FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // Gigi Becali, derapaje sexiste oribile la TV: „Femeia e sclava bărbatului! Lumea și-a pierdut mințile dacă vrea egalitate” + de ce nu vrea să meargă la un meci de fete

Articol de GSP - Publicat luni, 27 ianuarie 2020 12:23

Gigi Becali a avut din nou o serie de declarații sexiste, legate de decizia FRF a de obliga cluburile din Liga 1 să aibă echipă de fotbal feminin.

Patronul FCSB s-a declarat din nou împotriva ideii ca femeile să joace fotbal și a avut mai multe derapaje.

„Prima dată, cei de la FRF trebuie să pună decizia în manualul de licențiere. Dacă nu trec, nu au cum să mă oblige să fac echipă de fotbal feminin. Trebuie pus în manual. Dacă nu scrie, nu fac! Foarte bine dacă s-a decis în Comitetul Executiv, dar nu mă interesează. Cum să nu-mi dai licența? Mă duc la manual și văd că nu e obligatoriu să am echipă. Cum să nu primesc licența dacă nu e trecut în manual? Vă învăț legea. Dacă va fi scris în manual, o sa fac echipă.  

Bine, nu stau eu în asta. Voi nu aveți nicio vină. Lumea și-a pierdut mințile și spune «Hai să facem femeia pe post de egalitate cu bărbatul». Lumea chiar și-a pierdut mințile! Femeile poartă pantaloni și bărbații fuste. Asta e moda la Londra! Bărbatul e făcut după chipul lui Dumnezeu, iar femeia e sclava bărbatului”, a declarat Gigi Becali la Pro X. 

Gigi Becali: „Se alege praful unde conduce femeia” 

După aceea, Gigi Becali a avut și un schimb de replici cu Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF. 

Gabriel Bodescu: „Dintre cei care se uită la fotbal, aproape 50% sunt femei. Iar decizia de a duce copilul la sport aparține femeii în cele mai multe cazuri. Și o fată, dacă face fotbal, le zice părinților «Hai la meci! Hai să cumpărăm tricouri!»” 
Gigi Becali: „Păi da, femeia îl educă pe copil! Iar eu nu am zis să nu se uite la meci. Uite, cum vă învață dracii să băgați argumente. Dracii sunt cei mai inteligenți. Au cea mai mare inteligență pentru că au fost îngeri. 

Vreți să fie batjocorit bărbatul? Asta e intenția dracului! Femeia să aibă putere, iar bărbatul să fie schimonosit! Vrea să se strice familia! D-aia nu mai sunt familii, pentru că își pierd capul. Dar hai să nu facem teologie. 

Ăla care face haine e bărbat-femeie. Vreți să intrăm la teologie? Vă spun, dracul e de un miliard de ori mai deștept decât mine. Vă bagă subiecte ca să mă încurcați. Dar nu puteți. Eu sunt prost și citesc din Biblie, din Sfânta Scriptură, din Hristos și din Sfântul Apostol Pavel. Cum să fie dracul mai tare decât Sfântul Apostol Pavel? 

Nu am ce să fac! Se schimbă lumea. Dacă Bodescu și Burleanu zic, fac echipă de fotbal feminin. Nu mă cert cu ei! Dar dacă le lovește mingea în sâni ce fac? Au sutien?” 
Gabriel Bodescu: „Au echipament de protecție” 
Gigi Becali: „A, da! E bine atunci. Bodescu, glumim. Dă-le încolo” 

Gabriel Bodescu: „Eu v-am și invitat la un meci de fotbal” 
Gigi Becali: „Nu vin! Ați fi in stare să nu-mi dați licența dacă nu vin la meciuri de fotbal feminin” 

Gabriel Bodescu: „Eu v-am invitat ca un simplu fan” 
Gigi Becali: „Nu vin! Mai bine mă împușcați, dar nu vin la fotbal feminin. Mai bine îmi tai capul! Nu-mi schimb părerea. Nu-l schimb pe Hristos chiar dacă e să mor. Mai bine mor! Dar tot nu fac fotbal feminin! Oricum, se apropie sfârșitul...” 

Gabriel Bodescu: „Păi dacă vine sfârșitul, nu vreți să veniți la un meci de fotbal feminin?” 
Gigi Becali: „De ce să vin? Să mă bată la Judecata de Apoi? Mă întreabă «Ce ai căutat la fotbal?»” 
 

Gabriel Bodescu: „Chiar credeți că acolo vi le bifează pe toate? Dar la tenis feminin vă uitați? La handbal? Există și rugby feminin” 
Gigi Becali: „Tenisul e mai mult un sport de femei. E mai artă. Mă uit și la handbal. Dacă ajungem să facem și rugby feminin... Eu sunt curios când o să ne pună să facem fotbal feminin, să fim obligați să avem 3 fete în teren” 

Gabriel Bodescu: „La juniori există” 
Gigi Becali: „Hai să facem fotbal mixt ca să râdă toți de noi! Fotbalul nu e un sport de femei. Cum joacă în zilele în care au problemele?  
 

Hai, că voi trageți... Cum să fiu eu mai deștept ca dracul? El e cel mai tare, cel mai deștept. Dacă-l lasă Dumnezeu, doar cu un deget distruge lumea. Nu vezi cât e de viclean? A făcut egalitate în lume și mai conduc și femeile! Se alege praful unde conduc femeile”.

Citește și:

EXCLUSIV Moment istoric! Becali devine patron de fotbal feminin » Cine sunt noile transferuri ale lui Gigi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (72)
bazinga
bazinga  •  27 Ianuarie 2020, 15:06

IARTA-L DOAMNE,CA E PROST SI NU STIE CE SPUNE!E CEL MAI MARE FARISEU IN VIATA!

poison_11
poison_11  •  27 Ianuarie 2020, 14:59
Postat de terminator_2 pe 27 Ianuarie 2020, 14:43

:)))) Clubul de fotbal amator al armatei activeaza in liga oraseneasca, liga a 4-a si nu mai are dreptul conform justitiei din Romania sa foloseasca numele Steaua Bucuresti!!! “Solutia pe scurt: Evocând fondul, după anularea cu reţinere: Admite în parte acţiunea. Constată DECADEREA pârâtei Clubul Sportiv al Armatei Steaua din drepturile conferite asupra mărcilor înregistrate: MN 26915 STEAUA BUCUREŞTI, MN 63179 CS STEAUA 1947 -1967, MN 63180 – STEAUA, MN 63287 – A(armata), pentru TOATE produsele şi serviciile pentru care ele sunt înregistrate. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.411 lei cu titlu de cheltuieli de judecată proporţional cu admiterea în parte a acţiunii.” – Decizia Curții de Apel București

Mare prost mai ești gigistule! :))

sexilian
sexilian  •  27 Ianuarie 2020, 15:47

gheghe nu-ti taia capul,beregata ajunge.......

Vezi toate comentariile (72)
Comentează