FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dinamo rezolvă primul transfer al iernii! Superlovitura pe care "câinii" o dau în Liga 1

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 decembrie 2016 11:42

Dinamo îl vrea cu insistență pe Florin Cernat și este la un pas de a realiza transferul, imediat după începerea noului an, așa cum dezvăluie ediția de azi a Gazetei Sporturilor.

Voluntariul îi acuză pe dinamoviști că încearcă să-l momească pe Cernat în Ștefan cel Mare. La un moment dat, se vorbea chiar de o plângere pe care ilfovenii s-o facă la LPF! Roș-albii au evitat să facă vreun comentariu pe seama subiectului.

Cernat vrea să vină la Dinamo, dar momentan este supărat de întorsătura pe care a luat-o cazul și evită orice discuţie, precizând ieri: "Vă rog să mă înţelegeţi, orice-aș spune acum se întoarce asupra mea! Nu mai vreau să zic, voi vedea zilele viitoare ce voi face".

Potrivit surselor GSP.RO, șefii ilfovenilor nu exclud să ajungă la o înţelegere cu Cernat pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă, mai ales dacă la mijloc vor fi și recompense financiare.

Dinamo n-ar vrea să plătească acum nimic clubului, ci doar jucătorului, dacă va deveni liber. În aceste zile, sunt convorbiri intense pentru ca "Diamantul" să se despartă de Voluntari și să vină în "haită", șansele ca mutarea să se realizeze fiind foarte mari.

Cernat, 36 de ani, a mai jucat din ianuarie 2000 până în ianuarie 2001, când a plecat la Dinamo Kiev. De-a lungul carierei, a mai jucat la Oțelul, Hajduk Split, Karabukspor, Rizespor și Viitorul.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (42)
calinescu_
calinescu_  •  30 Decembrie 2016, 18:53

E FOTBALISTU LUI PRODANCA ??? CA ALTFEL NU SE FACEA ASA MARE TAM TAM ....!!!! CE SA FACA CERNAT CAND POSTUL E ACOPERIT DE PALICI SI NISTOR PLUS TACOVEANU ....!!!! DINAMO ARE NEVOIE URGENTA DE UN FUNDAS CENTRAL SI UN INCHIZATOR ....!!!! BUNOZA SI GABY MURESAN AR FI CELE MAI BUNE SOLUTII ....!!! SI ARTEAN DE LA TIMISOARA STIE CEVA SI E POSIBIL SA CONFIRME ....!!!! DACA PLEACA BIZONUL , ATUNCI AVEM NEVOIE DE CUTUDEAN CARE MAI ARE ENORM DE SPUS IN FOTBALUL ROMANESC ....!!!!

khal_37
khal_37  •  30 Decembrie 2016, 13:25
Postat de gicab pe 30 Decembrie 2016, 12:57

Sa înțelegem ce fcsb2 e suparata doar pe Dinamo... dar nu și pe astra???!!!

CS DINAMO nu este fc rusinea Romaniei 1948 2 milioane de euro este suma pe care Negoita urma sa i-o achite lui Badea in schimbul actiunilor sale, insa pana la aceasta ora, Negoita nu a platit. Tribunalul Bucuresti a decis in urma cu doua saptamani sa puna sechestru pe 92,9 % din actiunile lui Negoita pana cand va plati cele 2 milioane de euro, scrie Gazeta Sporturilor. "Palmaresul, stema si sigla au ramas la Badea, pe mai departe. Jucatorii pot purta stema, de exemplu, sportiv, pe tricouri, la meciuri sau la diverse actiuni, insa se va solicita ca la magazinul oficial sa nu se mai vanda produse cu brand lui Dinamo". Asa ca mai usor cu fcsb cand fcdb 2013 este la un pas de desfiintare.

912153788849149
Costea Ioan  •  30 Decembrie 2016, 20:54

pana sa ajunga Cernat ca si TEIXEIRA mai curge multa apa pe Dambovita! VISE si visele nu toate se-mplinesc!Mai bine l-ati reinventa pe Danciul gol ,un astfel de jucator nu va mai avea Dinamo in urmatorul sfert de veac!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează