FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Decizia lui Dinamo după ce Steliano Filip a petrecut în club » 5 momente în care fundașul a fost în mijlocul scandalurilor

Articol de GSP - Publicat marti, 07 noiembrie 2017 09:58

După scandalul de la Piatra Neamț,  Steliano Filip a apărut acum duminică noapte într-o poză în club, cu o frapieră plină de sticle cu vin.

Aproape că nu trece nicio zi fără ca Steliano Filip să nu provoace controverse! După tot circul de la Piatra Neamț, când a băut cu o seară înainte de meciul de Cupă cu Aerostar Bacău, 1-0, fundașul stânga a apărut într-o poză împreună cu Claudiu Belu de la Astra și Carlo Casap de la Viitorul. Fotografia a fost făcută într-un club de noapte, lângă o frapieră plină cu sticle de vin!

Conform surselor GSP, conducerea lui Dinamo nu va lua nicio măsură împotriva lui Steliano pentru că acesta era în timpul liber. Totuși, patronul Ionuț Negoiță e foarte supărat pe faptul că Filip nu se mai potolește odată, cu toate că de când a venit la Dinamo, în 2012, a fost mereu iertat pentru actele de indisciplină și episoadele nocturne.

Gazeta vă prezintă 5 momente discutabile în care fotbalistul de 23 de ani a fost implicat de-a lungul timpului.

1. A chemat o stripteuză în cantonament

În 2012, Filip a avut o discuție online cu stripteuza Alicia Bonita, pe care a chemat-o noaptea în cantonamentul lui Dinamo. Refuzat de Alicia, jucătorul a început să o înjure pe aceasta ca la ușa cortului, motiv pentru care dansatoarea a postat public discuțiile.

2. Poză în tricoul Stelei

În 2013 a apărut în mediul online o poză din perioada junioratului, cu Steliano îmbrăcat în tricoul Stelei. El explica atunci: "Poza e făcută înainte de a veni la Dinamo. După, am fost cu gândul şi cu sufletul numai la această echipă. Colegii mei sunt martori şi pot spune că nici măcar nu mă uit la meciurile Stelei". Fotbalistul a avut probleme mari atunci cu fanii dinamoviști.

3. Petrecere cu Alexe și atac la paparazzi

Prieten bun cu ex-dinamovistul Marius Alexe, Steliano a profitat de câteva zile libere în vara lui 2014 și a luat la rând cluburile din Mamaia. Într-un final, spre dimineață, cei doi fotbaliști s-au oprit pe plajă, sub influența băuturilor alcoolice, și au urinat în Marea Neagră și pe nisip, fiind surprinși de paparazzi de la cancan.ro.

4. A sărbătorit convocarea cu alcool

Tot în 2014, după prima sa convocare la națională, Filip a petrecut în clubul Bamboo până dimineața împreună cu portarul lui Dinamo II, Cătălin Samoilă, și cu mai multe fete. Surprins de paparazzi, Steliano i-a înjurat pe aceștia și a aruncat cu pietre în ei.

5. Alcool înainte de meci

Ultimele două săptămâni au fost de foc pentru Filip. După ce a băut până la 5:00 dimineața la Piatra Neamț și a fost amendat cu 3.000 de euro de conducere, fundașul a vorbit cu o tânără pe Instagram și, enervat de situație, fotbalistul i-a făcut bețivi pe suporterii care îl înjură la meciuri. La doar câteva zile, a apărut și poza din club, alături de Belu, Casap și sticlele de vin, postarea stârnind furia ultrașilor încă o dată. 

4 goluriîn 125 de meciuri a marcat Filip în Liga 1, all-time

"A fost ziua lui Belu, am fost la un lounge și nici n-am putut sta mult, pentru că venisem cu familia la Timișoara. Era normal să mă duc la ziua lui. Belu e prietenul meu de mult timp, ne cunoaștem de mici și am trecut puțin pe acolo. În plus, eram în timpul liber, dar asta-i lumea. Se caută numai scandal!" Steliano Filip, fundaș Dinamo

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (48)
davidblack
davidblack  •  07 Noiembrie 2017, 23:47
Postat de fangigi pe 07 Noiembrie 2017, 18:30

Pentru ca a adus o stripteuza in cantonament trebuia premiat!:)))

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  07 Noiembrie 2017, 21:55
Postat de shark_34 pe 07 Noiembrie 2017, 21:41

Chiar i se acorda prea multa atentie si nici nu merita bagat in seama.

Bineinteles, e chemat de selectionerul Nationalei Romaniei ca sa il intrebe ce a baut, dar ce il supara. dar cum vede el viitorul lui ca fotbalist, eventual si gadilat in talpa in timpul asta....... Baiatul asta nu e fotbalist, nu are cum sa ajunga vreodata, pe el il tradeaza privirea aia "inteligenta" ca nu o sa ajunga niciodata nimic, acum e maximul posibil pentru el. Sincer, el e jucator de echipa de mijlocul clasamentului cel mult, cu multa ingaduinta. De fapt, acolo si e. Faptul ca a fost chemat pe la Nationala, ca e bagat in seama de presa foarte mult, se datoreaza altor 'factori' care nu au nimic cu fotbalul. Negoita e disperat, e in stare sa il vanda si pe niste sume ridicole numai sa scape de el....tot incearca cu reclama prin presa (inclusiv reclama negativa), important e sa se vorbeasca despre acest individ...

shark_34
shark_34  •  07 Noiembrie 2017, 21:41
Postat de Ioan Trisi pe 07 Noiembrie 2017, 19:04

Ma ,pe copilul asta si prost si netalentat si infumurat si betiv ,nu-l poate nimeni pune la punct? Sa se lase de fotbal,ca si asa nu e mare lucru de capul lui.

Chiar i se acorda prea multa atentie si nici nu merita bagat in seama.

Vezi toate comentariile (48)
Comentează