FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc

Dumitru Tudor
Dumitru Tudor

Articol de - Publicat joi, 25 martie 2021 14:43 / Actualizat vineri, 26 martie 2021 08:06

Dumitru Tudor (66 de ani), unul dintre cei mai vechi impresari din fotbalul românesc, a decedat astăzi, la spitalul Sfântul Pantelimon, la două săptămâni după ce a fost internat bolnav de Covid-19. 

Fost jucător în tinerețe la Rapid, Sportul Studențesc, Progresul şi Delta Tulcea, Tudor - care era cunoscut în lumea fotbalului drept „Ciorbă” - a fost după Revoluție conducător la Autobuzul, Electroputere, Progresul, Rapid și Universitatea Craiova. 

Acum doi ani, în ianuarie 2019, a fost invitat în studioul GSP Live unde a povestit întâmplări incredibile din fotbalului românesc. „Ce v-am spus azi e nici unul la sută din ce am trăit”, a spus Tudor la final. Gazeta publică astăzi în premieră întregul dialog din emisiune. 

Dumnezeu să-l odihnească! 

- Domnule Tudor, am auzit de dumneavoastră pentru prima dată la mijlocul anilor 90. Colegii mei mai experimentați de la Sportul românesc spuneau că ițele fotbalului românesc se făceau și se desfăceau în cârciuma dumneavoastră, unde ziariștii găseau bancnote în loc de nota de plată. 
- Nu e adevărat. Într-adevăr, 99,9 la sută dintre ziariști nu plăteau la mine, erau invitații mei. Plus că o dată pe săptămână ziariștii făceau o întâlnire cu oameni din fotbal. Lumea fotbalului, începând cu Mircea Sandu, venea la restaurantul meu.

- Mi-aș fi dorit să știu ce se discuta la dumneavoastră la restaurant. 
- Se discuta în general fotbal. Veneam acolo direct de la meciuri. În perioada aia, eram director sportiv la Progresul, cu Cornel Dinu. Noi i-am schimbat numele din Progresul în FC Național. Nea Jean Pădureanu, Dumnezeu să-l ierte, era omul care… (își caută cuvintele).

- L-ați lăudat mult în ultimii ani. Ați spus că nu el era tatăl Cooperativei, ci Ion Alecsandrescu. A existat acea Cooperativă?
- A existat. Nea Ion (n.r. - Alecsandrescu, fostul președinte de la Steaua din anii 80 și 90) l-a chemat într-o seară la el pe nea Jean și au discutat despre asta. 

- De unde știați asta? 
- Cum adică de unde știam? Nea Jean a plecat de la mine și s-a întors la mine după discuție.

- Discuția fiind că…? 
- Erau mai multe echipe, aproape toate. Câștigai acasă la tine, pierdeai în deplasare. Cine nu respecta asta se ducea pe la Suceava, la liga a doua. Cuvântul în fotbal era un cuvânt, iar Nea Jean era un om de mare onoare. Nu există antrenor sau fotbalist să spună că a fost păcălit de nea Jean. Nu găsiți unul singur. Dar eu zic că se juca fotbal mult mai bine în perioada aia. Doar pregătirea fizică e mai bună acum. Fotbaliștii erau mult mai tehnici decât acum.

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc
Dumitru Tudor, Jean Pădureanu și Florin Halagian

- Exista o legendă că această Cooperativă a fost înființată de fapt înainte de Revoluție și că Mircea Lucescu era unul dintre capi.
- Nu e adevărat. Atunci erau alte vremuri, alt fotbal, alți conducători. Atunci conduceau Miliția, partidul, Valentin Ceaușescu.

Povestea neștiută a finalei Rapid - Petrolul din 1995

- Ați fost conducător la Rapid în perioada respectivă, în anii 80, când se spunea că înainte de meciurile cu Dinamo jucătorii rapidiști mai ajungeau prin beciurile Miliției, ca o formă de intimidare.
- Nu era chiar așa. Dar să vă povestesc alta din 1995, când am revenit la Rapid. Eram în ședință la club înainte de un meci cu Craiova, în semifinalele Cupei. Au venit la restaurantul meu niște polițiști de la Economic. Au scos pistolul și l-au pus pe masă. M-a sunat soția că au venit unii cu pistolul. Eu aveam pistol cu permis. M-am urcat în mașină, am ajuns la restaurant, am scos pistolul și am întrebat: „Care sunteți, mă, ăia cu pistoale?”. Ca să înțelegeți, echipa Rapidului mânca la mine. Pe un caiet scria data și numărul de persoane.

- Umflați un pic sumele? 
- Noooo, no. Oricum nu mi-a dat Copos banii pe mesele alea. M-au luat că ce caută caietul, m-au amenințat că mă iau, că mă arestează. I-am luat: „Mă, voi ce vreți de la mine?”. 

- Ce voiau? 
- Păi, în semifinale mai era și Petrolul, în spatele căruia era generalul de Interne Dănescu. Voi cum credeți că a luat Petrolul cupa aia?! 

-Cum ați pierdut-o? 
- S-a băgat lumea, au venit cu banii, am văzut și banii. Mi i-au arătat, erau într-o geantă.

- Cine erau cei cinci jucători care au venit cu un portbagaj plin de bani înainte de finală? Lupu era unul dintre ei, s-a vorbit mult despre el? 
- Eu l-am adus pe Cârțu la Rapid. M-a pus Copos să-l dau afară pe Hizo. După semifinala Cupei cu Craiova, Lupu i-a cerut lui Copos Mercedesul pe care i l-a promis dacă ne calificăm în finală. Eu aveam atunci cel mai frumos Mercedes din București, un 600 alb. Lupu îi zice: „Nea George, eu îl vreau pe ăla al lui nea Mitică. I-l cumperi matale și își ia el alta”. Copos zice: „Băi, Mitică, dă-i mașina ta și te duci mâine la Mercedes și îți iei altă mașină”. Am zis bine. După ce i-am dat mașina, chiar înainte să intre în cantonamentul pentru finală, vine Lupu la restaurant, mă cheamă pe mine și pe soție, deschide portbagajul și zice: „Uite, asta e Cupa României!”. 

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc
Dănuț Lupu semnează cu Rapid sub privirile lui Dumitru Tudor. George Copos e în dreapta imaginii, Grigore Sichitiu în stânga

- Ce avea în portbagaj?
- Erau niște bani în niște genți. Erau bani cu „suta” (n.r. - dolari). Nu l-am crezut, credeam că glumește. Dar Lupu nu a jucat la „șmecherie” la meciul ăla, au fost alții. Lupu a jucat bine.

- Am mai auzit asta despre alți fotbaliști. 
- Înainte meciului, îi spun lui Copos de episod. El zice: „Hai, domnule, vezi-ți de treabă!”. La finală, am stat cu Cârțu pe bancă și un conducător de la Petrolul, îmi scapă numele acum, ieșea de pe bancă și urla spre tribună: „Dom’ ministru (n.r. - fostul ministru de Interne, George Dănescu, protectorul Petrolului), ne fură ăștia!!”. Cârțu îi striga: „Intră, bă, sub bancă că te omor!”. Dar Lupu a jucat foarte bine, au fost alții pe care nu i-am spus niciodată la nimeni.

- Dar în mod normal un club trebuia să ia măsuri împotriva jucătorilor, nu?! Când unul vine cu un portbagaj plin de bani. 
- Nu. Îți explic și de ce. La pauză, intru în cabină la arbitri. Eu intru: „Bă, băga-mi-aș, ce faceți, bă?! Ne fură ăștia!!”. La care Crăciunescu zice: „Ieși, bă, afară, du-te-n p**** mă-tii!”. Pardon. Am ieșit. Când am coborât pe tunel, mă ia asistentul Zoltan Erdei de gât și îmi spune așa: „Bă, nea Mitică, vorbește cu Chiriță și cu Vlădoiu să fie mai la limită la ofsaid!”.

- Erdei a validat golul de 1-1 al lui Chiriță, dat din ofsaid clar, în minutul 87. 
- Păi, vedeți?! Crăciunescu n-are nicio vină deși s-a spus că el a furat. Cine a greșit a fost Frunză (n.r. - Frunză), dar nu cred că a fost băgat în șmecherie. Dar el a ratat penalty și de aici a ieșit scandalul. Pe bancă era Ștefan Iovan, nu l-a băgat Cârțu deloc să joace. Când am plecat la cabine după meci a dat un picior la o ușă de a rupt-o. Vlădoiu era atât de nervos încât a luat o sticlă să i-o dea în cap lui Lupu. Copos a coborât din tribună și mi-a zis: „Bre, nea Mitică, ia-i mașina lui Lupu că nu i-o mai dau”. Eu deja luasem mașină. Mă duc la Lupu și îi zic: „Ia cheile de la mașina mea nouă, dă-mi-o mie pe aia albă și ne vedem la restaurant”. La restaurant, balamuc. Era toată galeria, dar nu aveau treabă cu mine. Înjurau așa, erau supărați.

- Și ce s-a întâmplat? 
- Nimic. Vă spun că această finală a fost rezolvată de domnul general Dănescu. A doua zi, ne-a chemat Copos la el la birou. Pe mine, Cârțu și Sichitiu. La masă mai era Lucescu, venit în vizită la Copos. Eu zic: „Mă, George, anunț conferință de presă pentru mâine și spun tot ce s-a întâmplat!”. La care el: „Mitică, nu mai are niciun rost. Gata, s-a terminat! Aia e!”. După care a început să ne acuze că noi am știut. Peste doi-trei ani de zile, am auzit că George Copos avea un dosar cu generalul Dănescu, cu niște telecomenzi la televizoare, nu plăteau taxe pe import. De aia, nu a vrut să facem scandal.

Cum îi vindeau jucătorii meciurile la pariuri 

- Veneau arbitri la restaurantul dumneavoastră?
- Toți.

- Și stăteau cu conducătorii de club. Era normală apropierea?
- Atunci era normal. Acum, ar fi altceva. Sunt două lumi diferite. Eu l-am contestat mult pe Burleanu, dar a schimbat multe lucruri în fotbal. Uitați-vă la nivelul de copii, au început să se califice la turnee (n.r. - discuția avut loc cu câteva luni înainte de Euro 2019 de tineret).

- Lumea spune că e meritul lui Hagi. 
- Și ăsta e un adevăr. Dar și federația contribuie.

- Sunteți prieten cu directorul tehnic de la FRF, Mihai Stoichiță, de aia spuneți asta. 
- Nu e adevărat. Eu i-am zis lui Stoichiță: „Bă, imbecilule, tu crezi că o să mori de la federație?”. Ăsta o să moară sărac, nu știe să facă nimic în afară să antreneze.

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc
Dumitru Tudor și Mihai Stoichiță, pe care avea să-l numească "fost prieten" la finele lui 2019

- Dar imaginea lui a avut de suferit când a fost filmat vorbind la telefon cu Gigi Becali de pe bancă. 
- Dacă ați fi în locul antrenorului de la Steaua toți ați face la fel. Vă spun eu. Să nu credeți că Olăroiu nu a răspuns la unele manevre. Chiar și Pițurcă, deși spune că nu a ascultat… s-a consultat. Trebuie să intri în grația patronului. Am fost și eu patron la Bragadiru, în liga a treia. Nu m-am băgat peste ei cu absolut nimic și m-am trezit să vindeau meciurile unul după altul.

- Aveți și probe? 
- Am simțit că lucrurile nu stau în regulă, dar pe cine poți să prinzi la pariuri?!

- Păi pe Voduț l-au prins.
- Aia e vrăjeală, că l-a dat gagica în primire. Știți câți sunt ca ăsta? 300 de fotbaliști pariază prin prietene și soții. Dar asta se întâmplă la nivel de Campionat Mondial, de Liga Campionilor. Se truchează meciuri pentru pariuri, e vorba de zeci de milioane de euro.

„De cine mi-a făcut rău s-a ales prafu’” 

- Când erați în conflict cu soții Reghecampf ați spus că Laurențiu Reghecampf e unul dintre oamenii băgați în povestea cu pariuri… 
- S-a ocupat când era în Germania. Aici, a fost băgat la Snagov. Snagov a fost una din primele echipe din România băgată în treaba asta cu pariurile. Sigur, sigur. Se juca la pariuri direct din tribună. Și ce s-a întâmplat? Oprea, președintele, paria din tribune și acum e la AJF.

- Ați fost reținut în urma conflictului cu Reghecampf. 
- A doua după ce m-am certat cu ei, m-a sunat: “Bă, Mitică, hai să terminăm! Îți dau eu banii, sunt cu Gigi în mașină”. Am spus atunci la televizor: “Din momentul ăsta eu nu mai am niciun conflict cu ei”. Trei luni după asta nu mi-a dat nimeni bani. După nu știu câte luni mă sună Luțu: “Nea Mitică, asta - nu vreau să spun cum i-a zis Anamariei - vrea să-ți dea niște bani să vă împăcați”. I-am zis să vină la mine la restaurant. Au venit, i-am așezat la masă. Le-am zis: “Mă, nu vă e rușine de mine? Pe tine, Reghecampf, te-am ajutat în fotbal, pe tine te-am făcut impresară”. Au lăsat niște bani pe masă și i-am condus la ușă. Când m-am întors, a intrat poliția. Dar s-a rezolvat repede, aveam acte.

- Avocatul lor a susținut că îi șantajați și că o amenințați pe Anamaria Prodan că îi distrugeți familia. E adevărat? 
- Nu e adevărat. Hai să vă spun una de mai demult. Am luat-o cu mine în Italia pe ea. M-a sunat Mutu și am luat-o cu mine. La masă, eram eu cu ea și cu Mutu. Ea a zis că o să distrugă toți impresarii din fotbal. I-am dat un picior pe sub masă. “Pe cine distrugi tu!?”. Ea a făcut în așa fel încât să facă rău multor oameni. Dar nu a fost om în țara asta care să-mi facă rău și să termine bine. În afară de nea Jean, toți care au fost arestați din fotbal mi-au făcut rău și s-a ales prafu’. Marian Iancu mi-a făcut rău.

- Sună a blestem. 
- Nu e blestem. Ea nu a vrut neapărat să-mi facă rău. Cel care a vrut să-mi facă rău prin ei (n.r. - familia Reghecampf) a ajuns la pușcărie. Gigi i-a trimis pe ei la poliție și a ajuns el la pușcărie.

 Prietenia cu Gigi Becali

- Care e istoria dumneavoastră cu Gigi Becali? Ce vă leagă de el? 
- Am fost prieteni de pe vremea lui Ceaușescu. Mă cunosc cu familia lui. El era prieten cu Hagi, venea la hotel Nord mereu. Pe timpul lui Ceaușescu, eram o mână de băieți mai deștepți în tot Bucureștiul. 10-15, care ne învârteam în cercurile cele mai bune. Ne întâlneam la hotel Nord, la Athenee. Gigi era prietenos, avea bani. 3.000-5.000 de lei mereu în buzunar. Erau bani pe vremea aia. Eu n-am avut nimic cu el.

- Cum ați caracteriza evoluția lui din ultimii ani? 
- După ce a spus că el e Mesia coborât pe pământ nu vreau să mai comentez. (Râde) Nu poți să spui așa ceva. El e religios, dar are și ceva din afara religiei.

 Eu nu sunt genul de impresar Anamaria Prodan Reghecampf. Nu știe nimeni pentru ce jucători discut eu. Eu nu sun televiziunea când sunt la WC și spun: “Alo, vedeți că sunt la WC!” 
- Dumitru Tudor, ianuarie 2019

Falsurile de la negocierile pentru Claudiu Niculescu 

- Cum era meseria de impresar în trecut? 
- Aveam un jucător pe care nu-l băga nimeni în seamă și spuneam că îl vrea Steaua, îl vrea Dinamo. Că mă suna Suceava. De unde…nu mă suna nimeni. Dar îl vindeam în trei zile. Acum, cu internet, găsești tot în trei secunde. Nu mai poți să minți lumea. Mai făceam un fals, modificam falsul. Am vrut să-l vând pe Claudiu Niculescu la Panathinaikos. Dinamo mi-a dat o hârtie pentru un milion și jumătate și am făcut-o de două milioane și jumătate.

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc
Dumitru Tudor, conducător la Electroputere

- Cum ați reușit? 
- Eeeee, se făcea cu computerul. Era Giovani Becali președinte. Până la urmă nu s-a mai făcut transferul pentru că Panathinaikos l-a dat afară pe italianul ăla (n.r. - Alberto Malesani).

- Ați spus la un moment dat că ați avut niște lupte cu Giovanni Becali și că ați aflat că v-a lucrat pe la spate abia după ce a fost arestat.
- Frații Becali mi-au făcut mult rău. Când încă eram prieteni, am dormit pe mine. Vorbeam azi cu ei să facem transferul nu știu care și mâine totul cădea. Ei blocau totul.

- Cu Mihai Stoica ce ați avut? L-ați criticat rău în postări, ați spus că v-a făcut mult rău.
- Odată, dacă îl prindeam pe Mihai Stoica…L-am căutat tot Bucureștiul, în toate barurile. Îl mâncam. A venit Gigi și ne-a împăcat. Mihai Stoica nu poate să fie prieten cu nimeni. Nu există prietenie pentru el. Chiar dacă îi faci bine, el tot caută să-ți facă rău. Așa e el, e pervers. Alunecos ca un șarpe.

Blat cu „Pinalti” pentru promovare

- Era un sat fără câini fotbalul românesc în perioada anilor 90?
- Nu era sat fără câini. Erau bani, jucătorii câștigau bine. La Craiova aveam 3.000 de dolari primă.

- Da, dar și vâjâiau banii negri… 
- Erau și ăștia, e adevărat. Dar voi, ziariștii tineri, vreți acum să scoateți castanele din foc cu mâinile tuturor. Dacă erați atunci, la fel făceați. Nu aveai cum să nu faci ce făcea toată lumea. Totul spre împingea spre asta.

- Ați făcut vreodată vreun aranjament în fotbal? Ați participat la vreun blat?
- L-am băgat pe Pinalti în Liga 1. Eu am fost primul patron din România de după Revoluție, la Autobuzul. În 1991, am preluat echipa într-o situația rea. L-am adus pe Mulțescu director tehnic și pe Stoichiță principal. Am scăpat de retrogradare. În al doilea an, jucam cu Ceahlăul. Ei erau la promovare, noi eram mai jos. Seara, pe la 6, vine nea Jean la mine: “Bă, vezi că o să vină Pinalti și Chivorchian (n.r. - Gheorghe Chivorchian era președinte la Ceahlăul) să vorbiți ceva”. Nici nu-i cunoșteam pe ăștia.

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc
Dumitru Tudor, între Prunea și Țețe Moraru, la Cardiff, în noiembrie 1993

-  Și? 
- Au venit doi oameni cu șube din alea de la construcții pe ei, cu căciuli de astrahan. Când i-am văzut așa, le-am zis: “Bă, oameni buni, traversați pe partea cealaltă și intrați în barul ăla. Mă așteptați să vă iau când plec acasă!”. Peste drum era o “bombă”. Nu puteam să-i bag așa la mine în restaurant, era multă lume, erau ziariști. Ei s-au dus acolo, eu am plecat acasă și am uitat de ei.

- Au rămas în stradă? 
- Eu mă duc acasă, mă schimb, când sună la ușă cineva. Se ducea fi-miu, se uită pe vizor și zice: “Tată, au venit hoții!”. Când deschide ușa, ăștia. I-am poftit înăuntru. Au început să-mi propună lucruri. Le-am zis că nu vreau niciun ban de la ei, să-i dea jucătorilor. Dacă jucătorii vor banii, ok, dacă nu, la revedere. A doua zi, vine Pinalti, se duce la cabine și vorbește cu jucătorii. Era antrenor Vasile Copil. Vine nea Vasile la mine: “Băi, Mitică, ce facem, mă?!”. Le-am zis: “Bă, oameni buni, eu vă dau meciul cu o singură condiție. Vreau să iau un punct în ultimul meci, la Scornicești, cu FC Olt”. Jucăm noi și facem 0-0. Acum, vine meciul de la Scornicești. Dacă ne băteau ăia, puteam să retrogradez.

- Așa… 
- Mă duc la Scornicești, las mașina la intrarea în oraș și mergem la stadion unde ne dăm de la Radio Craiova. Cine arbitra?! Doctorul Dan Dragoș Crăciun. Și începe meciul. Dă-i, dă-i, unui tușier i-au dat spectatorii cu un lemn în picior. Până la urmă s-a terminat 0-0 și am scăpat de retrogradare.

- Deci, nu ați lăsat-o pe Ceahlăul să vă bată? Nu a fost blat.
- Ba da, i-am dat un punct. De atât avea nevoie să promoveze.

Cum a picat transferul lui Neaga din cauza lui Becali 

- De ce își asociază fotbaliștii imaginea cu oameni din lumea interlopă? 
- Suferă de din ăștia cu mușchi. Suferă să-i vadă lumea pe la restaurante cu ei. Vezi Doamne, să nu-i bată lumea, să nu se ia cineva de ei. Bă, oameni buni, trăim în România în 2019. În ziua de azi, ăștia cu mușchi pe ei nu mai au nicio putere să te bată pe tine. Dacă îți dau o palmă te duci la pușcărie.

- Gigi Becali v-a ironizat odată spunând că nu aveți ce să-l învățați în afară de cât pătrunjel se pune în ciorbă.
- Cât fotbal știu eu, îl las pe Gigi la pitici. Dar mă auziți pe mine vorbind despre fotbal cât vorbește el?

- Povestiți-ne un moment amuzant din viața dumneavoastră din fotbal! 
- Am plecat cu Rică Neaga la Vladikavzak, nu aveam niciun fel de minte. Când cobor din avion, tancuri, mitraliere, era Cecenia. Am vorbit acolo, președintele clubului era crescut la Paris. Unchiul lui era guvernatorul orașului. Acolo se face toată șampania, toată votca. La negru… În fine, ne înțelegem și îmi spune: “Trebuie să mergem la 400 de kilometri de aici că unchiul meu e la tratament”. Ne-am urcat în niște jeepuri americane, în față unul cu mitralieră, în spate altul cu mitralieră. Treceam granița în Rusia. Când am ajuns acolo, era paradis.

EXCLUSIV Ultimul interviu dat de Dumitru Tudor, impresarul decedat azi: „Mințeam lumea, făceam falsuri, apoi modificam falsurile” » Povești neștiute din fotbalul românesc

- Era la băi...
- Stătea într-un castel păzit. Ne-a primit frumos, civilizat. Am vorbit de bani. Ne-a zis că ne dă jumate acum și jumate peste două săptămâni. Eu zic: “Stați să-l sun pe patronul echipei”.

-  Pe cine? 
- Pe Gigi. Mă ia: “Băăă, joc o partidă cu Sechelariu, lasă-mă în pace, vorbim mai târziu”. Îi zic guvernatorului: “Nu poate să vorbească. E la guvern, într-o ședință”. Ne ducem la un restaurant franțuzesc, acolo erau numai oligarhi. După vreo două ore, trei, îl sun pe Gigi: “Bă, uite așa, așa”. A zis să fac actele și să vin acasă. Fac actele, îi dău cecenii bani lui Rică, îmi dau mie niște bani. Rică pleacă la Moscova cu echipa, eu iau actele, vin la București și îl sun pe Gigi: “Bă, să semnezi actele să le trimitem, să poată să joace Rică”. Mă duc a doua zi la birou la el, era unul de la nu știu ce partid care îi cerea bani. S-a enervat Gigi, a început să țipe…Intru în birou, îi dau actele, vine Argăseală: “Șefu’, păi jumate-jumate…”. Gigi zice: “Bă, ia să-mi dea toți banii odată!”. Îl sun pe președintele de la Alania care zice că vine el la București în două zile. Vine omul, ajunge la hotel și hai la Gigi. Îl ia Gigi: “Bă, îmi dai banii toți?! Gata, cutare, nu știu ce”. Atât a fost discuția. La care ăsta spune: “Hai să plecăm!”. 

- Ați plecat pur și simplu?
- Am plecat, am mers la mine la restaurant, am mâncat și mi-a zis: “Îl trimit pe Neaga la București, anulez actele și tu păstrează ce ți-am dat. Îmi aduci alți jucători”. Și i l-am dus pe Ziyati. Am zis că mor la transferul ăsta. Te joci cu ăștia, cu cecenii?!

Vezi emisiunea cu Dumitru Tudor, din ianuarie 2019

Gică Hagi, mesaj clar pentru șefii FRF: „Să fim cinstiți! Avem jucători, câte doi pe post, care pot fi chemați la echipa mare”

Cum au fost create marile echipe ale anilor '80? » Episodul 3: Show cu doar 14 „câini". Dar de rasă

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (12)
bubunika
bubunika  •  26 Martie 2021, 05:04
Postat de parpalache pe 25 Martie 2021, 18:56

Deci?Cine era „presedintele”vechii cooperative?Raspunde Dumitru Tudor:Sica Alexandrescu,presedintele Steaua!Cine este „patronul” noii cooperative?Raspuns:cel mai patron,dintre patroni! GG B...

Sica?

abelind
abelind  •  25 Martie 2021, 19:35

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

parpalache
parpalache  •  25 Martie 2021, 18:56

Deci?Cine era „presedintele”vechii cooperative?Raspunde Dumitru Tudor:Sica Alexandrescu,presedintele Steaua!Cine este „patronul” noii cooperative?Raspuns:cel mai patron,dintre patroni! GG B...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează