FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Fathi Taher: "Vă asigur că luni, la ora 10:00, Rapid va avea antrenor"

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Acţionarul majoritar al clubului Rapid, Fathi Taher, a declarat, sâmbătă, agenţiei NewsIn, că gruparea giuleşteană va avea luni dimineaţă antrenor şi ia în calcul ca acesta să nu fie Ladislau Boloni.

"Nu am mai discutat cu domnul Boloni, totul este clar, dacă nu ne va da un răspuns până cel târziu luni, atunci vom numi un alt antrenor. Boloni ştie foarte bine acest lucru, l-am informat că negociem cu alţi tehnicieni care sunt la fel de valoroşi ca şi el. Vă asigur că luni, la ora 10:00, Rapid va avea antrenor. Nu îl aştept pe Boloni nici măcar trei minute în plus şi nu am niciun motiv să mai discut cu dânsul până luni, cred că am vorbit destul, iar lucrurile i-au fost prezentate foarte clar", a declarat Fathi Taher, care a completat: "Nu ne permitem ca Rapid să intre în criză, suntem un club serios şi vrem să facem performanţă".

Taher a mai afirmat că nu este interesat de aducerea pe banca tehnică a lui Ioan Ovidiu Sabău, care a spus că şi-ar dori să antreneze Rapidul: "Sabău nu este pe lista noastră. Suntem în discuţii cu doi antrenori străini".

Sursa: NewsIn

Citește și:
Nicolae Stanciu a semnat cu clubul din Superliga! Revenire de senzație, după 10 ani
Superliga

Probleme de ultimă oră cu revenirea lui Reghecampf la FCSB » Becali a răbufnit după ultima cerință a lui Rotaru: „M-am săturat de oameni mici”

Andrei Burcă revine în Superliga
Superliga
Andrei Burcă revine în Superliga
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (9)
 •  31 Mai 2008, 21:29

Deci Copos are dreptate cu boloni...este capricios(ca sa nu spunem altfel..)..degeaba il hulesc uni pe Copos dar a adus Rapidul pe linia de plutire...iar la Taher se vede ca este, inca, departe de a intelege jungla fotbalului romanesc...

 •  31 Mai 2008, 17:37

Foarte sugestiva fotografia editorialului in care taher ia lecti de manipulare de la copos.Oare cand vom scapa de acest mascarici numit copos?!...Tare mam bucurat cind copos a vindut RAPIDUL gindinduma ca in sfirsit scapam de el, dar vulpea a sedus corbul si se pare cal si domina. Cred ca la pacalit de fapt de 2 ori

 •  31 Mai 2008, 16:50

daca nu-l aduce pe boloni la rapid, taher ar trebui sa se care urgent pentru ca ne-am saturat de minciunile lui

Vezi toate comentariile (9)
Comentează