FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - CFR CLUJ 1-1

FOTO Petrolul - CFR Cluj 1-1 (Hamza 38-pen. / Ronny 70) » Remiză la noroc

Foto: Alex Nicodim +8   FOTO
Foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 aprilie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 13 aprilie 2012 22:28

După o repriză în care a fost surclasată de Petrolul, trupa lui Andone a reuşit să salveze un punct graţie reuşitei lui Ronny din minutul 70

"Cine este liderul?" a fost întrebarea primei reprize de la Ploieşti. CFR Cluj a fost umilită în prima jumătate de debut a lui Andone. Beto a scăpat de primele 30 de minute cu mult noroc, după ce Hamza a reluat de două ori imprecis, iar Linares a trimis cu capul în bară. Sub asediu, defensiva ardelenilor a cedat în minutul 37. Camora l-a lovit cu piciorul în cap pe Opriţa, s-a dictat penalty şi fundaşul stînga a fost eliminat. Hamza a transformat şi şi-a adus echipa la cabine în avantaj.

Cineva parcă a apăsat întrerupătoarele la pauză şi CFR-ul s-a aprins la reluare. Liderul a trecut peste handicapul omului lipsă şi a început presiunea la poarta lui Hamutovski, în timp ce gazdele păreau resemnate după o a nouă bară, luată de data asta la ţintă de Mustivar. A venit minutul 70. O deviere a lui Sougou l-a prins pe picior greşit pe Melinte şi l-a adus faţă în faţă cu portarul pe Ronny, care n-a iertat. În final, Hamza şi Liviu Ganea au mai ratat două ocazii uriaşe.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CUM S-A DESFĂŞURAT MECIUL

Echipe de start:
Petrolul: Hamutovski - B. Străuţ, Melinte, Linares, Fl. Maxim - Mustivar, Osiako - Opriţa, Boudjemaa, Hamza - Zerka
Rezerve: Valincius, Bikana, Ben Djemia, Fl. Dumitru, V. Bărbulescu, M. Tudor, Dina

CFR Cluj: Beto - Lionn, Cadu, G. Mureşan, Camora - B. Sare - Sougou, Godemeche, Bastos, Nicoară - Ronny
Rezerve: Stăncioiu, Panin, Nuno Diogo, Rui Pedro, Vranjes, Hora, L. Ganea

Arbitru: Ad. Cojocaru (Galaţi). Asistenţi: A. Oniţa, S. Gheorghe

Citește și:
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Campionate
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga

Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze Marele Zid Chinezesc
Tenis

Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (621)
bmwuty
bmwuty  •  14 Aprilie 2012, 15:56

am pierdut doua puncte asta e clat si e pacat...aveam mare nevoie de ele! doar PETROLUL!!!

juveale
juveale  •  14 Aprilie 2012, 02:39
Postat de wollt pe 14 Aprilie 2012, 02:35

ne vedem pe aici daca nu mergi la stadion . sper sa vedem un meci frumos ... noi speram la un punctuletz ... (defapt visam) _______ Hai Vointa Bafta Rapid

bafta si voua,sa va salvati de la retrogradare,ne auzim noapte buna

wollt
wollt  •  14 Aprilie 2012, 02:35
Postat de juveale pe 14 Aprilie 2012, 02:32

ciudat:)) dar daca tu zici te cred:)))))

ne vedem pe aici daca nu mergi la stadion . sper sa vedem un meci frumos ... noi speram la un punctuletz ... (defapt visam) _______ Hai Vointa Bafta Rapid

Vezi toate comentariile (621)
Comentează
Close