FOTBAL  »  Superliga  »  RENUNŢARE

Farul a renunţat la mijlocaşul portughez Hugo Faria

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 iulie 2008 00:00

Conducerea echipei Farul Constanţa a decis, miercuri, să renunţe la serviciile mijlocaşului portughez Hugo Faria, care fusese achiziţionat recent de la formaţia lusitană Uniao Leiria.

"Am renunţat la acest jucător. Din câte ştiu eu, din punct de vederea al valorii, jucătorul era cam al patrulea pe postul său", a declarat directorul general al constănţenilor, Dan Pâra, pentru NewsIn.

Hugo Faria joacă mijlocaş dreapta sau central şi semnase o înţelegre pe un sezon cu gruparea constănţeană, însă nu a convins în amicalele în care a fost utilizat în cadrul stagiului de pregătire din Germania. Acesta nici nu s-a mai întors la Constanţa cu echipa, ci a plecat să îşi caute un alt angajament.

Altfel, surse din cadrul clubului constănţean au precizat că este foarte probabil ca echipa să se despartă în următoarele zile de alţi doi fotbalişti care au dezamăgit în perioada de pregătire, atacantul Tibor Moldovan şi fundaşul Cristi Irimia.

sursa: News In

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga

Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor

Comentarii (2)
 •  16 Iulie 2008, 21:59

Tibor Moldovan nu a confirmat, cel putin a dat cateva goluri in amicale... dar `vedetele` de Cico si Gosic ce au facut?!

 •  16 Iulie 2008, 21:23

si mai sunt vreo zece ''petarde'' de care tre' sa scapam !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează