SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Ce a spus cea mai bună marcatoare a lui CSM București după eșecul la scor din Franța: „Astăzi am depășit orice limită”

Valeriia Maslova, cea mai bună marcatoare a lui CSM București în duelul cu Brest/Foto: ehfcl.com
Valeriia Maslova, cea mai bună marcatoare a lui CSM București în duelul cu Brest/Foto: ehfcl.com

Articol de - Publicat sambata, 07 noiembrie 2026, 22:27 / Actualizat sambata, 07 noiembrie 2026 22:28

Sâmbătă, 7 noiembrie, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Campionilor, CSM București a suferit cea mai drastică înfrângere din istoria participării ei în această competiție: 25-40 vs. Brest. La finalul partidei, Valeriia Maslova (25 de ani), cea mai bună marcatoare a „tigroaicelor”, a vorbit despre eșecul din Franța.

După o pauză de câteva săptămâni, CSM București spera la niște rezultate bune în „dubla” cu Brest din Liga Campionilor, care să îi dea o gură de aer înainte de pauza competițională care va veni odată cu începerea Campionatului European de handbal feminin.

Valeriia Maslova: „Ne este rușine față de antrenoare. Nu am respectat planul de joc”

Vicecampioana României a făcut, însă, un meci foarte slab în Franța, pe terenul lui Brest, a primit câte 20 de goluri în fiecare repriză și a pierdut la o diferență de 15 goluri: 25-40. CSM București a ajuns la un bilanț de 3 victorii și 4 înfrângeri la finalul turului, iar situația ei este îngrijorătoare.

„A fost o prestație foarte slabă din partea noastră. Din perspectiva unei jucătoare, aș spune că ne este rușine față de antrenoare, pentru că tot ceea ce stabilisem împreună a funcționat de fiecare dată când am reușit să punem în practică planul de joc. Problema a fost că nu am reușit să-l respectăm așa cum trebuia. Nu știu de ce, dar astăzi ne-a fost foarte greu să intrăm în meci”, a declarat Valeriia Maslova, autoare a 8 goluri în duelul din Franța.

„Oricine poate avea o zi proastă, însă, în opinia mea, astăzi am depășit orice limită. Trebuie să lupți până în ultima clipă. Noi am luptat, dar nu am făcut-o încă de la început. Vom munci din greu pentru a corecta acest aspect și vom face tot posibilul să revenim la forma noastră”, a adăugat rusoaica, potrivit site-ului oficial al Ligii Campionilor.

Tomas Hlavaty, antrenorul lui Brest, a analizat și el duelul de sâmbătă.

„Cred că este un sentiment extraordinar. Am trecut prin anumite dificultăți și am luptat pentru a le depăși, căutând soluții, așa cum am spus de multe ori. Dar astăzi putem face un pas în spate, ne putem bucura de acest moment și putem aprecia ceea ce am realizat. Asta le-am transmis și membrilor staffului meu”, a spus el.

„Și fetele se pot bucura de această prestație, pentru că astăzi am pus în practică pe teren lucruri foarte bune. După un meci ca acesta, este firesc să simți o mare satisfacție. Totuși, trebuie să continuăm și să mergem mai departe, pentru că ne așteaptă și alte meciuri. Așa spun mereu: sezonul este foarte lung”, a concluzionat Hlavaty.

Pentru CSM București urmează miercuri, 11 noiembrie, de la ora 17:00, un duel cu CSM Corona Brașov în Liga Florilor, după care duminică, 15 noiembrie, de la aceeași oră, primește vizita lui Brest pentru ultimul meci în Liga Campionilor în anul 2026.

Clasamentul grupei A din Liga Campionilor:

Ce a spus cea mai bună marcatoare a lui CSM București după eșecul la scor din Franța: „Astăzi am depășit orice limită”
Clasamentul în grupa A din Liga Campionilor/Foto: captură Flashscore
Citește și:
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Superliga
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
„Bocciu”, ședință cu jucătorii Rapidului: „Joacă străinii ăștia numai la mișto!” » Ce s-a întâmplat imediat după 1-1 cu Farul
Superliga
„Bocciu”, ședință cu jucătorii Rapidului: „Joacă străinii ăștia numai la mișto!” » Ce s-a întâmplat imediat după 1-1 cu Farul
Sabău a ales între Craiova, Dinamo și Rapid, după ce le-a înfruntat pe toate în ultimele 6 etape
Superliga
Sabău a ales între Craiova, Dinamo și Rapid, după ce le-a înfruntat pe toate în ultimele 6 etape
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Superliga
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează