FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Episoade punctuale din colaborarea stranie dintre Rădoi și Becali: "Înainte de ultimul meu meci a venit în cantonament și a atacat un jucător" » Ce zice despre revenirea la FCSB

Articol de GSP - Publicat marti, 14 august 2018 18:31

Mirel Rădoi, 38 de ani, povestește în interivul publicat azi în Gazeta Sporturilor mai multe episoade care îl au în prim-plan pe Gigi Becali și care  s-au petrecut în 2015, când Rădoi antrena la FCSB.

- Cu ochii de acum, ți se pare că ai forțat nota când ai preluat banca tehnică a Stelei, în 2015?
- Depinde din ce punct de vedere privim. Dacă luăm în calcul că am acceptat să antrenez fără licență și m-am ascuns în altă poziție, da, am forțat! Dar dacă ar trebui să iau din nou aceeași decizie, aș repeta-o, fiindcă e clubul la care am obținut cele mai mari performanțe și unde m-am format ca om și ca sportiv. Plecaseră 13 jucători, urma să aducem minimum nouă, apoi să deschidem o Academie. Era un proiect de cel puțin doi ani. Nu s-a putut, din păcate! Singurul regret e că n-am reușit să calific echipa în cupele europene.

- Meme tocmai ce te-a "ciupit" pe tema asta într-o postare pe Facebook!
- Nu m-a deranjat, chiar dacă a fost la mijloc o ironie. Dar ăsta e adevărul! Chiar dacă doare realitatea, trebuie s-o accept!

"Nașu' i-a lăudat zece minute, apoi l-a atacat furibund pe Guilherme"

- Cum te-ai descurcat cu intervențiile abrupte la echipă ale lui Gigi Becali?
- Înainte de ultimul meu meci, cu Astra, la Pitești, a venit în cantonament la Mogoșoaia și mi-a zis că vrea să discute cu băieții. "Nașule, nu e nevoie, că sunt OK!", i-am spus. Nu l-am convins, dar l-am rugat să aibă doar un discurs pozitiv. Vreo 10-15 minute i-a lăudat, într-adevăr, pe toți, dar au urmat vreo trei minute în care l-a atacat furibund pe Guilherme. Omul a fost copleșit de episod. Am ieșit după el să discutăm, era afectat, l-am rugat să revină în sală. N-a mai vrut.

- Și ai terminat cu o înfrângere la Pitești!
- Am pierdut cu 1-0, gol încasat în prelungiri. I-am spus nașului că nici n-am vrut să mai merg cu echipa la acel meci, dar din respect față de club am considerat că e corect să fiu totuși prezent. Din discursul lui, am simțit apoi că a fost de acord cu decizia plecării mele și am realizat că ar fi trebuit să renunț mai devreme.

"Finule, cu tine am făcut bășici la limbă!"

- Ai avut însă vreo discuție cu Becali vizavi de declarațiile lui care bulversează zilnic echipa?
- După ce am plecat, am mers la palat. Îmi zice: "Băi finule, cu tine am ajuns să fac bășici la limbă!". Îmi reproșa că nu mai putea să iasă pe televiziuni, fiindcă avuseserăm o înțelegere să aibă doar observații pozitive în public. Altfel, se întâmpla să muncești ca să motivezi un jucător, iar apoi se distruge totul în 30 de secunde cu câteva cuvinte. Nu știi câți fotbaliști pot gestiona singuri o astfel de presiune. Pe de altă parte, dacă un om plătește, trebuie să ai discuții cu el, să-i explici cum vezi meciul, ce ai vrea să faci pe viitor. Dacă nu-i răspunzi și nu comunici, ai o problemă. Eu s-ar putea să fi avut această problemă!

- Dacă Gigi te-ar rechema să preiei Steaua, ai accepta o nouă provocare?
- Nu mă mai regăsesc în acest proiect. Păi, în cazul în care Meme și Dică propun jucători, dar transferurile nu pot fi operate dacă nu-și dă OK-ul patronul, atunci lucrurile sunt de necontrolat din punct de vedere tehnic. Ce sens mai are să urmărești nu știu ce jucători, dacă tot nașul are ultimul cuvânt?! Nu spun categoric "nu", dar dacă voi reveni vreodată la Steaua, o voi face doar în condițiile mele!

Citește AICI interviul complet cu Mirel Rădoi:  "Mă gândesc deseori cum ar fi arătat un cuplu Chivu - Rădoi la Inter" » De ce nu regretă transferul în țările arabe, cum l-au impresionat Chivu și Guardiola și ce a discutat cu Mourinho 

Vezi și: Rădoi povestește: ”Am înlemnit! M-am rugat ore în șir să ajung oriunde, numai la Dinamo nu!" » Cum a fost "botezul" la Steaua: "Mi-a dat-o direct"

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (6)
7martie2018
7martie2018  •  15 August 2018, 08:54
Postat de zakh pe 14 August 2018, 20:46

***

Ce zici? :)))))))))

thirteen
thirteen  •  15 August 2018, 01:23

Si oricum ma obosesc degeaba 7martie2018 e *** talpanist,probabil fost peluza sud....astia nu aveau minte(nu au ...ca mai traiesc),nici dorinta de fotbal.....daca nu era bataie era timp pierdut pentru ei.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

thirteen
thirteen  •  15 August 2018, 01:18
Postat de 7martie2018 pe 14 August 2018, 20:19

Tot ce tine de Gigi Becali fie e ilegal, fie sunt perosoane jignite. FC FCSB = PORCĂRIE.

Nu zau? sunt curios daca tu ai o afacere a ta (nu ai ca nu esti in stare) ai accepta cand lucrurile nu merg bine sa nu itervi??Asta face Becali....sa intervine bine sau rau e de vazut dar oricum nu intervine cand merg bine.Deci intervine ca merg prost....si ce se poate intampla? sa mearga si mai prost??Daca esti condus cu 1-0 si mai sunt 1-2 min nu ataci cu toata echipa??ce se poate intampla ??...sa pierzi cu 2-0...e si?oricum pierzi.Sa stau sa vad cum un antrenor e dus cu pluta si eu platesc???cine face asta?Faci experimente? plateste tu atunci.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează