FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

George Copos: "Amatorismul din club m-a determinat să mă retrag"

Articol de - Publicat miercuri, 17 iunie 2009 00:00

Patronul grupării Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, că îşi va retrage definitiv sprijinul financiar acordat echipei, principalul motiv fiind lipsa de profesionalism a celor care conduc clubul.

"Faptul că am acceptat asemenea manifestări de amatorism, că am închis ochii zicând că o să trecem şi peste asta, m-a determinat să iau decizia fermă şi definitivă de a mă retrage. Cred că Rapidul are nevoie de un nou investitor, care să vină cu o altă abordare a managementului clubului din Giuleşti. Eu vreau doar să pun rânduiala în treburile Rapidului, atât cât se mai poate, şi să predau ştafeta celui care se încumetă să-mi urmeze", a spus George Copos pe blogul său.

Cu toate acestea, finanţatorul alb-vişiniilor îşi asumă la rândul său o parte din vina situaţiei actuale de la club:

"Pe de altă parte, îmi întăresc convingerea că fotbalul, privit ca business, nu seamănă cu nicio altă afacere, ci se conduce după reguli proprii. Dacă aş fi putut acorda mai multă atenţie acestui principiu la timpul potrivit, sunt sigur că "businessul" Rapid ar fi fost cel puţin la nivelul celorlalte business-uri ale holdingului Ana".

Citește și:
Pe cine a remarcat Daniel Pancu la Dinamo: „E bun de tot!”
Superliga

Influencerița cu peste 23.000 de urmăritori a „pus ochii” pe fotbalistul de la Dinamo: „Să văd dacă mă recunoaște”

Otto Hindrich a „plătit” salariile pe o lună la CFR Cluj! » „Situația e dramatică la echipă”

Cine-l mai recunoaște? Cum a apărut fostul lider ATP pe străzile din Los Angeles
Tenis

ULTIMA ORĂ Gigant japonez mută în România o fabrică ce funcționează de peste 60 ani în Marea Britanie
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”

Comentarii (22)
 •  20 Iunie 2009, 13:56

asa a patit si penescu.Intai carnetul dupa asta mititica:))))))

 •  17 Iunie 2009, 16:44

Chiar ca trebuie sa te injure cineva,Tahar ce naiba a facut pt Rapid?NIMIC Sa vina Porumboiu In rest toti sunt praf in ochi "MARII RAPIDISTI" unde sunt cand clubul este la rau???vorbesc de "taher" , "valvis",toti sunt niste profitori Oricum ce spune nea jorje acum e tot alta mascarada ieftina pt ca tot nu pleaca.

rapid_visiniu
rapid_visiniu  •  17 Iunie 2009, 16:35

o sa ma injure multi,dar si noi suntem de vina ca am aruncat cu bete in Taher!Omu' bagase multi bani la echipa.O sa-mi spuneti ca nu iubea clubul,ca o facea ptr.notorietatea sa,dar toti fac asta,cu exceptia a 2 persoane.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează