FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Sergiu Buș, pregătește-te să pleci » Ce s-a întâmplat la FCSB în ultimii ani

Articol de - Publicat joi, 16 iulie 2020 09:20

Atacantul Sergiu Buș (27 de ani) este cel mai nou transfer reușit de FCSB. Prezentat cu fast, fostul vârf al lui Gaz Metan Mediaș trebuie să aibă semne serioase de întrebare în privința viitorului său.

„I-am zis lui MM Stoica că nu am avut atacant ca Sergiu până acum”, așa l-a prezentat Becali suporterilor. Doar că aceste cuvinte nu ar trebui să-l măgulească prea mult pe jucătorul cu 7 selecții în naționala de tineret a României.

FCSB s-a confruntat în ultima perioada cu lipsa unui atacant veritabil, în formă, astfel că antrenorii au fost nevoiți să improvizeze în față, de cele mai multe ori cu Florin Tănase, un mijlocaș firav, fără valențe de golgeter.

Becali a încercat să găsească omul de gol potrivit, însă scenariul în privința atacanților transferați recent de FCSB se repetă: veniți liber de contract - criticați public după doar câteva apariții - dați afară cu prima ocazie!

Ioan Hora: „E mobil, se mișcă mult și are viteză” / „Nu e ce trebuie”

  • Hora a aterizat la FCSB în ianuarie 2019. La acel moment, nu se afla sub contract cu nicio echipă
  • În cadrul conferinței de prezentare, Becali a avut un discurs similar ca în cazul lui Sergiu Buș: „El e genul meu de atacant, care face pressing și pune presiune pe adversari. Îi înnebunește pe fundași. E mobil, se mișcă mult și are viteză”
  • După 29 de meciuri bifate pentru roș-albaștri, jucătorul a plecat în iarna acestui an, la Gaz Metan, echipă de care s-a despărțit în urmă cu două săptămâni
  • „Nu avem atacant, Hora nu e ce trebuie, el se plimbă pe-acolo” - acestea erau cuvintele lui Becali la 6 luni de la semnarea contractului cu Ioan
  • 8 goluri și o pasă decisivă a reușit Hora pentru FCSB

Raul Rusescu: „Icre de știucă, nu caviar”

  • Rusescu a jucat ultima dată pentru FCSB în sezonul 2018-2019, fiind doar o umbră a fotbalistului care obținea titlul de golgeter în ediția 2012-2013
  • Adus pentru a 3-a oară mai mult la insistențele lui Mihai Stoica, cel supranumit cândva „Raul de Ghencea” a intrat rapid în colimatorul finanțatorului echipei bucureștene
  • „Măcar pe Rusescu îl știu și îmi place. E jucătorul potrivit pentru acest 4-3-3 pe care îl jucăm noi acum” - cuvintele lui Becali din august 2018; 3 luni mai târziu: „Sunt dezamăgit de el. Parcă a uitat fotbalul. Pierde toate mingile, nu câștigă niciun duel. Nu e caviar, sunt icre de știucă” 
  • 5 goluri și 5 pase decisive a reușit Rusescu pentru FCSB în respectiva ediție, în 24 de meciuri oficiale; s-a despărțit de club în mai 2019
  • Rusescu evoluează acum pentru Giresunspor, în a doua ligă din Turcia

Juvhel Tsoumou: a uitat să-l critice

  • În startul actualei stagiuni, atacantul congolez Juvhel Tsoumou ajungea la un acord cu FCSB, după ce s-a aflat în probe pentru o scurtă perioadă de timp;
  • La primul meci în tricoul vicecampioanei României en-titre, Tsoumou reușea să aducă golul victoriei în derby-ul contra Craiovei, disputat pe „Ion Oblemenco”
  • „Tsoumou cum să mi se pară? A marcat omul gol, hai noroc! Am câștigat trei puncte la Craiova datorită lui”, comenta Becali, încântat, prestația vârfului de atac, imediat după jocul din Bănie
  • Cât a rezistat la echipă? Doar până la jumătatea campionatului. Jucătorul trecut și pe la Hermannstadt nici nu a apucat să „beneficieze” de opobriul public al lui Gigi Becali, fiind trecut rapid pe linie moartă
  • În prezent, congolezul este fotbalistul celor de la Liaoning Shenyang Urban (a doua ligă din China)

Lukasz Gikiewicz: despărțire cu scandal

  • Lukasz Gikiewicz, transferat la începutul acestui sezon, nu a rezistat decât 3 partide la FCSB, iar despărțirea polonezului de echipa lui Gigi Becali a fost una „cu cântec”
  • Roș-albaștrii au pierdut recent un proces cu Gikiewicz, iar FIFA a decis că atacantul trecuie să primească 93.500 de euro, pentru rezilierea abuzivă a contractului
  • 196 de minute a bifat Gikiewicz pentru FCSB, fără să marcheze niciun gol
  • Gikiewicz e legitimat acum la Al-Faisaly (Iordania)

Am spus clar și răspicat că nu mi-e frică de vreo anumită echipă sau de vreo anumită persoană. Nu te mănâncă nimeni în ziua de astăzi. Consider că este o perioadă foarte bună pentru mine

Domnul Becali și-a văzut interesul și am simțit că mă vrea cu adevărat. Mai departe, soția, care este sprijinul meu, a fost de acord cu transferul meu aici și am luat decizia rapid

- Sergiu Buș, noul jucător al lui FCSB

Urmează Adi Petre?

Adus în iarnă de la Esbjerg, pentru 800.000 de euro, bani pe care FCSB încă nu i-a achitat, Petre nu l-a impresionat pe Gigi Becali. Vârful a marcat două goluri, unul din penalty și unul în Cupă, cu Dinamo, în 10 meciuri, și a fost criticat constant de patronul FCSB. 

Petre a semnat în februarie un contract pe un an și patru luni, iar, recent, Becali se felicita pentru că nu a făcut un contract pe o perioadă mai lungă, semn că atacantul poate fi la ultimele meciuri în tricoul lui FCSB. 

Cum Adi Petre va intra în iarnă în ultimele 6 luni de contract și poate semna cu orice echipă, sunt foarte mari șansele ca vârful să fie cedat în această vară.

Gnohere a răbufnit după despărțire

FCSB și Harlem Gnohere au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului la începutul lunii iunie. Ulterior, „Bizonul” a afirmat că a fost deranjat de declarațiile lui Gigi Becali la adresa lui și l-a criticat pe antrenorul Bogdan Vintilă.

„Era momentul să plec. Am văzut că patronul vorbea despre mine, nu mi-a plăcut ce a spus și am decis să nu mai rămân acolo. Nu sunt supărat pe Vintilă. Nu pot să-l iau în considerare pe un tip care nu are cuvânt”, afirma Gnohere în urmă cu câteva săptămâni.

bus

6,14este media notelor GSP ale lui Buș în acest sezon, fiind pe locul 2 în topul celor de la Gaz Metan, în spatele lui Olaru (6,24), noul lui coleg de la FCSB

1 golare Buș în naționala de tineret, între 2011 și 2014; la prima reprezentativă încă nu a debutat

Citește mai multe știri despre FCSB:

Verdict amânat în „cazul Andrei Vlad” » Când ar putea afla FCSB dacă joacă finala Cupei

Gabi Balint i-a făcut caracterizarea lui Sergiu Buș: „E ca mine! Îmi place de el”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
gazistu
gazistu  •  16 Iulie 2020, 18:41

zboara si el.....dupa Petre...la steaua, ori marchezi ori pleci....si pe undeva are drptate gigi..le da salar mare , le si cere.....atata timp cat plateste si nu te tine cu restante...trebuie sa dai randament, altfel...OUT

yonkers
yonkers  •  16 Iulie 2020, 14:11

Van Dijk si Alisson, de la Liverpool, au gresit flagrant aseara cu Arsenal; Klopp trebuie sa-i tina pe banca si sa-i vanda in iarna. Son, de la Tottenham e iesit din forma; se plimba de colo-colo nu face nimic, trebuie vandut. Salah nu mai da goluri in fiecare meci; valeaaaa. Vardi dela Leicester are 35 de ani si nu mai da goluri; afaraaaaa. Exemplele pot continua.... Pacat ca domnul Becali nu are echipa in Premiere League

observator_ipohondru
observator_ipohondru  •  16 Iulie 2020, 12:59

Daca as fi fotbalist, eu nu m-as incurca cu unul ca gigi becali. Faptul ca are bani nu-i da dreptul sa-si bata joc de oameni. In ultimul an si-a batut joc si de echipa. El distruge in fiecare an 3-4 jucatori bunicei si compromite 2-3 antrenori. E bun unul ca Lutu care face de toate fara sa se impotriveasca. O sa ziceti ca sunt banii lui si face ce vrea cu ei. Nu e chiar asa, daca avem un contract, banii incep sa fie si ai mei. Apoi, o echipa n-are nevoie numai de jucatori. Mai trebuie antrenori, staf tehnic, conditii, motivari, sustineri, incurajari. Gigi crede ca e destept, dar nu e. E numai un bisnitar, un puscarias parvenit care joaca rolul unui cucernic.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează