Articol de Andrei Crăiţoiu, Andrei Petrescu, Andrei Furnigă (video) - Publicat vineri, 18 august 2023 19:00 / Actualizat vineri, 18 august 2023 19:04
Eugen Moldovan (ex-fundaș, 61 de ani), unul dintre căpitanii Steagului Brașov din anii '80-'90, face o analiză dură fotbalului românesc din acest moment și îi arată cu degetul pe patronii care nu se pricep ♦ Acesta a jucat la Tractorul, la FC Brașov și, în Liban, la Sagesse Beirut ♦ Problemele medicale i-au stopat cariera și s-a făcut antrenor, iar după o perioadă de 5 ani în țară și-a început periplul în Arabia Saudită, Liban, Congo, Oman, Maroc, Kuweit și Iordania
- Cu rele, dar și cu bune: „Dumitru Dragomir este un om extrem de corect”
- Cum a început povestea: „M-am născut și am dormit cu mingea la cap”
- Cum erau plătiți fotbaliștii înainte de Revoluție? „Luam salarii la limita de sus”
- Care erau beneficiile în comunism? „Deschideai ușile cu relații”
- „Când am ajuns în Beirut... Erau bani de artificii față de ce e acum”
- Aventuri la Brașov: "Mi-au desființat postul de antrenor ca să scape de mine"
- Eugen Moldovan nu are regrete: „Foarte mândru de ce-am făcut”
- Românii apreciați în Golf: „Olăroiu e un zeu în Arabia Saudită! Cuvântul lui e lege”
- Domnule Moldovan, ce mai faceți?
- Sunt bine, alerg mai mult în interesul familiei pentru moment.
- Fotbalul l-ați oprit definitiv?
- Nu. Am luat pauză un an de zile din cauza unor probleme personale despre care n-aș vrea să vorbesc.
- Despre fotbalul brașovean ce mai e de spus?
- Poftiți?
- Fotbalul brașovean!
- Ce fotbal?
- Cel din Brașov...
- La Brașov nu mai avem așa ceva! Ne mâncăm din interior și nu e nimeni care să ia hățurile. Pe mine mă vedeți director la Filarmonică? Să le vorbesc ălora care cântă la instrumente? Așa sunt ăștia care conduc fotbalul la noi. N-au nicio legătură cu fotbalul! Eu am văzut mii de filme, însă nu sunt actor și nu pot să devin regizor.
- Unde s-a produs ruptura?
- Când s-a falimentat FC Brașov. Totuși, dezastrul a venit în urma unor eroziuni interne care au durat ani. Niculae nu mai putea susține echipa singur. S-a tras fermoarul și s-a închis taraba. Patronul nu poate fi acuzat de rele intenții, că a băgat bani, dar a avut pe lângă el oameni care au distrus totul.
Eugen Moldovan: „Nu cred că există un patron care se pricepe la fotbal ca Mitică Dragomir”
- Fotbalul românesc ce impresie vă lasă?
- Din păcate, e prea multă implicare a unora care nu se pricep, a unora care au funcții vremelnice, care vor doar să-și facă imagine. Cluburile serioase rămân sus așa cum pot. Uitați-vă la Hagi, care ține steagul sus cu toate greutățile! Plus Clujul, care e foarte bine organizat.
- Deși se plâng că pierd milioane de euro, patronii rămân pe poziții. Nu e ciudat?
- Ei în mod cert nu se pricep! Nu cred că există un patron care se pricepe la fotbal ca Mitică Dragomir. Ca Jean Pădureanu, ăștia din generația veche. Nu se pricep! Oamenii care sunt lângă ei nu sunt bine aleși ori nu sunt lăsați să-și facă treaba. Gen Sorin Cârțu... Eu așa am văzut situația, lui Sorin i s-au pus niște limite și, fiind Scorpion orgolios, s-a dat la o parte.
- Deci cine vinde blocuri să rămână la blocuri, cine vinde mobilă să rămână la mobilă!
- E clar! Peste tot e așa unde merge bine în lume. Fiecare își știe pătrățica. Eu mă pricep la fotbal atâta cât știu, muritor în fotbalul ăsta, însă am făcut numai fotbal. Când vine unul care acum 20 de ani făcea galerie în tribună și acum a ajuns vremelnic într-o funcție... Sunt mulți fotbaliști care se dau la o parte și nu se implică tocmai din cauza acestui aspect.
Eugen Moldovan: „Trebuie luată partea bună a lui Gigi Becali, pentru că a făcut mult bine fotbalului”
- Modelul Gigi Becali cum îl vedeți?
- Trebuie luată partea bună a lui, pentru că a făcut mult bine fotbalului. Pe lângă el au trăit și alte cluburi. Fotbalul românesc în perioada lui mai grea a trăit datorită sau din cauza, luați-o cum vreți, investițiilor lui.
- Chiar niciodată?
- Îți mai sugerau că vor să vândă pe cineva, să-i dăm minute unui jucător sau chestiuni din astea. Sau își mai expuneau argumentele care erau mai puternice decât ale mele și-a ieșit bine. Dar nu de manieră să ordoni totul!
- Ați antrenat 20 de ani în străinătate. Regretați că n-ați fost băgat în seamă mai mult în România?
- Nu. Pentru ce-am făcut, nu prea-mi pare rău. Eu am plecat asumându-mi. Și vă mai zic o chestie. Apariția asta e prima în presă după 10 ani! Înainte eram foarte mediatizat pe plan local, însă se născuseră invidii. Am făcut un pas înapoi și m-am simțit excelent. Neimplicarea în fotbalul de la noi nu-mi lipsește. Poate o să aplic pentru observator, că am dreptul la chestia asta.
„Dumitru Dragomir este un om extrem de corect”
- Vorbeați de Dragomir...
- Uns cu toate alifiile vieții și ale fotbalului! Un om imens, imens! Poți să stai cu el două zile și două nopți și ai ce să povestești, nu doar despre fotbal. Cei care nu-l cunosc pot să zică una, alta despre el. Eu spun că este un om extrem de corect, care n-a păcălit pe nimeni.
- Sunt multe povești legate de Dragomir. Are și părți negative.
- Eh, acum nu-l fac d-ăsta de la biserică! Despre nea Jean Pădureanu nu sunt atâtea istorii? Omul ăla a murit sărac și n-a păcălit pe nimeni. Că au fost fel de fel de istorii... Ăla căruia i-a plăcut și a jucat un meci, a beneficiat de un aranjament, de o înțelegere, de ce n-a zis atunci?
- Dar blaturi au fost o realitate!
- Eu le spun reciprocități. Fără discuție că au fost, nu sunt nebun să spun că nu e adevărat. Însă când ieșeam afară, ne băteam cu oricine. Acum?
- Să ne facem că am uitat tot ce a însemnat Cooperativa?
- Sub nicio formă nu agreez ideea asta! A discuta se poate oricând și oricât. Dar eu nu sunt de acord cu foștii fotbaliști și cu oamenii implicați care după 25, 30, 40 de ani vin și povestesc niște chestii de după cortină. De ce?
- Adevărul trebuie spus.
- E vreo frustrare? Ați văzut vreun mare antrenor, fotbalist sau conducător să iasă să spună așa ceva? Nu! S-au desfășurat, ne-am făcut treaba. Nu știu dacă-i cel mai bun punct de vedere.
Cum a început povestea: „M-am născut și am dormit cu mingea la cap”
- Povestea lui Eugen Moldovan cum a început?
- Tata, Dumnezeu să-l ierte!, lucra la răposatul stadion "Tractorul" și m-am născut practic acolo. Și eu, și fratele meu. Fotbalul l-am avut în sânge. M-am născut și am dormit cu mingea la cap.
- Mama?
- Ea era cu partea administrativă. De la o vârstă foarte fragedă am fost prezent lângă fotbaliști, antrenori. Intrăm în vestiar la pauză, participam la antrenamente. Așa fotbalul mi-a intrat în ADN.
- Cariera de jucător ați început-o la Tractorul.
- La 18 ani neîmpliniți, iar la 21 de ani am ajuns căpitan. La 23 de ani am făcut pasul către FC Brașov. Nea Marcel Goran, care mi-a fost antrenor la juniori, a trecut la FC Brașov și m-a atras acolo.
Cum erau plătiți fotbaliștii înainte de Revoluție? „Luam salarii la limita de sus”
- Cum era fotbalul atunci?
- Sunt subiectiv, însă era mai plăcut, un fotbal mai bun. Fiecare epocă își are fotbalul ei, la fel ca și mașinile. A fost o perioadă superbă. Sunt al 9-lea jucător din istoria clubului ca număr de prezențe numai la FC Brașov.
- Emoții când ați intrat în vestiarul Steagului?
- A venit nea Mitică Dragomir și m-a luat de la Tractorul. M-a suit în mașină și m-a trimis la Iași, unde Brașovul avea meci. Am ajuns vineri, iar duminică am jucat titular. Mă știam cu mulți dintre noii mei colegi. Ne văzuserăm la o bere, la o pizza, cum erau vremurile. N-a fost deloc problematică intrarea mea în vestiar.
- Nu vă pare rău că ați jucat doar la Brașov?
- Nu! Nu era cu mutatul de la o formație la alta. A, poate doar dacă se punea problema să mergi la Dinamo, Steaua, Victoria sau Moreni. În rest, lucrurile se mișcau mai greu.
- Erați angajat și la uzină?
- Da, la Steagul Roșu. Luam niște salarii la limita de sus, plus ce mai luam de la club. Câștigam de câteva ori mai bine decât un muncitor normal.
- Timpul liber ce însemna?, că nu existau tentațiile de acum.
- Fotbalul era preocuparea supremă. Nu exista internet, nu era cablu TV. Noi ne uitam la casete pe video sau jucam rummy.
Care erau beneficiile în comunism? „Deschideai ușile cu relații”
- Aveați până în 30 de ani la Revoluție, ați simțit Securitatea pe urmele dumneavoastră?
- Nu la modul fizic. În mod cert am avut pe urma noastră oameni care ne supravegheau. Și chiar din grup, oameni care dădeau "extemporale". Au fost și momente când am fost întrebați de organe de unde aveam bani, de unde ne-am luat alea? Știau și de pe ce raft ne-am cumpărat blugii, video-ul.
- Ăsta a fost singurul beneficiu ca fotbalist față de restul populației?
- În primul rând, cel mai mare beneficiu e viața pe care am dus-o în perioada aia din punct de vedere spiritual, sufletește. Nu știu dacă cuvintele nu sunt puțin cam mari, însă e un lucru extraordinar să faci ceea ce-ți place. Și chiar dacă n-am ajuns la performanțe extraordinare ca jucător, erau vremuri în care era greu ca un Brașov să treacă peste Steaua, Dinamo, Victoria, Craiova, Moreni. Totuși, te băteai de la egal la egal și în tribune aveai aproape permanent de la 10.000 de oameni în sus. Am jucat și cu 40.000 pe Municipal. Ce satisfacție mai mare să ai? Sentimente pe care jucătorii de astăzi nu cred că le au.
- Aveai multe avantaje să fii fotbalist?
- Atunci deschideai ușile cu relații, acum le deschizi că ești remunerat mult mai bine. Nu era vorba de avantaje mărunte, simțeai mai mult la suflet că ți-e bine. Știți cum era, mai aveam posibilitatea să obțin o aprobare de mașină, de casă.
„Când am ajuns în Beirut... Erau bani de artificii față de ce e acum”
- Finalul carierei de fotbalist l-ați prins în Beirut. Cum ați ajuns acolo?
- Erau legăturile între FC Brașov și Sagesse Beirut. Ei își făceau pregătirea în România, organele de ordine de Securitate erau la putere. Ei erau echipa Securității din Beirut. Au venit de multe ori și își făceau pregătirea aici vara, iar noi mergeam iarna. În 1992 ne-au făcut propunerea și am plecat acolo. Eu cu "fratele" meu Neluțu Mandoca și cu Nelu Nuță, de la Ploiești.
- Clar și bani mai mulți, nu?
- Erau, erau mai buni ca aici. Dar erau bani de artificii față de ce e acum. Nu se compară! Pentru momentul respectiv au fost buni. Plus viața! Ei terminaseră războiul de 18 ani. Pe-o parte orașul era praf. Pe partea creștină, unde locuiau oameni foarte bogați, care probabil au plătit niște taxe să nu vină băieții cu bomba, era încă în picioare. Noi am fost cazați și făceam antrenamentele în zona neafectată. A fost minunat.
- Condițiile?
- De infrastructură, de exemplu, nu erau mai bune ca aici. Pentru că veneau după război și era foarte mult distrus. În schimb, condițiile de viață erau excelente. Din păcate, către sfârșitul contractului mi-am oprit activitatea după o hernie de disc. M-am operat și am oprit fotbalul. Tot răul spre bine pentru că-mi făcusem Școala de antrenori.
"Mi-au desființat postul de antrenor ca să scape de mine"
- Așa ați trecut pe bancă.
- În '93 am fost secundul lui Gabi Stan la Metrom. La șase luni am rămas "principal", după ce el a plecat la FC Brașov. Am mai fost la Astra Ploieşti și Tractorul Brașov, apoi, în 2000, am plecat "afară" în urma unei întâmplări care chiar e de povestit.
- Vă rugăm!
- Nici nu știu dacă-i tragică sau comică. Aveam doi ani contract cu Tractorul și nici nu eram de șase luni la echipă. Au venit unii, nu vreau să le dau numele, să preia clubul, iar pe mine, pentru că nu făceam parte din cercul lor, m-au dat afară. Însă aveam contract beton, trebuia să-mi plătească despăgubirile. N-aveau nicio manieră de a mă scoate din schemă.
- Și ce s-a întâmplat?
- Până la urmă, m-au dat afară spunându-mi că s-a desființat postul de antrenor! Ați mai auzit așa ceva vreodată? Nu poți să funcționezi fără antrenor, iar ei mi-au desființat postul. Apoi a apărut oferta din Arabia Saudită, am lăsat de la mine și am plecat în pribegie. Nu mi-a fost ușor!
„Sunt unii antrenori care după două luni clachează”
- Ați început la Al-Wehda, în Arabia Saudită.
- La Mecca, da. În mama islamului. A fost greu pentru că existau restricții mari, reguli stricte. Noi stăteam la Mecca, în afara perimetrului. Ca să mergem până la Jeddah să ne plimbăm trebuia să o luăm pe drumul TIR-urilor, care era dublu ca distanță. Drumul pe autostradă era doar pentru ei. Era normal să respectăm regulile unei țări. Și la mine în casă eu fac regulile. M-am adaptat repede.
- Apoi în Liban, Oman, Maroc, Iordania. A fost greu de intrat sau de menținut?
- Era greu și să intri, și să reziști acolo. Era greu pentru că atunci se punea problema aducerii antrenorilor cu CV greu, experiență mare, iar eu aveam 39 de ani. Probabil printre cei mai tineri antrenori principali. Odată ce am intrat în circuit, a depins mult de modul în care am știut să mă adaptez.
Sunt antrenori care după două luni clachează. Atunci jucătorii nu erau la fel de profesioniști ca acum. Erau amatori. Ei erau cu mașinile, acasă aveau zeci de milioane de dolari, puteai să-i urnești să alerge? Era greu, greu, mai ales cu temperaturi de 50 de grade
Eugen Moldovan
- Cel mai bine unde a fost?
- În Maroc! Acolo, nea Nelu Oblemenco a murit chiar pe banca de rezerve... Dumnezeu să-l ierte! La un meci contra lui Alexandru Moldovan. I s-a anulat un gol și i s-a făcut rău. Neavând foarte multe d-astea de resuscitare și-a dat ultima suflare pe bancă. Tot acolo am jucat și un meci contra lui Aurică Țicleanu. Am făcut 0-0 și după partidă l-au schimbat. Seara n-a mai apucat să dea berea...
Eugen Moldovan nu are regrete: „Foarte mândru de ce-am făcut”
- Cea mai mare împlinire a carierei care este?
- Am jucat în Maroc finala Cupei, cu Hassania Agadir. După două campionate câștigate se alesese praful de Hassania. Am prins praful în primul an și am făcut o echipă doar din copii locali, am terminat pe 4, apoi am prins finala Cupei. Am pierdut cu 1-0, însă am avut gol anulat, intrase un metru mingea în poartă. Chiar și așa a fost nemaipomenit să joc cu 60-70 de mii de spectatori în tribună.
- De acolo și porecla de "Marocanul".
- Acolo sunt mult mai cunoscut ca aici. Dacă merg acum pe aeroport, imposibil să nu mă știe cineva. Iar în orașul în care am antrenat nu pot să merg în vacanță că e prea stresant.
- La capitolul dezamăgiri ați trece ceva?
- Dezamăgit că n-am reușit că câștig trofee. Totuși, sunt foarte mândru de ce-am făcut în fotbal. Am jucat în Champions League Asia, în Europa League africană, plus în competițiile din Golf.
„Olăroiu e un zeu în Arabia Saudită! Cuvântul lui e lege”
- E interesant că românii au intrat masiv în zonele astea.
- Pentru că ne adaptăm foarte ușor. Trecând prin atâtea greutăți, asta s-a păstrat în gena noastră. Românul se adaptează rapid, are simțul și șmecheria vieții ca să reușească! A fost extrem de important și cine a fost înainte fiindcă toți au lăsat o impresie excelentă.
- Au fost câteva nume importante.
- Eu întotdeauna le-am mulțumit. Ilie Balaci are trofee acolo pe care nu le putem număra, a venit nea Puiu Iordănescu, acum e Olăroiu, care e un zeu acolo. Cuvântul lui e lege! Au venit Răzvan Lucescu, care a câștigat Champions cu Hilal, Dani Isăilă cu rezultate bune. Și Șumi a făcut lucruri bune, are cotă bună.
- Ce vă propuneți pe viitor?
- Să fim sănătoși! Acum pun mai mult preț pe sănătate, pe familie. Dacă o să mai apară ceva voi pleca, am discuții în momentul ăsta. Am devenit mai selectiv gândindu-mă la mine și la ai mei. Încă pot la 61 de ani, e o vârstă la care ai destule de oferit. Să mă țină sănătatea!
CV EUGEN MOLDOVAN
- S-a născut la 5 noiembrie 1961, la Brașov
- A jucat, ca fundaș, la: Tractorul Brașov (1977-1982), FC Brașov (1982-1992), Sagesse Beirut (1992-1993)
- A antrenat la: Metrom Brașov ('93-'96), Astra Ploiești ('96-'97), FC Brașov ('97-'98), Tractorul Brașov ('98-'99), Al Wehda ('99-2000), Sagesse Beirut (2000-'01), echipa națională Congo (2001), Tractorul Brașov (2002-'03), Al Seeb (2003-'04), Ittihad Khemisset (2004-'05), Hassania Agadir (2005-'06, 2008-'09), CODM Meknes (2006-'07), Al-Sahel (2011-'13), Shabab Al-Ordon (2013-'14), Racing Beirut (2015-'16), Saham Club (2019-'20)
Citește și alte interviuri speciale:
