Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat sambata, 01 iulie 2023 07:17 / Actualizat sambata, 01 iulie 2023 09:18
Iuliu Hajnal (71 de ani), jucătorul de legendă de la Târgu Mureș, cu 381 de meciuri și 77 de goluri în prima divizie, povestește cum a trăit fără tată de la vârsta de cinci ani, după ce părintele a fost condamnat la închisoare pe viață din motive politice.
- Domnule Hajnal, cum e viața după fotbal pentru dumneavoastră?
- Până acum doi ani am fost responsabil FRF pe Transilvania pentru selecția la copii și juniori. Acum sunt liniștit. Stau acasă.
- După o viață de încercări ați găsit în sfârșit liniștea?
- Eheee! Ultimele controale arată că sunt sănătos, organele sunt bine, am un moral bun, am copii mari, nepoți, prieteni. Am familie! Cred că trebuie să mă respect ca să fiu respectat.
- Copilăria dumneavoastră n-a fost deloc una ușoară.
- Așa este, dar am reușit, zic eu...
- Dar durerea că ați trăit fără tată nu are cum să treacă, nu?
- N-am suferit pentru că am fost înconjurat de iubire. Zilnic îmi vizitez mama, zilnic îmi vizitez surorile. Am rămas același om! Familia pentru mine era și este totul.
Condamnat la închisoare pe viață
- Tatăl dumneavoastră a fost luat la Gherla și condamnat în 1956 la închisoare pe viață. De ce?
- Nu știu nimic... Credeți-mă că nu știu! Am vorbit și cu frații mei, nu știm nimic, nimic. Din '56 a plecat și plecat a fost! Am încercat după '90 cu un episcop să aflăm câte ceva, dar nu am reușit. Așa a fost să fie...
- Mama dumneavoastră...
- Mama niciodată n-a povestit nimic rău despre el și n-a zis niciun cuvânt rău.
- Nici dânsa nu știe cum s-a întâmplat?
- Nu știu dacă știe, dar n-a povestit niciodată.
- Sau poate n-a vrut?
- Nu, nu. Nu avem nici măcar un certificat de naștere al lui, n-avem niciun fir de care să apucăm. Mama provine din Sălaj, dintr-o familie de morari. Aveau pâine, făină, grâu. Nu e de aici din oraș.
- Șapte frați, fără tată...
- A fost foarte greu! Eu am respectat pe toată lumea și am obținut ce mi-am dorit. Și am făcut totul din dragoste. N-am mimat niciodată fotbalul. Sunt foarte modest și m-am mulțumit cu ce mi-a dat bunul Dumnezeu!
Mecanic auto și atracția handbalului
- Cum ați reușit să depășiți greutățile de atunci?
- Prin sport, în curtea Institutului de Medicină din Târgu Mureș. Acolo am crescut! Acolo era terenul, sala de sport, bazinul de înot...
- Puțină lume știe, dar n-ați început direct cu fotbalul.
- Cu handbalul. Am fost și în echipa națională de juniori. Îmi plăcea și baschetul, dar nu puteam să arunc la coș, așa că am rămas cu handbalul. Am fost de două ori campion național. Sincer vă spun că eram atât de sărac că acolo am primit teniși și haine la handbal! La fotbal n-am primit nimic. La primul antrenament la care m-am prezentat nu mi-au dat nici tricou. Făceam trei kilometri de la Institut până la stadion. Mergeam desculț, pe zgură...
- Lipsurile și sacrificiile v-au făcut să luptați și mai mult pentru supraviețuire?
- Fără tată am învățat ce înseamnă responsabilitatea! Dar am reușit să ajung și la bani, destul de repede.
- Cum ați reușit asta?
- Am făcut școala profesională pentru că acolo am primit pufoaică, cipilică și salopetă. Am făcut profesionala de lăcătuși mecanici. După care seralul și școala tehnică. Eram mecanic auto! Fiind unul care am avut bani, am ajutat-o pe mama. Acum toți din familia mea sunt bine, oameni normali, fără vicii, la locul lor și cu o situație bună. Asta e cea mai mare realizare a mea. Sunt mândru!
Citește și:
