LIGA 1  ·  CFR CLUJ

Edi Iordănescu, DEMIS OFICIAL! Ce antrenor e la Cluj și negociază cu CFR Cluj + Câți bani a primit despăgubiri

Articol de - Publicat joi, 26 iulie 2018 15:13

Edward Iordănescu a fost demis oficial din funcția de antrenor al lui CFR Cluj, club pe care l-a antrenat doar pentru 3 meciuri. Ar putea urma înlocuirea acestuia cu Antonio Conceicao pe banca campioanei CFR Cluj, însă Gigi Becali spune că favorit ar fi Cristiano Bergodi, un alt fost antrenor al clujenilor.

Edi Iordănescu, DEMIS OFICIAL

Antrenorul Edi Iordănescu a fost demis oficial de CFR Cluj, conform unui comunicat al clubului dat în ultimele minute, după o ședință tensionată a conducerii (detalii mai jos).

Conform surselor GSP, Iordănescu jr. ar fi acceptat să primească despăgubiri de 300.000 de euro, mai puțin de jumătate din clauza de reziliere de 700.000.

În urma unui proces de modificare a structurii administrative, clubul CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Edward Iordănescu și cu staff-ul său, aceștia făcând parte din vechiul proiect. Părțile și-au strâns mâna, au rămas în cele mai bune relații și nu au ce să-și reproșeze, toți cei implicați având singurul scop de a ajuta CFR-ul să își atingă obiectivele stabilite.

Mulțumim și mult succes în continuare! Comunicat CFR Cluj

Meciurile lui Edi Iordănescu la CFR Cluj au fost următoarele:

  • 1-0 cu Craiova în Supercupă;
  • 1-1 cu Botoșani în Liga 1;
  • 0-1 cu Malmo în preliminariile Ligii Campionilor.

Două variante plauzibile și două mai grele

  • Favorit să îi ia postul este Antonio Conceicao, care se află de dimineață în Cluj și care ar urma să negocieze cu echipa alb-vișinie;
  • Într-o intervenție telefonică la TV Pro X, Gigi Becali, patronul echipei FCSB, a lansat și ipoteza venirii lui Cristiano Bergodi, italianul care a fost și el antrenor în Gruia;
  • Alte variante mai puțin probabile sunt Victor Pițurcă și Ioan Andone.

Toni Conceicao și Cupa câștigată în 2009

Ce s-a întâmplat astăzi

Revolta jucătorilor români la ședinta de demitere

Mai devreme, Edi Iordănescu și șefii clujeni ar fi ajuns la o înțelegere privind rezilierea contractului, dar la sfârșitul ședinței de urgență programată azi, conform surselor GSP, au venit 9 jucători, printre care Arlauskis și Țucudean, doi dintre liderii vestiarului, care s-au opus vehement plecării antrenorului în vârstă de 40 de ani.

Jucătorii, majoritatea români, au spus conducerii că "dacă-l dați afară pe Edi noi nu mai intrăm în cantonament". Mai mulți străini de la CFR, din care fac parte și Camora și argentinianul Culio, nu au venit să-l susțină pe Edi, fiind mai degrabă atrași de posibilitatea numirii lui Conceicao. De cealaltă parte, românii ar fi interesați ca Edi Iordănescu să continue pe banca ardelenilor.

Ar trebui CFR Cluj să continue cu Edward Iordănescu?

DA, e un antrenor bun
NU, ar trebui să vină alt tehnician

Antonio Conceicao pândește rezilierea

Toni Conceicao (56 de ani) și secundul său au ajuns la Cluj, la Hotelul Opera Plaza, unde au avut deja o întâlnire cu Sandu Matei, fostul secretar general al clubului și unul dintre oamenii de încredere ai lui Mureșan. În cursul zilei de astăzi urmează ca Toni Conceicao, fost antrenor la CFR și în sezoanele 2009 și 2015, să meargă la club pentru demararea discuțiilor pentru a prelua campioana României, dacă Edi Iordănescu ar fi de acord cu rezilierea contractului.

Contactat de reporterul GSP Eduard Apostol, Toni Conceicao a declarat: "Da, sunt în Cluj, v-am spus de aseară că azi vom vedea exact. Încă nu e nimic concretizat, fiindcă CFR are deocamdată antrenor".

3 trofeeare Conceicao cu CFR Cluj: două Cupe ale României și o Supercupă

Edi Iordănescu e miza unei lupte pentru putere între șefii lui CFR!

Egal cu Botoșani, înfrângere cu Malmo. Pretexte suficiente pentru pornirea unui război civil la CFR. Campioana a avut permanent două conduceri, una aflată la putere și alta în opoziție. Cei de pe margine caută acum să-i debarce pe șefi și să preia puterea.

Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir, oficialii rămași de pe vremea lui Paszkany, l-au convins pe patronul Ion Varga că Edward Iordănescu ar trebui să fie dat afară. Plus managerul Bogdan Mara, vicepreședintele Marian Copilu și șeful scoutingului, Marius Bilașco.

Varga îi crede și e gata să-i expulzeze pe toți, doar că Edi are o clauză de reziliere a contractului de 600.000 de euro, o sumă greu de plătit. Patronul ar fi vorbit deja cu Andone să preia echipa și ex-dinamovistul i-ar fi zis că va continua la Voluntari. Toni Conceicao mai e o variantă. Lovitura ar fi recrutarea lui Pițurcă, tehnicianul favorit al lui Iuliu Mureșan. El a încercat să-l convingă pe Varga și după plecarea lui Petrescu că Iordănescu junior e o alegere greșită, Pițurcă fiind soluția corectă. Edi va fi azi la antrenament, dacă în cont nu i se virează suma care anulează contractul.

15.000 €câștigă lunar Iordănescu din contractul cu CFR. Predecesorul lui, Petrescu, a luat 800.000 de euro în sezonul trecut, în care a devenit campion



O fată de 15 ani a fost dusă la marginea orașului pentru a întreține relații intime cu mai mulți bărbați. Incredibil ce i-au făcut Cătălin și Victor! „ca să facă treabă...„
Libertatea
Comentarii (254)
Plimbari Delta  •  27 Iulie 2018, 07:47

cerufa cu iordanescu nu avea sanse sa ia campionatul ca iedi nu e blatist.. acum *** trebui sa deie inapoi punctele obtinute prin blat, iar edi nu era deacord asa ca interesul poarta fesu ... blatista l-a demis ..

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

qwerty007  •  27 Iulie 2018, 01:29

Am votat cu Edy,imi pare rau de ce sa intamplat !

maxp  •  26 Iulie 2018, 22:44

S-au despartit in conditii amiabile, facea parte din vechiul proiect :))) Proeiect de 3 meciuri? Asta e frumos in Romania, ca toate magariile se fac pe fata, nici n-ai cum sa nu te prinzi, nu exista subtilitate. As fi inteles sa te prinzi pe ultima suta de metri ca aveai nevoie de ceva cu standarde foarte ridicate, adica as fi inteles sa-l demiti pe Edi ca nu pareau sa-i iasa lucrurile si sa-l aduci, ce stiu eu, pe Boloni, sa dau un exemplu. Dar pe cine pui in loc? Cine e pana la urma acest Conceicao, crede cineva ca va realiza el mai mult?! Sa fim seriosi! Daca si-au mai pus si vestiarul in cap, s-a cm terminat cu performantele pentru o perioada pe la Cluj, sunt nenumarate exemple ca jucatorii nemultumiti de astfel de treburi nu-ti mai aduc rezultate. Poate cel mai elocvent exemplu recent e Chelsea, baietii au fost total nemultumiti de antrenor, rezultatele au fost pe masura.

Vezi toate comentariile (254 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
13:00 Tenis, WTA
Turneul din Roma
Digi 2
14:00 Fotbal, Bundesliga 2
Hannover 96 - Karlsruher
Digi 3
16:30 Fotbal, Bundesliga
Werder Bremen - Hertha Berlin
Digi 3, Telekom 3
17:00 Handbal F, Liga Campionilor
SCM Râmnicu Vâlcea - Odense
Digi 1, Telekom 1
17:00 Fotbal, La Liga
Villareal - Eibar
Digi 4
18:00 Fotbal, Ligue 1
Lens - Bordeaux
Digi 2, Telekom 2
18:45 Fotbal, Liga 1
Sepsi - Viitorul
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:00 Fotbal, La Liga
Fiorentina - Torino
Digi 4
19:30 Fotbal, Bundesliga
Dortmund - Monchengladbach
Digi 3, Telekom 3
21:30 Fotbal, Liga 1
U Craiova - Voluntari
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:45 Fotbal, Serie A
Verona - Roma
Digi 3, Telekom 3
22:00 Fotbal, La Liga
Celta Vigo - Valencia
Digi 4
Program TV complet

Liga 1