FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEŞ - CFR CLUJ, DUMINICA 24 MAI, GSPTV ŞI FAZE VIDEO PE GSP.RO, ORA 17:00

Fără bani!

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 mai 2009 00:00

Conducerea le datorează jucătorilor salariile pe luna aprilie şi primele pentru victoriile cu Timişoara şi Braşovul

La CFR Cluj nu mai curge lapte şi miere. Deşi au dat semne de reabilitare în campionat, jucătorii nu şi-au încasat salariile pe luna aprilie, deşi au trecut două săptămîni de la momentul în care banii ar fi trebuit să le intre în conturi. Mai mult, conducerea nu a achitat nici primele pentru victoriile cu Poli Timişoara (12.000 de lei) şi FC Braşov (5.000 de lei). Elevii lui Conceicao sînt îngrijoraţi de faptul că nu vor încasa nici prima de 15.000 de euro, cea stipulată în contracte în cazul în care vor cîştiga Cupa României.

Mai mult, unele voci susţin că, prin ratarea accesului în Liga Campionilor, criza financiară prin care trece clubul, după investiţiile masive în infrastructură, se va adînci şi mai mult. În aceste condiţii, CFR va trebui să se despartă de cîţiva jucători, la finalul sezonului, şi să renegocieze salariile unor componenţi ai lotului. Tergiversarea transferului lui Pereira la Benfica vorbeşte de la sine despre nevoia acută de lichidăţi a feroviarilor. Şefii clubului de pe Da Luz nu vor să plătească integral suma de 4 milioane de euro, imediat după parafarea actelor, aşa cum doresc clujenii, încercînd să plătească eşalonat. 

FLASH

"Sînt gata de luptă!";)
Ivorianul Diarrassouba Viera (22 de ani) este pregătit să revină în prima echipă, duminică, împotriva lui FC Argeş. În condiţiile în care Hugo Alcantara şi Gabi Mureşan sînt suspendaţi pentru această partidă, Viera este prima opţiune a lui Toni Conceicao. "E adevărat că la CFR am jucat doar fundaş dreapta, dar să nu uităm că postul meu de bază este cel de fundaş central. Aşadar, nu cred că voi avea vreo problemă să mă achit de sarcini. Îmi doresc foarte mult să revin pe teren", a declarat Viera. (Cosmin Lucaci).

Obiectiv: 3 din 3!
Chiar dacă s-au resemnat cu gîndul participării în Liga Campionilor, feroviarii clujeni şi-au pus în gînd să cîştige ultimele 3 partide din campionat, cu FC Argeş, Pandurii Tîrgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş. "Nu ne rămîne decît să cîştigăm cele trei meciuri care ne-au mai rămas, pentru că şansele la locul doi, care asigură o participare în Liga Campionilor sînt minime. Este foarte important să cîştigăm meciul cu FC Argeş pentru ierarhia finală a campionatului", a declarat portarul Eduard Stăncioiu. (Cosmin Lucaci)

Citește și:
Bayern câștigă duelul titanilor contra lui Real Madrid! Poveste cu 7 goluri și un mare scandal la final
Liga Campionilor

Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga

Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (5)
 •  22 Mai 2009, 11:42

** de ziaristi najpeti ce santeti. daca vreau stiri despre finante intru pe site financiar nu pe psg

clujeaner
clujeaner  •  22 Mai 2009, 11:06

Pe mine ma distreaza sincer unii ziaristi...incearca sa scrie orice, si daca e criza financiara in lume....de ce nu ar evidentia ei cum la Cfr au intarziat nu stiu cate zile sau ma rog o luna, na...salariile. CFR cel mai stabil club din Romania. Cel mai serios. O sa vedeti, de la an la an...o tot mai mare ascensiune. Anul asta ma juca in Europa League....cred ca vor ajunge sus.

 •  22 Mai 2009, 10:12

ce jurnalisti de 2 lei. pai cum se poate scrie asa ceva???? nu se poate da pentru acesti pseudojurnalisti o amenda ceva? chiar nu se poate? pai si in aceste zile au scris ca Tony se lasa de fotbal. De ce inventeaza aceste prostii???

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!