FOTBAL  »  Superliga  »  ATAC

EXCLUSIV Mister Dinu, acid şi nimicitor, îi răspunde lui Reghe aducîndu-i aminte de Schuster: "A mai fost un caz"

Articol de - Publicat marti, 11 martie 2014 00:00 / Actualizat marti, 11 martie 2014 18:39

Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a avut o replică acidă la adresa antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi a agentului favorit al tehnicianului, declarînd pentru GSP.ro:

"În privinţa ultimei acţiuni a cuplului "neatentul" şi "concubina", aceea a înşelării familiei Rotariu, vreau să fac o singură remarcă. A mai fost un singur caz în fotbalul european, antrenor plus consoartă, impresar, avocată (?!), reprezentant de jucători (?!).

Să nu credeţi că ar fi urcat treptele de la Facultatea de Drept vreodată! Se prăbuşeau statuile jurisprudenţilor antici. A mai fost în asemea hal doar îmbirlăgătura, scuzaţi termenul, dintre fostul mare jucător Bernd Schuster şi toarta cu care s-a pricopsit. E drept, cam diferit decît ai noştri. Sper sfîrşitul carierei, fostul mare jucător al lui Leverkusen a avut ghinionul unei nopţi înceţoşate în rău famatul cartier de pierzanie St. Pauli din Hamburg.

De unde, "alegînd cu atenţie", dintr-o casă cu felinare, s-a pricopsit spre dimineaţă cu un belciug pe deget. Numai că echipa unde au evoluat cei doi repede, în tandem de jaf, i-a pus repede pe făraş. E vorba de Şahtiorul dinainte de Mircea Lucescu. Se aude? E simplu. Ca la fotbal. Dacă nu-i ţii la respect pe cabotini în propriul lupanar, vin peste tine şi-ţi pîngăresc casa!".

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (168)
simohayha
simohayha  •  14 Martie 2014, 04:57
Postat de simohayha pe 12 Martie 2014, 08:55

Te inseli, Dinu va atrage printre meandrele nascute din aburii alcoolului. Contactul lui major cu "jurisprudenta" a fost la betiile facute cu profesorii de la drept , dupa examenele luate pe blat. Filosofia lui abulica e minunata, imperiala, in mediul manelistic al Ligii lu' Iorgulescu dar penibila printre oamenii de cultura. Totusi trebuie sa recunoastem ca la slefuirea Procurorului un rol major l-a avut nasul sau de cununie, Fanuş Neagu. Dinu Corneluş era cel mai bun chelner la mesele maestrului, mai ales la turnat vinul. Altii sustineau ca mai turna si altceva, nu in pahar, ci in ureche. Nu a nasului, nu la masa, ci la localul"Ochiul si timpanul"!

Din fericire pentru inima "misteriosul" Dinu, cel care a tinut mereu piept la Steaua atacurilor "sofisticate" si concertate ale inamicilor face eforturi sa obtina eliberarea din inchisoare. Daca pe Florin Calinescu l-a adus in asa hal incat a recunoscut ca singurul care-l bate la caterinca e MM, pe tov. Procuror l-ar fi expediat drept pe masa "maestrului " Bradisteanu. Cu mari sanse sa ajunga peste noapte nume de "Peluză".

bamse1901
bamse1901  •  13 Martie 2014, 10:54

oare intelege ceva ghere ceva din ceea ce ai spus?

petrutos
petrutos  •  12 Martie 2014, 19:08

esti la o varsta venerabila Dinule iar rautatile te fac si mai batran!

Vezi toate comentariile (168)
Comentează