ha, cu mine nu a fost nimic de genul acesta. Ne-am înţeles destul de repede, cam într-o zi am pus totul la punct. E normal ca o parte să dorească ceva, cealaltă parte altceva. Am şi semnat, acum mă consider rapidist sută la sută.

- Ai lucrat cu Sabău şi la Timişoara, a contat acest lucru?
- Evident. Am făcut performanţă acolo, ne-am înţeles foarte bine. Am venit şi pentru a-l ajuta pe domnul Sabău, mi-am dorit să lucrez din nou cu dînsul şi să reedităm lucrurile bune făcute la Poli. M-a convins şi George Copos, a venit cu cea mai concretă ofertă.

Exemplul Poli - Şahtior
- Nu ai mai jucat în ultima perioadă...
- Din păcate, am cam ratat ultimul an, se joacă altceva în divizia a doua. În plus, este adevărat şi că am jucat puţin în retur. Ştiu însă foarte bine care-s cerinţele la o formaţie cu pretenţii şi voi fi la capacitate maximă pînă cînd va începe sezonul. Un campionat pe care trebuie să-l cîştigăm, să facem o bucurie tuturor rapidiştilor. Trebuie să îndeplinim toate obiectivele, avem o echipă valoroasă aici, chiar dacă au plecat mai mulţi jucători în această vară.

- Aveţi un start de campionat foarte greu, nu ţi-e teamă?
- Nu mi-e frică de nimic, avem timp să punem la punct toate detaliile şi să începem în forţă. Şi pe cînd eram la Timişoara, înainte de "dubla" cu Şahtior de acum trei ani, eram consideraţi fără nici o şansă, iar domnul Sabău a reuşit calificarea. Aşa vom reuşi şi de această dată în campionat.

"E un avantaj pentru noi că începem sezonul înaintea celorlalţi, cu acea «dublă» din Europa League. Sigur vom arăta bine"
Dorin Goga, atacant Rapid

31 de goluri în 107 partide are Goga în Liga 1

2 goluri în 12 meciuri are Goga în cupele europene

1 selecţie are Goga la echipa naţională, în jocul cu Turkmenistan (4-0), din ianuarie 2012

Top 5 salarii lunare la Rapid
1. Goga 22.000
2-3. Duarte 20.000
Surdu 20.000
4-5. Coman 18.000
Teixeira 18.000

Rossi, noul director sportiv
Italianul Renzo Rossi a fost instalat în funcţia de director sportiv al giuleştenilor, fiind adus chiar la solicitarea lui Sabău, iar ieri a fost prezent la ProRapid: "Mă bucur foarte mult că m-am întors aici. Chiar Neluţu a insistat să vin alături de el în Giuleşti. E o provocare pentru mine, am acceptat pe loc, sper să lucrăm foarte bine împreună şi să atingem obiectivele la sfîrşitul sezonului". Rossi a mai fost la Rapid pentru o scurtă perioadă şi în 2007, cînd a venit alături de Bergodi.

"Copos are mari probleme"
Rui Duarte a revenit la antrenamentele giuleştenilor şi a anunţat de ce a lipsit la prima parte a pregătirii: "Îmi place acest club, mereu m-am simţit bine în Giuleşti, mi-am făcut foarte mulţi prieteni, asta contează poate mai mult decît banii. George Copos este un om bun în general, dar ca patron are mari probleme. Nu o zic doar eu, toţi ştiu asta". Rui crede că jucătorii plecaţi nu sînt de neînlocuit: "Au plecat cîţiva, dar pot fi schimbaţi. Doar Messi sau Ronaldo nu pot fi înlocuiţi".

339 "Am venit pentru Ligă"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (13)
vendetta87
vendetta87  •  03 Iulie 2012, 21:09

ce salariu are surdu mi-e rau....pe asta nu-l ia copos la ochi?

bogdan1407
bogdan1407  •  03 Iulie 2012, 14:37

taci ba draq....iei titlu. ai obiceiuri steliste? :-J vb mult si prost inainte. luati titlu si dupa aia vorbiti. ca de luat titlu prin presa ne-am saturat:-J

roversio
roversio  •  03 Iulie 2012, 13:17

Citeste in exclusivitate pe TransferMarket.ro despre viitoarea destinatie a legendei portugheze Nuno Gomes, unde l-a imprumutat Man Utd pe Fabio, la ce echipa va juca fundasul brazilian Maicon, ce fundas poreclit ,,noul Lucio" a fost transferat de AS Roma, unde va juca Frederic Kanoute, cu ce echipa a semnat brazilianul Amauri si care sunt cei doi mijlocasi de top transferati de Juventus Torino.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează