FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

EXCLUSIV Șumudică a vorbit deschis despre pariuri și uimește: "Încă mai pariez cu cei din staff" :) » Ce spune despre mafia pariurilor

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 decembrie 2016 12:10

Marius Șumudică a fost desemnat antrenorul anului în ancheta GSP și a vorbit deschis într-un interviu acordat ziarului despre mai multe subiecte, inclusiv cele legate de pariuri. 

Recunoaște că îi este greu să se lase de acest obicei, dar o face doar cu gândul că meseria de antrenor este cea din care își întreține familia. 

- Mai există tentaţia să pariaţi?
- Există, dar mă abţin. Și când mă uit cu stafful meu la un meci pariez cu colegii. Pe o masă, pe zece flotări, pe nu știu ce. Că bat gazdele, că se mai dă un gol... Mă abţin să mai pariez oficial, fiindcă ar fi un dezastru pentru cariera mea să fiu suspendat din nou. E singurul job pe care-l am, e meseria din care îmi întreţin familia. Și-mi place foarte mult ceea ce fac.

- E o influenţă a unei mafii a pariurilor?
- Cu siguranţă. Nu știu la ce nivel. Cred că sunt puţini antrenori care să facă jocurile vreunei mafii. Nici nu cred că există vreun antrenor care să se implice. Fiindcă așa ceva poate fi făcut doar cu jucătorii. Și dacă-i ceri unuia să facă un blat, la un moment dat s-ar putea să ajungi în conflict cu acel jucător, care te are la mână. Și nu mai pui capul pe pernă. Mi se pare că în tenis e mai simplu, că se joacă unu la unu, nu e nevoie să se implice multe persoane. În fotbal e mai greu.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (2)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  24 Decembrie 2016, 13:59

stie cam multe ninel asta,ar trebui sa il intrebe dna ul mai multe

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  24 Decembrie 2016, 12:29

De savurosii astia doi, Sumudica si Becali, nu mai scapam. Poate aflam si ce bea dimineata Sumudica - ceai sau cafea? Si cu ce mana se scarpina in cap. Fiindca ne pasa de sport, nu?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează