FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Florin Prunea contestă planul „Liga 1 în Antalya”: „Bodescu a propus asta din calitatea lui de vulcanizator?”

Florin Prunea e împotriva ideii la care au convenit FRF și LPF, de mutare a campionatului și a Cupei în Turcia.
Florin Prunea e împotriva ideii la care au convenit FRF și LPF, de mutare a campionatului și a Cupei în Turcia.

Articol de - Publicat joi, 23 aprilie 2020 20:49

Florin Prunea e împotriva ideii la care au convenit FRF și LPF, de mutare a campionatului și a Cupei în Turcia. Fostul internațional a și evoluat acolo pentru Erzurumspor, povestește că a mers și în vacanțe și atenționează în privința climei, una imposibilă vara pentru fotbal.

- Florin, cum ți se pare soluția cu continuarea sezonului în Antalya?
- Ha-ha-ha! Chiar vrei să discutăm despre ideea asta ca și cum ar fi una serioasă?

- De ce nu ți se pare serioasă? Nu e o speculație, au confirmat și Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al Federației, și șefi ai unor cluburi!
- Bodescu mai bine ar fi rămas la service decât să vină cu o asemenea propunere! Cum e posibil așa ceva? Câți ani au ei la FRF?

- Din 2014, deci șase ani.
- Șase ani! În șase ani, asta e prima lui propunere importantă, să-i ducem pe jucători la 42 de grade Celsius! Nu contează că nu se poate juca fotbal! Doar un om care n-a jucat niciodată se poate gândi la așa ceva!

- Știu că ai jucat în Turcia...
- Am și jucat, dar am fost acolo în vacanțe vara, e îngrozitor de cald! Chiar așa, ne propunem să omorâm jucătorii? Ai zis tu că a confirmat Bodescu. Am citit și eu declarația lui, a zis că nu a vorbit în numele FRF, asta nu am înțeles.

Florin Prunea: „Cum să ții sute de jucători două luni într-un hotel?”

- A spus că era o propunere personală.
- Cum adică? A vorbit din calitatea lui de vulcanizator? Eu nu vreau să-i jignesc pe angajații din service, Doamne, ferește!, chiar am amici care lucrează în domeniul ăsta! Dar Bodescu propune soluția pentru terminarea campionatului ca vulcanizator, dacă nu ca secretar general al FRF? Cum să te gândești la așa ceva, să muți toate echipele în Antalya vara?!

- Ar fi izolați jucătorii în hoteluri...
- Hai să fim serioși! Din informațiile mele, plănuiesc să cazeze toate echipele într-un hotel! Cum să ții sute de jucători două luni într-un hotel? În șase ani de zile secretarul general din FRF n-a avut altă inițiativă în afară de asta, să ducă toți fotbaliștii la 42 de grade! Și am mai citit și despre persoana de legătură, nu am reținut numele...

- Voicu?
- Așa! Pot să mă gândesc la orice, nu? A fost un scandal în 2018 și voi, de la Gazetă, ați scris despre cantonamentul controversat pe care l-a organizat același impresar. Putem să ne punem întrebări și acum, să credem că există alte interese decât e terminarea campionatului.

N-au glumit! Liga 1 s-ar putea relua în Antalya

Citește mai multe știri despre Liga 1:

LPF, noi detalii despre mutarea Ligii 1 în Antalya! Cine trebuie să își dea acordul

UEFA, ajutor uriaș pentru cluburi! Forul continental oferă ACUM 70 de milioane de euro » Banii ajung și în Liga 1!

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (3)
creeperno999
creeperno999  •  23 Aprilie 2020, 22:51

Degeaba contestezi

romulus65
romulus65  •  23 Aprilie 2020, 21:37
Postat de gido pe 23 Aprilie 2020, 21:13

prunea! vezi ca te bate nevasta ca nu i-ai mai adus nici un ban acasa de cateva luni...ca sa iti incasezi salariile restante ,o sa-i dai in judecata pe suporterii care vor cumpara clubul...

Lasa-l pe Prunea in pace, de data asta are dreptate. Nu poti sa duci jucatorii in Antalia la 40 de grade Celsius si sa joace din trei in trei zile. Aici, mai mult ca sigur, sunt interese materiale ale celor din FRF. Un baiat destept, care stie foarte bine tabla impartirii, va organiza turneul si baietii destepti din FRF vor primii comisioanele. Ce nu inteleg eu este de ce cei de LPF si cluburile sunt de acord cu asemenea aberatii si ce distantare sociala va fi daca toate cele 14 echipe vor sta in acelasi hotel.

gido
gido  •  23 Aprilie 2020, 21:13

prunea! vezi ca te bate nevasta ca nu i-ai mai adus nici un ban acasa de cateva luni...ca sa iti incasezi salariile restante ,o sa-i dai in judecata pe suporterii care vor cumpara clubul...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează