FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

"Fraţilor, ciocu' mic"

Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2008 00:00

Mijlocaşul Eugen Trică le-a cerut adversarilor să nu mai vorbească despre CFR

Trică marchează la foc automat. Cu Buzăul a ajuns la cota 12 în clasamentul golgeterilor. Dar nu a pus tunurile doar pe porţile adverse, ci şi pe rivali.

Ieri, mijlocaşul a lansat un avertisment dur la adresa adversarilor, însă nu a menajat pe nimeni, nici măcar pe fostele glorii ale trupei din Gruia. "Cei care comentează, să-şi ţină gura! Era şi-o fostă glorie, Ţegean, care a zis că jucăm prost. Să nu se bage. Să tacă toţi şi să nu se mai bage în seamă. Nu jucăm prost! Jucăm senzaţional! Ce, Dinamo, anul trecut, a jucat bine în retur? A luat titlul jucînd la rezultat", a tunat Eugen Trică. "Lăsaţi-ne în pace, nu mai vorbiţi, că noi avem treabă la Cluj. Sîntem porniţi să luăm titlul şi asta vom face", a completat mijlocaşul, care a parat nu doar criticile, ci a primit cu suspiciune şi laudele!

"Nu e cel mai bun sezon al meu! Cum să fie? În Bulgaria am fost trei ani la rînd golgeter, am marcat atunci peste 40 de goluri. Asta încerc să fac şi la Cluj, să marchez în fiecare meci. Şi cu Buzăul am vrut să înscriem cît mai repede şi am făcut-o. Nici o clipă nu mi-a fost frică de meciul acela", a adăugat singurul român titular cert la CFR.

"Să tacă toţi ăştia care comentează despre CFR. Să-şi ţină gura, că oricum luăm titlul"
Eugen Trică. mijlocaş CFR

"Sîntem în creştere, nu în criză. Încă nu am ajuns la potenţialul maxim, mai trebuie să urcăm"
Ioan Andone, antrenor CFR

" Steaua, Steaua! Cine e Steaua? În ziua cînd vom cîştiga titlul, vom vedea unde e Steaua în clasament!"
Cristian Fabbiani, atacant CFR

12 goluri a marcat Trică în acest sezon, fiind golgeterul liderului

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (45)
 •  10 Martie 2008, 23:00

INTRA SI TU PE CEL TARE HUB DE FIFA 07 & 08 DIN ROMANIA!!! BAGA ADRESA ACEASTA LA DC++ - UL TAU: ### dchub://fifa-camp08.no-ip.biz ### TOT DE AICI POTI DOWNLODA CELE MAI NOI JOCURI, CEA MAI DE CALITATE MUZICA SI POTI LEGA PRIETENII ONLINE...

 •  10 Martie 2008, 22:59

Vezi toate comentariile (45)
Comentează