FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Marko Momcilovic e dezgustat de FCSB: „Și-au bătut joc de mine. Nu credeam că e posibil așa ceva!”

Ultima apariție a lui Momcilovici în tricoul fostei sale echipe: CFR - FCSB 1-0 din februarie +16   FOTO
Ultima apariție a lui Momcilovici în tricoul fostei sale echipe: CFR - FCSB 1-0 din februarie

Articol de - Publicat miercuri, 01 iulie 2020 20:36 / Actualizat joi, 02 iulie 2020 10:14

După patru sezoane și jumătate, dintre care a jucat constant doar în perioada 2016-2018, în rest fiind ignorat, Marko Momcilovic s-a despărțit dezgustat de FCSB.

Pe 29 iunie, sârbul Marko Momcilovic (33 de ani) și-a încheiat socotelile cu FCSB, cu o zi înainte de a îi expira contractul. A predat mașina pe care o avea de la club, o Kia Ceed, și a doua zi s-a întors acasă. A plecat cu un gust amar și, pentru prima dată, a vorbit despre ce a trăit în ultimii doi ani la roș-albaștri: "Mie nu-mi place să ies în presă, să mă plâng, dar ce mi-au făcut este incredibil. Nu credeam că e posibil așa ceva la un club de talia FCSB".

"Am fost accidentat 7 luni, nu doi ani!"

În primele două sezoane și jumătate la FCSB, în perioada 2016-2018, fundașul sârb a adunat 68 de meciuri în Liga 1. Devenise un om de bază al echipei, putând evolua ca fundaș stânga, dar și ca stoper. Pe 9 august 2018, în preliminariile Europa League, la meciul cu Hajduk Split (0-0), a suferit o ruptură musculară la cvadricepsul piciorului stâng. A fost nevoit să stea 3 luni. Apoi, în aprilie 2019, au apărut dureri mari la spate. Hernie de disc. Operație. A mai stat 4 luni.

Momcilovic povestește: "Da, în doi ani am lipsit de la antrenamente 7 luni. Dar atât, în rest eu am fost permanent la echipă, mă antrenam la fel ca și ceilalți, eram bun de joc, dar nimeni nu mă băga în seamă. Mi-am luat mereu banii, recunosc, însă nu știu de ce nu jucam deloc, nici când erau probleme de efectiv în linia defensivă. Brusc, din cel mai bun și lăudat, am devenit doar un jucător de decor. 

Cei de la FCSB tot spuneau că sunt accidentat, chiar și când mă antrenam și eram bun de joc, iar Gigi Becali zicea că sunt terminat. Nu spuneam nimic, mă antrenam și mai tare, sperând că voi primi o șansă. Și ce au făcut? Vintilă m-a băgat direct titular în februarie, la Cluj, în meciul cu CFR. Am jucat doar o repriză, era 0-0 la pauză, dar m-a schimbat. Nu știu de ce, că m-am uitat pe cifre și le-am avut foarte bune, printre cele mai mari. Nu mi s-a dat nicio explicație. Probabil credeau că o să mă fac de râs, ca să mă facă să plec. N-aș fi zis nici acum nimic, dar vreau ca lumea să știe adevărul".

"M-au chemat degeaba din Serbia"

După meciul din Gruia, Momcilovic n-a mai fost folosit. Aceea avea să rămână singura sa partidă în acest sezon. Prima după accidentarea cu Hajduk Split, în august 2018, adică după 16 luni!

Pe 16 martie, după declararea stării de urgență în România, din cauza coronavirusului, Marko a plecat acasă, în Serbia. A stat în izolare, după care a început să se pregătească împreună cu un preparator fizic. Spune că "tot sunam la club, îl întrebam pe Argăseală când să vin. Zicea că nu e nevoie. M-au băgat în șomaj tehnic fără să mă anunțe. Mi-au trimis doar un mail. Argăseală îmi tot zicea că dacă nu mai am pretenții la salariile pe martie, aprilie, mai și iunie, îmi dau hârtie că pot să plec deja, deși eu aveam contract până pe 30 iunie. 

Apoi, pe 3 iunie, mi-a spus că dacă nu renunț la bani, să vin în România, să fiu testat și să fac vizita medicală. Am venit cu mașina, un drum de 10 ore, să mă prezint la timp. Dar aici, nimeni nu mi-a mai răspuns. Am stat în apartamentul închiriat de mine, că nu m-au chemat la bază. N-am făcut teste, nici vizita medicală. 

Am stat 14 zile la izolare, singur. Îmi aduceau provizii alimentare cei de la AFAN, că nu aveam voie să ies. Venea poliția să mă verifice de două ori pe zi. Așa am pierdut două săptămâni, inclusiv ce acumulasem în pregătirea din Serbia. De ce? De ce m-au mai chemat dacă nu voiau să mă folosească? Sperau că am să cedez psihic și o să renunț la acele salarii. Acum o să încep o acțiune la FIFA, să îmi recuperez toți banii. Fiindcă e discriminare să trimiți în șomaj tehnic doar 6 jucători din tot lotul. Măcar pe ceilalți i-a chemat la bază, se puteau antrena, stăteau acolo, mâncau acolo. Eu a trebuit să suport toate cheltuielile astea de cazare și masă singur. Și-au bătut joc de mine! Încă o dată!".

"Nici operația la spate nu mi-au plătit-o, iar pe mine m-a costat 4.000 de euro. Am adus actele doveditoare la club, dar nimeni nu a mai zis nimic. Parcă mă accidentasem în discotecă, nu pe teren"
Marko Momcilovc, fost fundaș la FCSB

"Valeriu Argăseală îmi spunea că e un articol în regulamentele FIFA care le permite să bage în șomaj tehnic jucătorii aflați spre final de contract. O să ne judecăm, să vedem"
Marko Momcilovic, fost fundaș la FCSB

4meciuri a bifat Momcilovic în ultimele două sezoane în Liga 1, 3 în 2018-2019, unul în 2019-2020

15.000 de euroera contractul lunar al lui Momcilovic la FCSB

FOTO FCSB - ASTRA 2-3

+12 FOTO

Ilie Stan a povestit cel mai scurt derby din cariera lui la Steaua: „Am stat în teren doar primele 30 de secunde din meci”

Culisele conflictului Adi Popa - Bogdan Vintilă: „S-au încercat amenzi asupra mea!” + Cum a intrat pe teren fără indicații: „Tănase și Pintilii mi-au spus unde să joc”

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (73)
adriann_
adriann_  •  02 Iulie 2020, 16:39
Postat de farasportincazarma pe 02 Iulie 2020, 15:54

A luat-o rau pe aratura sustinatorul de echipe de partid (rapid PSD sect1) si de cazarma! O fi el gazduit pe tarlaua Colhozului Sportiv Anacronic-CSA, din cauza urii impotriva Stelei, dar chiar sa nimereasca in toate gropile, arata ca personajul de pantomima, care pozeaza in "telectual"este obsedat definitiv de Jiji Becali!! Sa ajungi sa aiurezi despre "falimentul moral al becalismului" ca " fenomen public in Romania" arata halul de degradare la care au ajuns indivizii al caror unic scop in viata este sa se ia la tranta cu ciobanul cel voinic. Jalnici, sinistrii, gregari, irecuperabili!

Ma tu nu intelegi un lucru simplu: penru mine aberatiile ciobanului tau sunt un fel de "cascadorii rasului" de pe vremuri :))) Cand am putin timp intru pe gsp, rad bine de bezna mintii ciobanului puscarias, fac misto de el, ma binedispun etc :))). Poate nu ma crezi, dar daca maine ar pleca becali la Muntele Athos si ar face legamantul tacerii eu mi-as pierde o sursa majora de entertainment. :))) Stai jos, nota 1.

mereugigist
mereugigist  •  02 Iulie 2020, 16:14
Postat de farasportincazarma pe 02 Iulie 2020, 15:54

A luat-o rau pe aratura sustinatorul de echipe de partid (rapid PSD sect1) si de cazarma! O fi el gazduit pe tarlaua Colhozului Sportiv Anacronic-CSA, din cauza urii impotriva Stelei, dar chiar sa nimereasca in toate gropile, arata ca personajul de pantomima, care pozeaza in "telectual"este obsedat definitiv de Jiji Becali!! Sa ajungi sa aiurezi despre "falimentul moral al becalismului" ca " fenomen public in Romania" arata halul de degradare la care au ajuns indivizii al caror unic scop in viata este sa se ia la tranta cu ciobanul cel voinic. Jalnici, sinistrii, gregari, irecuperabili!

aici nu ti-au mai dat columbienii like si respect.

farasportincazarma
farasportincazarma  •  02 Iulie 2020, 15:54
Postat de adriann_ pe 02 Iulie 2020, 14:18

Iar faptul ca unii pot (fara nici un dram de rusine) sa apere in public acest mod de a face "afaceri" arata intregul faliment moral al becalismului, ca fenomen public in Romania.

A luat-o rau pe aratura sustinatorul de echipe de partid (rapid PSD sect1) si de cazarma! O fi el gazduit pe tarlaua Colhozului Sportiv Anacronic-CSA, din cauza urii impotriva Stelei, dar chiar sa nimereasca in toate gropile, arata ca personajul de pantomima, care pozeaza in "telectual"este obsedat definitiv de Jiji Becali!! Sa ajungi sa aiurezi despre "falimentul moral al becalismului" ca " fenomen public in Romania" arata halul de degradare la care au ajuns indivizii al caror unic scop in viata este sa se ia la tranta cu ciobanul cel voinic. Jalnici, sinistrii, gregari, irecuperabili!

Vezi toate comentariile (73)
Comentează