FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cel mai bun transfer făcut de Dinamo laudă o rivală: "Joacă cel mai frumos fotbal" » Ce zice despre situațiia de la echipă și despre viitorul său

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de , - Publicat luni, 30 aprilie 2018 13:49

Mijlocașul Ivan Pesici a mărturisit că are planuri mari din sezonul viitor, fiindcă vrea să continue la Dinamo și să se lupte să fie în topul fotbalului intern

Ivan Pesici este cel mai bun transfer din 2018 făcut de "câini". Croatul de 26 de ani a prins foarte bine în echipa dinamovistă și a devenit un om important pentru roș-albi. Este team-player, joacă acolo unde este pus, fie în linia mediană, fie chiar în atac.

Fotbalistul s-a adaptat bine și la echipă, și la viața din Capitală, își ține periodic la curent fanii cu viața lui sportivă și din afara gazonului, prin intermediul social media.

În weekend, Pesici a pozat pentru Gazeta Sporturilor, mărturisind că așteaptă cu interes meciurile din sezonul viitor, în special Derby de România, fiindcă dorește să continue în tricoul "câinilor" și vrea mult mai mult decât să joace în play-out.

- Ivan, ce motivație mai există pentru tine, pentru echipă, în play-out?
- Există motivație, competiție, fiecare vrem să jucăm cât mai bine, fiindcă suntem fotbaliști profesioniști și știm ce presupune asta. Cred că am fi meritat să jucăm în play-off, dar n-a fost să fie, nu mai avem cum întoarce timpul înapoi. Tactică diferă de la meci la meci, în funcție și de adversar, de aceea se ajunge la situația ca și cel care marchează să fie apoi rezervă. Alegerile sunt ale antrenorului. Toți suntem profesioniști, avem contracte, trebuie să respectăm antrenorul, staff-ul, clubul.

- Anul acesta e clar, mai sus de locul 7 nu se poate. Ce așteptări aveți pentru viitorul sezon?
- Așteptăm să vedem ce va fi după vară, e clar că obiectivele vor fi clare, play-off și lupta la podium. Cred că știm cu toții ce înseamnă Dinamo în fotbalul românesc. Putem mult mai mult decât nivelul de acum, suntem conștienți de situația din prezent și de unde ar trebui să fim.

"Craiova joacă cel mai frumos fotbal"

- Care ți s-a părut cel mai greu adversar din țară până acum?
- N-am jucat cu toate echipele din România, dar împotriva Craiovei au fost cele mai grele meciuri. Bineînțeles, a mai fost și derby-ul cu Steaua, pe care îl aștept din toată inima fiindcă am rămas impresionat de atmosfera și de încărcătura emoțională din acel meci. A contat și că am marcat, îmi doresc s-o fac din nou, vă dați seama! Dar Craiova joacă acum cel mai frumos fotbal din România.

- Cum te-ai adaptat aici?
- Nu mă așteptam să fie atât de frumos Bucureștiul! Sincer vă spun. Nimeni nu mi-a vorbit despre acest oraș înainte, dar îmi place foarte mult. Am găsit lucruri deosebite aici și-mi face plăcere să trăiesc la București.

- Tu ce faci, care e viitorul tău din vară?
- Mai am doi ani contract. Vreau să continuu. Normal, fiecare vrea să ajungă cât mai sus, cât mai bine. Dar mintea nu mi-o ia razna, știu că am contract aici și trebuie să-mi fac treaba cât se poate de bine. 

"Va fi un meci crunt cu Sepsi, i-am vizionat în diverse partide, n-au mai pierdut de multă vreme și vor să ne pună în dificultate. Nu pricep și nu știu ce dispute sunt între români și unguri, nu mă întrebați de lucruri de genul acesta" Ivan Pesici, mijlocaș Dinamo

2 goluri și 3 pase decisive a strâns Pesici în 10 meciuri pentru Dinamo

600.000 € este cota croatului, conform transfermarkt

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
observator_federal
observator_federal  •  30 Aprilie 2018, 15:29

Toți oamenii de fotbal obiectivi și fără "obligații" remarcă jocul Craiovei, de fapt al unor jucători precum Mitriță, Băluțã, Bancu și altii al căror merit tehnic de excepție nu este recunoscut și alreciat tocmai de cei care ar trebui să încurajeze valofile reale din fotbalul nostru... Presa noastră ne povestește de scouterii veniți să-i vadă pe Man și Benzar (!!) și îngroapă în anonimat, omisiune și iitare fazele excepționale (ei da, ca la Barcelona!) încununate și cu goluri "de pus în ramă". O presă "sportivă" care a abandonat fair-playul și competența. Măcar copiii din Craiova au acum idoli din campionatul nostru, nu din Spania..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează