FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

E duelul patronilor, nu al antrenorilor! » Datele care confirmă acuzațiile din spațiul public

FOTO: Imago-Images
FOTO: Imago-Images

Articol de , , - Publicat miercuri, 30 martie 2022 08:30 / Actualizat miercuri, 30 martie 2022 11:28

Confruntarea FCSB - CSU Craiova aduce față în față echipele din Liga 1 care au produs cele mai multe schimbări până la startul reprizei secunde, Gigi Becali și Mihai Rotaru fiind acuzați în spațiul public că se implică în mod direct în meseria tehnicienilor și comandă astfel de înlocuiri.

  • FCSB și CS Universitatea Craiova au un procent al schimbărilor făcute până la pauză, raportate la numărul total al celor efectuate, de peste 30%, respectiv, 25%, în vreme ce media celorlalte 14 echipe e de numai 16%

Teoretic, derby-ul etapei a 3-a din play-off, FCSB - CSU Craiova, ar trebui să însemne o confruntare tactică între cei doi antrenori: Toni Petrea versus Laurențiu Reghecampf. Practic însă, va fi mai degrabă un duel al imixtiunii patronilor acestor cluburi. Implicarea lui Gigi Becali peste capul tehnicienilor a fost dezvăluită în repetate rânduri chiar de patronul roș-albaștrilor, dar și de unii antrenori care au lucrat în ultimii ani cu el, în frunte cu Bogdan Andone. 

Panduru, după Israel - România: „Așa grăsan la o națională nu credeam că văd!”
ISRAEL - ROMÂNIA 2-2
Panduru, după Israel - România: „Așa grăsan la o națională nu credeam că văd!”

În principal, Becali e extrem de preocupat de a efectua schimbările pe parcursul jocurilor, atribut pe care n-a dorit sub nicio formă să-l negocieze cu niciunul dintre antrenorii pe care i-a adus. Excepția a fost Edi Iordănescu, care însă a plecat după doar două luni.

Pe Rotaru l-a demascat MM Stoica

În schimb, imixtiunea patronului Universității Craiova, chiar și peste capul lui Reghecampf, a fost adusă în spațiul public de managerul general al FCSB-ului. Mihai Stoica a spus recent la Orange Sport: „Subiectul de la Craiova nu l-ați abordat și voi? Cu toate schimbările făcute la pauză și ultima în minutul 57? Dacă jucătorii de la Rapid și Craiova au fost introduși la pauză și scoși după 20 de minute, Nistor, Ioniță II, alea au fost schimbări care par schimbări de antrenor?".

Întrebat apoi explicit dacă are informații că Mihai Rotaru se bagă peste antrenor, la schimbări, MM a replicat: „Am multe informații în sensul ăsta. Foarte multe, la foarte multe echipe se întâmplă asta. N-aveți voi informații. Trebuie să vă perfecționați. Faceți și voi niște anchete. Pe vremuri se făceau niște anchete, făcea Gazeta niște anchete de nu se poate. Vezi, dacă Tolontan nu se mai ocupă de anchete".

Datele care confirmă informațiile

Sunt FCSB și Craiova echipe conduse, în timpul celor 90 de minute, în privința schimbărilor efectuate, de cei doi patroni? O confirmare vine din faptul că, de regulă, deși un antrenor nu efectuează foarte des înlocuiri pe parcursul primei reprize sau la pauză, cele două formații sunt detașat pe primul loc la acest capitol.

FCSB domină această ierarhie, cu nu mai puțin de 44 de schimbări produse înainte de startul reprizei secunde. Pe locul 2, destul de aproape, se clasează CSU Craiova, cu 39 de modificări în prima repriză și în cele 15 minute din pauză. 

85%din totalul schimbărilor posibile au fost efectuate de cele 16 echipe: în Liga 1 s-au făcut 2.161 de înlocuiri dintr-un maxim de 2.560

Următoarele cluburi în top se află la distanță mare, având cu peste 30% mai puține astfel de înlocuiri. În plus, CFR, formația care a câștigat precedentele 4 titluri și care și acum e mare favorită, grație avansului de puncte, a efectuat doar 22 de schimbări. Jumătate din câte au fost la FCSB!

FCSB 31% a schimbat la pauză! Procentul Ligii 1 e de 16%

În cele 32 de etape scurse până acum, fiecare formație a avut la dispoziție un total de 160 de schimbări. FCSB a efectuat 141 dintre ele, iar procentul celor făcute până la startul reprizei secunde e imens: 31,2%. Și CSU Craiova are un procentaj mare, 26% (39 din cele 150 de modificări bifate). Media tuturor celorlalte 14 cluburi din Liga 1 e la jumătate din FCSB: doar 16%. 

Doar Edi Iordănescu a oprit imixtiunea lui Becali

E duelul patronilor, nu al antrenorilor! » Datele care confirmă acuzațiile din spațiul public

Trei din cele 5 meciuri cu cele mai multe schimbări timpurii au fost cu FCSB și CSU în prim plan

Etapa 3: UTA - FCSB 1-1

  • 4 schimbări FCSB până la startul reprizei secunde 
  • nu mai puțin de 3 efectuate în primele 45 de minute plus încă una la pauză

Etapa 4: CSU Craiova - Voluntari 3-0

  • 4 schimbări CSU 
  • una făcută în prima repriză, restul la pauză

Etapa 4: FC Argeș - Rapid 0-1

  • 4 înlocuiri făcute de piteșteni 
  • toate cele 4 la pauză

Etapa 18: Farul - Rapid 2-0

  • 4 schimbări Rapid 
  • două în prima repriză, alte două la pauză

Etapa 2 play-off: Voluntari - CSU Craiova 3-1

  • 4 înlocuiri făcute de oaspeți 
  • una în prima repriză, alte 3 la pauză

11 meciuria bifat CSU Craiova fără să efectueze nicio schimbare până la startul reprizei secunde, FCSB are 12 meciuri, în vreme ce CFR 19, iar Voluntari 26

VIDEO Gigi Becali: „Keșeru și Vlad mai primesc o șansă”

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Torje a decis să părăsească România: „Îmi iau familia și ne mutăm în Spania. Statul îți dă 50 de milioane, când coșciugul costă 40!”

EXCLUSIV Puștiul-minune de la FCSB a semnat cu Giovanni Becali și e monitorizat de Bayern Munchen!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (91)
c23655
c23655  •  30 Martie 2022, 16:07
Postat de kuba pe 30 Martie 2022, 15:59

***. Ia-ti viteza!

Mirosi a putregai. Treci inapoi sub pamant.

kuba
kuba  •  30 Martie 2022, 15:59
Postat de c23655 pe 30 Martie 2022, 15:58

Esti ciocacanar sau mititel? Ce fel de suporter esti tu, sa comentezi despre Universitatea Craiova?

***. Ia-ti viteza!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

c23655
c23655  •  30 Martie 2022, 15:58
Postat de kuba pe 30 Martie 2022, 15:49

Iexact! Tocmai ce I-am executat pe Sevilla :))) fugi la nani!

Esti ciocacanar sau mititel? Ce fel de suporter esti tu, sa comentezi despre Universitatea Craiova?

Vezi toate comentariile (91)
Comentează
Close