Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 22 iunie 2021 13:35 / Actualizat marti, 22 iunie 2021 16:53
Fost antrenor principal în acte la FCSB, Viorel Tănase (50 de ani) a acordat Gazetei un interviu în care vorbește despre culisele perioadei petrecute la clubul finanțat de Gigi Becali, dar și despre perioada ca jucător în Ștefan cel Mare, la Dinamo
În 2017, Viorel Tănase - fostul mijlocaș considerat cel mai bun jucător din istoria Oțelului - a fost angajat în acte ca antrenor principal la FCSB. Prietenul și fostul său coechipier de la FC Argeș, Nicolae Dică, era adevăratul A1, însă fostul atacant nu avea licența Pro.
Un an mai târziu, Dică și-a luat licența, iar Tănase a rămas în stafful său. În mandatul lor, FCSB a fost aproape de a câștiga titlul și s-a calificat în primăvara europeană, unde a fost eliminată de Lazio. Gazeta a mers la Galați pentru a discuta cu Tănase, care se ocupă acum de centrul de copii și juniori de la CSM Galați.
393 de meciuriși 63 de goluri are Viorel Tănase în prima ligă, în tricourile lui Oțelul, Dinamo și FC Argeș, din poziția de mijlocaș
Fost antrenor la FCSB: „Am un pact cu Dică. Ne întoarcem să luăm titlul”
- Viorel, de ce ai făcut pasul ăsta care poate fi văzut drept unul înapoi?
- Dacă mă întrebai acum 3 ani, nu îmi doream să ajung aici. După episoadele FCSB și Energeticianul am avut două-trei oferte pe care le-am refuzat și am zis să mă implic în fotbalul gălățean. De la CSM Galați am primit ofertă. Sunt pasionat de fotbal, mă ocup de centrul de copii și juniori și sunt antrenor la echipa U19 a clubului.
- Ce oferte ai avut?
- Sincer, nu vreau să le dezvălui. Dar e undeva unde am mai antrenat.
- Farul?
- Nu! Hai să îți spun. Am mai fost ofertat o dată de FCSB în perioada Narcis Răducan (n.r. - toamna lui 2019). Semnasem cu CSM și am spus că nu pot veni atunci. Vorbisem cu autoritățile locale de la Galați, le-am promis că rămân. Era o chestie de cuvânt. Aveam un pact cu Niculae (n.r. - Nicolae Dică) că o se ne întoarcem după o perioadă să luăm campionatul. A doua ofertă a fost de la Oțelul.
L-am găsit pe Dică la FC Argeș când am mers acolo (n.r. - în 2003). Între noi sunt 10 ani diferență. Era un copil foarte talentat, dornic să marcheze. Mă uitam că și acum, după antrenamente, vrea tot timpul să câștige când jucăm tenis. Suntem amândoi pricinoși, eu mai mult decât el
- Viorel Tănase
- Când se va îndeplini pactul făcut cu Dică?
- Nu știu, dar cred că vom reuși cândva. Sunt un tip optimist și, la fel ca el, nu îmi place să las lucrurile neterminate. Când se va decide el să ne întoarcem, ne vom întoarce. Vom fi acolo! Am fost aproape de titlu..
Viorel Tănase: „Din respect pentru clubul FCSB, nu vreau să vorbesc”
- Ce n-a mers? De ce n-ați luat titlul?
- Pffff…Au fost niște meciuri cheie. Meciul de la Iași, unde n-am știut să gestionăm foarte bine repriza a doua. Cu un egal eram campioni. Pe o greșeală individuală, am luat un gol și nu am mai putut reveni. Până atunci, ne-am făcut treaba. Am avut rezultate în cupele europene. Cu puțină șansă, puteam lua campionatul.
- E ceva ce v-ați reproșat după experiența FCSB?
- Au fost mai multe discuții. N-aș vrea să dezvălui tot. Am avut și foarte mulți accidentați. Am avut și fluctuații de formă la unii jucători.
-Dacă ați fi avut mai multă independență în fața patronului crezi că lucrurile ar fi ieșit mai bine decât au ieșit?
- Asta puteți vorbi cu Niculae, nu cu mine. Eu am avut libertatea de a lucra.
- Sunt convins totuși că vedeai lucruri, sesizai lucruri.
- Normal, normal. Le discutam, le analizam împreună cu jucătorii. Vedeam, dar în privința independenței (pufnește în râs)…nu pot să mă pronunț pentru că nu știu nimic.
- Jucătorul simte când patronul se bagă peste antrenor? Și dacă da, cum se comportă el cu antrenorul respectiv?
- Dacă am spus că nu pot vorbi despre lucrurile astea…Sunt lucruri pe care noi le știm, le-am văzut, dar din respect pentru club, pentru colegi, nu aș vrea să dezvălui niște lucruri pe care nu sunt stăpân. Dar un jucător trebuie să uite de orice când intră pe teren. Să uite că nu și-a luat banii, că există imixtiunea cuiva în cadrul echipei…
- L-ai antrenat pe Vlad. Cum vezi evoluția lui și sincopele din sezonul care tocmai s-a terminat?
- Din punct de vedere fizic, arată extraordinar. Cred că nu era sută la sută mental când eram noi. Era puțin emotiv, dar asta dispare cu timpul. Din cauza vârstei, mai apar fluctuații de formă. Trebuie înțeles, trebuie să aibă continuitate. Trebuie să îi dai jocuri. Așa prinde încredere, dă siguranță echipei. Trebuie să aibă nebunia de portar, să nu mai pună totul la suflet și să își facă treaba.
Viorel Tănase l-a învățat pe Alibec să bată lovituri libere
- Cât de greu a fost să-l gestionați pe Alibec? Au fost momente în care era extrem de nervos că nu primește mingi, că trebuie să coboare mult.
- Sincer, am colaborat extraordinar. Au mai fost mici disensiuni, dar probleme cu pregătirea nu am avut. El a avut o pubalgie căreia nu-i prea dădea de capăt. Cred că de asta avea și răbufnirile de moment. Își dorea foarte mult și din prea multă dorință poate mai avea ieșirile alea necontrolate. Dar cred că s-a maturizat.
- Dacă ar fi avut grijă sută la sută de cariera lui, care crezi că ar fi fost potențialul lui? Unde ar fi putut juca?
- Îl vedeam în Spania sau Italia. Se pretează. E combinativ, are explozie, forță. Are calități multe, are și lucruri mai puțin bune (râde)…și mă refer aici la jocul de cap, dar e un tip cu care puteai lucra.
- De ce râdeai?
- Rămâneam mereu cu el la individualizare. Îi centram, îl învățam cum să execute loviturile libere. Nu vreau să mă laud, dar la viața mea am câștigat chiar un concurs de lovituri libere, am câștigat o mașină. Discutam despre asta, el s-a uitat și pe YouTube. M-a studiat un pic și îmi zice: “Nea Vio, chiar ai câștigat o mașină? Așa de bine o lovești?!”. Zic: “Am jucat și eu fotbal, nu am jucat sport ca alții”. El: “Hai să vedem, cu zid”.
- Cine a câștigat?
- S-a uitat la cum băteam eu, apoi a început să mă întrebe cum o lovesc, unde o lovesc, de ce cade mingea în spatele zidului. Am stat cu el două-trei zile. A văzut că o lovește la jumătate și i-a ieșit. Era așa de bucuros încât a început să strige: “Gataaaaaaa! Nicolaeeeeee! De acum încolo eu bat loviturile libere. M-a învățat nea Vio”.
- Cine le bătea până atunci?
- Tănase, Teixeira. A bătut și Alibec după aia, dar el bătea mai bine în forță. Eu zic că putea ajunge mai sus, dar nu e târziu. I-am dat un sfat: “La 30-32 de ani ești încă tânăr. Poți să-ți atingi nivelul maxim și mai târziu”.
Rolul lui MM Stoica la FCSB e unul important. Gestionează tot. Staff administrativ, staff medical, jucători. Orice problemă ai, MM e acolo. E acolo de dimineața până seara. Am lucrat cu el și la Galați
- Viorel Tănase
- Budescu era mai greu de gestionat?
- Costică e un tip ok, carismatic. Se pregătea exemplar. Eram în Slovacia și nu l-am văzut niciodată atât de motivat. Auzisem că e introvertit, dar s-a pregătit foarte bine. Rămânea după antrenament și exersa loviturile libere din teren și din afara lui. Îl știți. Un jucător de echipă, nu ai cum să fi supărat pe el.
- E un jucător de echipă un jucător care nu face faza defensivă?
- Așa e, dar suplinește prin alte lucruri. E jucător de ultim pas, e jucător care poate decide un meci dintr-o lovitură liberă.
- Dar mai e loc de astfel de jucători în fotbalul modern? De jucători care fac doar o fază?
- Nu mai e loc. Dar eu cred că el a înțeles acum. L-am văzut la ultimul joc al naționalei, era slab. Știu că la un moment dat glumeam cu el: “Costică, ai 86-87 de kilograme. Cum ajungi și tu la 82?”. Și el făcea: “Ce să fac, nea Vio, să-mi tai o mână?!”.
Nea Nelu Sdrobiș m-a promovat la Oțelul. Avea modul lui de a-ți arăta iubirea și aprecierea, dar nu prin cuvinte plăcute. Te înjura. Dar noi țineam la el foarte mult. Am o relație bună și acum. Vorbim de zile de naștere, mă mai și ceartă. M-a sunat când eram antrenor la Farul, îl înlocuisem pe el. Zice: “Ce faci, mă, Mourinho?! Revino la nivelul mării, ești prea sus!”. Dusesem echipa pe locul 2 după el
- Viorel Tănase
Povești cu Florin Halagian la Dinamo
- Ai antrenat la FCSB, dar în 1993 ai jucat la Dinamo. Ai stat acolo un an.
- Nu-mi venea să cred atunci. În turneul din America din 1993, cu naționala, mă accidentasem. Avusesem niște discuții înainte, dar nu credeam că se mai face transferul. La întoarcere, la aeroport m-a așteptat nea “Bigi” Eftimescu. Mi-a zis că au promis că mă iau și că ei se țin de cuvânt. Am semnat, era Florin Halagian antrenor. Am avut un an bun, am terminat pe locul 2 (n.r. - pe locul 3). Am jucat în cupele europene cu Cagliari, am bătut acasă.
- De ce n-ai rămas?
- Trebuia Dinamo să mai achite o sumă către Oțelul. Nu s-a plătit. Nici pentru mine, nici pentru Militaru. Ne-a contactat domnul Tică Dănilescu de la Steaua să ne întrebe dacă nu vrem să mergem la ei. Am transmis mai departe, restul nu știu ce a fost. Eu am ajuns înapoi la Oțelul, Militaru a ajuns la Steaua.
- La Dinamo era Ianul. I-ai văzut vreodată geanta proverbială plină de bani?
- Geanta am văzut-o, dar n-am văzut ce era în ea. Dar pot să vă spun că se ținea de cuvânt cu tot ce promitea.
- Doar că n-a plătit banii pe tine…
- Da, dar eu mă refer la salarii și prime de joc.
- Ce amintiri mai ai din perioada Dinamo?
- Eram într-un moment de căutări imediat după debut, în meciurile de pregătire nu am dat un randament foarte bun. Jucam cu cinci fundași, iar Halagian mă băga fundaș stânga. Făceam toată banda, nu jucam grozav. M-am dus la Halagian: “Nea Florin, nu mă simt ok. Bagă-l pe Marian Pană!”. El: “Bă, moldovene, eu te-am adus aici să-mi spui tu mie să-l bag pe altul?! Eu văd, mă, ce am de făcut. Tu joci bine și când joci prost”. Am înghițit-o și pe asta. Au fost multe momente cu el. Nea Florin ne băga în cantonamente cu cinci zile înainte de joc. La Săftica eram ca în armată.
- Se fugea?
- Nu. Nu aveai unde. Nea Mihai Stoichiță și Augustin, secunzii, nu aveau somn. Se plimbau numai pe la geamuri. Făceau rondul. Dar atmosfera era bună. La un moment dat, nea Florin ținea regim. Eram la masă și trecea printre noi, nu avea stare, adulmeca printre farfurii. Zicea: “Ce faci, mă? Cât poți să mănânci, bă, băiatule?! Uită-te la mine ce ambiție am!”. Nu-ți mai ardea să mănânci nici fripturica aia din farfurie, deși aveam câte două-trei antrenamente. Uite, mi-am mai adus aminte una…
- Așa…
- Am ajuns în București după un meci cu Craiova, ne-am întors la stadionul Dinamo. Nea Florin își uitase ceva la ofițerul de la poartă. Îl trimite pe Stoichiță: “Du-te, mă, și ia sticla aia de la militaru’ ăla”. Noi îl aveam jucător pe Damian Militaru. Stoichiță se ridică și se duce în spate, în autocar. “Bă, Mili, dă, bă, ce i-ai luat lu’ nea Florin!”. Militaru: “Ce-ai, bre, nu i-am luat nimic! Cum să-i iau?!”. Stoichiță insista: “Dă-mi-o, mă, că știi cum e cu Armeanu!”. Până la urmă, Stoichiță se duce: “Nea Florine, nu ți-a luat nimic Militaru”. Care Militaru, mă? “Damian!” Nu, măăă, militaru’ de la poartă!
De ce se prăbușesc jucătorii din senin pe gazon
- De ce crezi că se prăbușesc fotbaliștii din senin pe teren tot mai des?
- Chiar acum câteva zile stăteam cu niște prieteni de vorbă. E vorba de numărul jocurilor care a crescut. Eu mă gândesc la partea aerobă. Când începi pregătirea, o începi cu partea aerobă. Adaptarea organismului la efort, alergări lungi. Cum vacanța e scurtă, iar perioada de tranziție e din ce în ce mai mică, nu cred că pregătirea se mai face corespunzător. E ca o casă. O așezi pe o fundație solidă. Pe fondul aerob poți lucra și anaerob. Ok, nu sunt eu Einstein în fotbal, dar asta cred. Fiind perioadele scurte dintre jocuri, se lucrează mai mult pe explozie, pe chestii scurte, pe viteză, pe partea anaerobă. Și cred că se pot întâmpla astfel de lucruri neavând baza aerobă.
- Vio, cum ți-ai descrie cariera? Ai jucat 15 ani la Oțelul și publicul din Galați consideră că ai fost cel mai bun jucător din istoria clubului…
- Titlul ăsta neoficial de cel mai bun jucător cred că merită împărțit. Sunt golgeterul all-time al Oțelului, dar de-a lungul anilor ba aveam eu un sezon foarte bun, ba aveau alți colegi. Noi am avut mereu un grup, o echipă unită.
Pe Cristi Munteanu l-am tachinat după un meci cu FC Național. Ne-au condus cu 2-0. Apoi, 2-1, 2-2, iar în minutul 92 i-am driblat puțin în careu și am dat gol la colțul scurt. M-a luat “Babicu”: “Băăă, ești un…”. Nu pot să reproduc, dar i-am zis: “Nu sunt, mă, un ….., sunt un fotbalist!”
- Viorel Tănase
- Cum ai digerat meciurile strategice din perioada Cooperativei?
- Sincer, nu-mi mai aduc aminte (râde cu subînțeles). Se mai șterg lucruri din memorie. Îmi setez să rețin lucrurile actuale. Din punctul meu de vedere, e foarte greu să faci așa ceva. Nu pot să le cer unor jucători să piardă un meci. Nu mi s-a cerut niciodată să pierd, dar am simțit. Au fost meciuri.
- Ai avut vreun antrenor cu care nu te-ai înțeles deloc în carieră?
- Am avut unul, nu vreau să-i dau numele și nici perioada, dar nu l-am înțeles pe moment. Ulterior, l-am înțeles. Veneam după o perioadă bună și nu înțelegeam de ce nu joc. Spunea ba că echipa a câștigat, ba că nu schimbă primul 11. Dar eu jucasem foarte bine până atunci. Am mers la un moment dat la dânsul în cameră, mi-a explicat și după două etape a început să mă bage. În fotbal, e o lege nescrisă. Punctul 1: antrenorul are întotdeauna dreptate! Și punctul 2: când antrenorul nu are dreptate, respectă punctul unu!
Jucam cu Bacăul acasă, conduceam cu 2-0. Am avut un penalty. Pe listă era Vali Ștefan, al doilea eu. El mai bătuse un penalty înainte și îmi zice: “Fii atent că ăsta știe unde bat! Hai să ți-o mișc și vii tu din spate”. I-am zis: “Bă, Vali, nuuu! Poate ne facem de râs”. Nu exersasem. A bătut tot el și a ratat. S-a terminat 2-2
- Viorel Tănase
VEZI AICI INTEGRAL INTERVIUL VIDEO CU VIOREL TĂNASE
