LIGA 1  ·  FCSB

FCSB. Jucăria lui Gigi Becali se îndepărtează de titlu: cum își sabotează propria echipă » Situație unică în Liga 1!

Gigi Becali, finanțator FCS  // Foto: GSP
Gigi Becali, finanțator FCS // Foto: GSP

Articol de — , Luni, 24 Februarie, 08:57

Gigi Becali (61 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, a făcut două schimbări și în pauza meciului cu Chindia Târgoviște (1-1). A fost pentru a șaptea oară la rând când a înlocuit doi jucători din minutul 46, un comportament pe care nu-l mai are nicio formație din campionat!

Gigi Becali continuă să conducă FCSB din fața televizorului, în funcție de starea în care se află el, și asta este explicația principală pentru care clubul cel mai bogat din România s-a îndepărtat de câștigarea campionatului.

Concluzia că acesta ar fi motivul regresului îi aparține lui Ilie Dumitrescu: 

„Coman nu mai are niciun chef să joace. Și cum să mai aibă dacă tu îl schimbi în pauză? Liderii trebuie să fie tratați diferit, nu să le subminezi personalitatea! Când ajung la ideea că Messi sau Ronaldo ar trebui să fie menajat la un moment dat, antrenorii discută cu ei și le explică asta, nu-i schimbă după 45 de minute că așa vor ei!".

FCSB, situație unică în Liga 1

Analiza de la TV Digi Sport a lui Ilie a pornit de la înlocuirea lui Coman cu Ovidiu Popescu în pauza partidei cu Chindia. Tot atunci a mai ieșit nou-venitul Adrian Petre și a intrat Gnohere.

Pauzele, momentele favorite pentru Gigi Becali

Din nou două schimbări după o repriză! FCSB și-a modificat astfel echipa, în pauzele meciurilor, de șapte ori în stagiunea curentă. Nu mai există vreo formație care să fi schimbat de două ori în pauze în atâtea meciuri.

S-a întâmplat de trei ori ca Viorel Moldovan să înlocuiască doi jucători după 45 de minute. El e recordmanul schimbărilor din pauze, dacă-l scoatem din discuție pe Becali. Există și patru echipe care nu au înlocuit niciodată doi fotbaliști în pauze.

FCSB mai des schimbă decât să pornească și partea secundă cu aceeași formulă. Care e explicația acestui comportament? Greșește conducerea roș-albaștrilor planul inițial mai des decât greșesc staff-urile altor cluburi? Nu neapărat. Motivul e unul „logistic": patronului îi e mai ușor să schimbe în pauză, când jocul e întrerupt și are posibilitatea să-l sune pe antrenor și să-i comande înlocuirile. 

Dacă Vintilă are vreo idee, tot în pauză are șanse s-o aplice, întrucât el nu are dreptul să opereze schimbări după bunul plac. Becali are drept de veto în privința asta și trebuie să fie consultat, altfel antrenorul e legat de mâini și de picioare, are numai dreptul de a urmări partida de pe bancă.

„Coman a ieșit după prima repriză fiindcă nu exista pe teren și va mai sta și pe bancă în meciurile următoare. Dacă l-a văzut cineva în meciul cu Chindia, nici banii pe care i-am dat când l-am luat de la Viitorul nu-i mai recuperez!" - Gigi Becali, patron FCSB

„Nu poți să-i scoți pe Adi Petre și pe Coman după 45 de minute! Nu ai cum să-i dezvolți personalitatea unui jucător când faci lucrul ăsta! Schimbările le faci în minutul 60, în minutul 65, nu după prima repriză!" - Ilie Dumitrescu

„Cine face schimbările din pauzele meciurilor FCSB-ului? Nu ne e clar tuturor? Antrenorii nu schimbă atât de des în pauză, alea nu sunt decizii de antrenori" - Gabi Balint

Numai două pauze fără schimbări la FCSB 

Ca FCSB nu mai e nimeni în România, cu atâtea înlocuiri după 45 de minute. Ar fi extrem de greu de găsit un astfel de exemplu în toată istoria fotbalului! Doar în două etape din 26 nu a schimbat Becali niciun jucător! 

În 7 etape a înlocuit doi, în 17 runde a schimbat câte unul. Patronul influența formula de start, transferurile și toată politica echipei inclusiv în perioada în care Reghecampf era antrenor al FCSB, în primul mandat în care Laurențiu a înregistrat succese impresionante, două titluri la rând, calificare în grupele Champions League și participare în „optimile" Europa League. 

Diferența față de prezent: Gigi nu schimba atunci atât de des în pauzele partidelor, intervenea dacă vreun fotbalist chiar îl enerva de-a binelea. S-a hotărât să schimbe tactica în timpul mandatului pe care l-a avut Nicolae Dică.

„Mi-au spus Dică și MM că nu e în regulă să schimbăm în pauze, dar nu mai țin cont de sfatul lor! De acum încolo facem și două schimbări în pauză, dacă văd doi jucători slabi în prima repriză!" a fost reacția cu care Becali a anunțat noul plan, la sfârșitul unui joc care-l enervase. N-a fost doar o declarație aruncată la nervi, Gigi chiar s-a ținut de cuvânt.

Cât de des au schimbat doi jucători la pauză

CITEȘTE ȘI:



Crezi că ai avut deja COVID-19? Iată ce ar trebui să știi. Mulți sunt asimptomatici

Libertatea

Comentarii (31)

dobrescum  •  24 Februarie 2020, 15:23
Postat de florar pe 24 Februarie 2020, 12:08

Ce ma?Am jignit GSP ???Pai GSP ne jigneste cand publica articole care nu se confirma ...Articole care au ,,surse,,...Vreti sa va enumar eu articole neconfirmate ????

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Daniel Cara  •  24 Februarie 2020, 15:20

La sfarsitul anului asta scapam de cioban - puscarie sau faliment, nu mai conteaza

florar  •  24 Februarie 2020, 12:08
Postat de florar pe 24 Februarie 2020, 11:55

GSP si informatia????!!!!Pai ieri au atacat la baioneta Astra!!!Ca o sa se schimbe antrenorul ,stie GSP ***

Ce ma?Am jignit GSP ???Pai GSP ne jigneste cand publica articole care nu se confirma ...Articole care au ,,surse,,...Vreti sa va enumar eu articole neconfirmate ????

Vezi toate comentariile (31)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
17:30 Emisiune TV

Fotbal Club

Digi 1
19:00 MotoGP Classics, Premieră

Marele Premiu al Africii de Sud

Digi 2
19:30 Emisiune TV

Digi Sport Special

Digi 1
21:00 Premieră

Inside Serie A

Digi 3
Program TV complet

Liga 1