FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Emeric Ienei îi face reproşuri lui Costel Gâlcă » Ce spune despre parcursul Stelei din acest an

Articol de GSP - Publicat luni, 29 decembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 29 decembrie 2014 12:45

Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua a reuşit cea mai mare performanţă a fotbalului românesc: cîştigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, i-a atras atenţia lui Gâlcă cu privire la greşelile pe care le-a făcut în mandatul său în curtea roş-albaştrilor.

"El ( n.r. Costel Gâlcă) s-a descurcat destul de bine. I-aş reproşa doar că a schimbat cam des primul unsprezece, precum şi faptul că, spre finalul sezonului, n-a găsit, poate, soluţiile cele mai bune pentru a-i avea pe jucători proaspeţi.

Eu sînt de părere că, atunci cînd programul este unul încărcat, mai poţi renunţa la cîte-o şedinţă de pregătire, pentru a-i odihni pe jucători. Un antrenament în plus sau în minus nu contează atît de mult", a spui Ienei pentru sportnews.ro.

Fostul tehnician, acum în vîrstă de 77 de ani, s-a declarat dezamăgit de parcursul Stelei din acest sezon european şi a găsit principala cauză a faptului că roş-albaştrii nu au confirmat în cupele europene.

"La fel ca şi în sezoanele precedente, s-a descurcat foarte bine în campionat. A terminat turul pe primul loc, la o diferenţă mare de puncte faţă de următoarele clasate, şi nu cred că va avea nici o problemă să cîştige un nou titlu.

În Europa, însă, Steaua a rămas repetentă! A ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor şi n-a reuşit să ajungă nici în “16-imile” Ligii Europa. Din punctul ăsta de vedere, a dezamăgit.

Per total, steliştii au avut şi ghinion, dar nici nu s-au ridicat la un nivel foarte bun în Europa. Iar asta s-a întîmplat şi din cauză că Liga I nu le oferă un concurent serios. Din păcate, valoarea campionatului nostru a scăzut mult în ultima vreme şi e greu în aceste condiţii să performezi în Europa", a mai spus Emeric Ienei.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
serban_ionescu
serban_ionescu  •  29 Decembrie 2014, 19:41

La varsta asta de 77 ani, nu mai poti face reprosuri decat eventual sotiei, care a uitat sa ii schimbe pampersi!!!!!!

saviola2_8
saviola2_8  •  29 Decembrie 2014, 15:43

imi place mult omul galca dar antrenorul nu ma da ;pe spate, nu spun ca e cel mai slab antrenor pe care il puteam avea, dar cred ca se putea mult mai bine, cred ca avem alte optiuni mai bune pt antrenor principal, si propbabil ne-am fi descurcat mai bine in europa.

qpax
qpax  •  29 Decembrie 2014, 15:08
Postat de qpax pe 29 Decembrie 2014, 15:02

Mi se par normale paradele lui Arlauskis, nu le pot cataloga ca iesite din comun ... doar pentru ca in ultimii ani ne-am obisnuit cu un portar mediocru, adica Tatarusanu (am atras atentia asupra lui de cand ne-a batut singur la acel Urziceni - Steaua 4-2 ... 3 goluri ale lui ... 2 pe plasament la 14-15m de poarta) ... Arlauskis este cum trebuie sa arate un portar, foarte activ si mobil in careu, cu initiativa si 90 de minute conectat la ce se intampla pe teren, si are si reflexe decente! Nu mi se pare ca normalitatea trebuie promovata ca bravada (vezi si la politica ... dupa basescu, orice gest normal ar face Iohannis este vazut ca ceva senzational, eroic) ...:))

M-am ofticat vreo 4.5 ani de zile, sa vad in poarta Stelei un portar sub standard ... in timp ce adversarii nostrii chiar si astia din Liga 1, dar mai ales in cupele europene (si acum imi aduc aminte de portarul bulgar al lui Twente ... Milanov) toti aveau portari decenti ... acum avem si noi un portar bun, este norman ... anormal este sa iei ... 1 gol pe 2 suturi pe poarta ale adversarului (cam asta a fost media lui Tatarusanu in 4.5 ani la Steaua). Deci nu consider noroc ... ca nu mai avem in poarta o petarda ... dar ce a facut Stoianov la meciul cu Steaua, desi a ratat 3 meciuri in CLGS ... iese din domeniul normalului ... el singur le-a bagat banii in buzunar bulgarilor... se termina tot

Vezi toate comentariile (11)
Comentează