FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Fotbalul se mută în stradă! Mititelu şi Cîrţu s-au înjurat în centrul Craiovei

Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 25 mai 2011 18:11

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, şi antrenorul Sorin Cârţu au avut luni seară o dispută verbală pe stradă în Craiova, după ce tehnicianul participase cu cateva minute înainte la o emisiune televizată în care se discutase despre echipa olteană

 

Cîrţu a participat la o emisiune TV, apoi a plecat spre centrul oraşul să se întâlnească cu nişte prieteni, printre care şi fostul jucător al Universităţii Rodion Cămătaru. În drumul său, antrenorul a trecut prin faţa biroului lui Mititelu, acesta l-a văzut, a ieşit şi a început să-l înjure şi să ţipe la tehnician, reproşându-i faptul că îşi permite să vorbească despre Universitatea Craiova.

Sorin Cîrţu a confirmat incidentul, dar nu a dorit să ofere prea multe detalii, avertizându-l totuşi pe Mititelu să nu-l mai acosteze pe stradă. "Astea sunt problemele mele, nu discut eu despre chestii din astea, le rezolvăm ca bărbaţii. Dar să nu mai facă greşeala asta vreodată, sa mă acosteze pe mine pe stradă, că eu nu sunt unul din lui", a declarat Cârţu, conform Mediafax.

 

Citește și:
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
FCSB, explicații despre filmarea cu Bîrligea și logodnica lui: „Extrem de trist!”
Superliga
FCSB, explicații despre filmarea cu Bîrligea și logodnica lui: „Extrem de trist!”
Ce se ascunde sub noul șantier » Locul unde s-a câștigat un titlu șters din istorie renaște după zeci de ani, cu 75 de milioane €
Superliga
Ce se ascunde sub noul șantier » Locul unde s-a câștigat un titlu șters din istorie renaște după zeci de ani, cu 75 de milioane €
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (16)
stresul_tau
stresul_tau  •  27 Mai 2011, 20:11

nici cei mai mari dusmani ai stiintei n-au reusit sa faca ceea ce a facut muicelu: retrogradarea ,mutarea echipei,scandaluri si debitarea unor ineptii care ii faceau pe altii sa spuna; ''n-am vz om mai prost si mai incult ca asta''.toata tzara ne asociaza cu acest individ care din pacate exista si e real,nu ca''nea marin'' un personaj de fictiune care ne incanta cu bancurile sale,un actor deosebit: amza pellea.daca atunci ne suparam ca ne faceau prazari( nea marin miliardar) acum cum ar trebui sa ne spuna?...si datorita cui? datorita acestui tzaran care se crede interlop,muicelu.l-am ierta daca ar avea taria sa se sinucida pt raul facut. ii cerem sa se sinucida ,sa plece ar fi prea putin

stresul_tau
stresul_tau  •  27 Mai 2011, 19:59

de cate ori ne-a fost bine mititelu ne-a dat in cap noua si clubului, de parca era cel mai mare dusman al stiintei.cand ne-a fost bn cu napoli l-a dat afara.cand incepuse sa ne fie bine cu piturca el l-a dat afara,dar el nu e niciodata vinovat,ci altii. el nu.bn spune imnul nostru:..''de bucurie rar avuram parte''..si as completa yo:.''in epoca mititelu''.dar nu-i pb, mergem mai departe cu el..ca n-avem incotro...si ne vom bucura de razele soarelui la matineu,sa prindem ultravioletele.hai ca avem un avantaj nu?ii lasam pe altii sa se bata cu granzii si sa se bucure de trofee si prezentze europene.noi ne bronzam mai de dimineatza .ne va fi dor de liga1.vom mai fi vreodata acolo?

stresul_tau
stresul_tau  •  26 Mai 2011, 18:54

muicelule ia trimite-o pe ''fii-ta''...la produs sa achiti datoria lui piturca,asa cum ti-a luat lotreanu femeia de langa tine cand aveai datorii la el.al cui e ala micu ?....numai ea stie.stii tu episodul cand a vrut sa te arunce in balta craiovitei si i s-a facut mila de fii-ta cand a zis;''tati asta inseamna ca maine n-o sa mai fim vii''?....vezi, asa fumos cu citate....sarantocule.ti-ai vandut si femeia de langa tine si acum ne spui cat de importanta e familia...muicel rupt in cur ...asa ai fost toata viatza.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează