FOTBAL  »  LIGA 1  »  OŢELUL - MANCHESTER UNITED, AZI, 21:45, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

"Fălcosul" stă la pîndă » Marius Stan i-a pus gînd rău lui Dorinel

Într-un cantonament în Turcia, Stan şi Andone n-au ezitat să-şi măsoare forţele la o partidă de tenis de masă
Într-un cantonament în Turcia, Stan şi Andone n-au ezitat să-şi măsoare forţele la o partidă de tenis de masă

Articol de - Publicat marti, 18 octombrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 17 octombrie 2011 22:54

Marius Stan intenţionează să-l demită pe Dorinel şi să-l aducă pe banca tehnică a campioanei pe bunul său prieten Ioan Andone


Forma slabă a gălăţenilor din acest sezon l-a speriat pe Marius Stan, care ia în calcul chiar şi un dezastru în partida din această seară, situaţie în care se gîndeşte serios să-l demită pe Dorinel Munteanu! Atunci ar apela la Ioan Andone, antrenor fără angajament după ce a plecat în vară de la Dinamo.

"Mi-era frică de Manchester încă de la tragerea la sorţi, dar acum mi-e şi mai teamă, pentru că nu vreau să ne facem de rîs. Sper să nu fim doar sparring-partneri! Nu ştiu ce se întîmplă, nu reuşim să ne regăsim cadenţa din sezonul precedent. Trebuie să schimbăm ceva pentru a ne reveni!", a spus directorul general al Oţelului, imediat după remiza de vineri, împotriva Astrei (1-1).

Chiar dacă gălăţenii vor ieşi cu fruntea sus de pe teren la finalul partidei din această seară, situaţia lui Dorinel la Oţelul nu va fi deloc mai bună. Stan i-a impus acestuia să redreseze cît mai repede echipa şi vrea cel puţin 10 puncte din următoarele patru meciuri din Liga 1: cu Tîrgu-Mureş, Gaz Metan, Pandurii şi Sportul.

"Nu m-am gîndit să plec, nu-mi voi da demisia niciodată! Dacă însă se consideră că eu stau în calea progresului echipei, voi avea o discuţie cu Marius Stan şi o să vedem în ce condiţii ne vom despărţi"
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

150.000 de euro e clauza de reziliere a contractului lui Munteanu, al cărui salariu lunar e de 20.000 de euro

Playtech: ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!


Comentarii (2)
hiromatsu
hiromatsu  •  18 Octombrie 2011, 09:36

Ce naiba stie sa faca Andone in afara de a-l cere transferat pe Fane Grigorie? PE cat de bun jucator a fost, pe atat de slab antrenor este. La Dinamo sau la CFR se presupune ca a avut mai mereu jucatori peste media campionatului, dar nu am vazut vreun meci unde sa decida el - antrenorul - jocul prin cine-stie-ce strategie desteapta; totul se rezuma la jucatori si daca au ei chef sa joace. Cu tot respectul, Andone sa-si astepte iarasi randul la Dinamo.

plischi
plischi  •  18 Octombrie 2011, 08:16

ar fi un lucru extrem de binevenit... pentru dorinel munteanu, sa scape de clubul asta prapadit. "piticul" este un antrenor de o cu totul alta anvergura. oameni ca el, ca dan petrescu sau ca olaroiu, nu se muleaza pe un fotbal fara niciun fel de mulaj propriu. despre mircea lucescu nu discut, el este cu totul altceva.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează