FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - FC ARGEŞ 2-0

Gerlem a fost scos din lot pentru comportament inadecvat şi gesturi obscene

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 mai 2009 00:00

Farul Constanţa a decis duminică să îl scoată din lot pe jucătorul brazilian William Gerlem, pentru că nu s-a prezentat la antrenamentul programat în cursul zilei, dar şi pentru gesturile obscene făcute la adresa suporterilor, în meciul cu FC Argeş.

Decizia de a-l scoate din lot a fost luată de conducerea tehnică a echipei şi aprobată de conducerea executivă. Aceasta din urmă a fost de acord ca Gerlem să nu mai facă parte din lotul primei formaţii până la şedinţa Consiliului Director, în care se va decide ce măsuri disciplinare vor fi luate.

Gerlem urmează să se pregătească doar cu echipa a doua a clubului, care activează în Liga a III-a.

Farul Constanţa a învins, sâmbătă, pe teren propriu, pe FC Argeş, scor 2-0, prin golurile marcate de Rusmir (11) şi Chico (36). În urma victoriei cu FC Argeş, Farul a acumulat 26 de puncte, dar nu mai are nicio şansă de salvare de la retrogradare, deoarece în urma rezultatelor din această etapă a rămas la 9 puncte în spatele echipelor de pe locurile 13 şi 14, Gloria Bistriţa, respectiv Politehnica Iaşi, care au avantajul rezultatelor directe în faţa constănţenilor.

NewsIn

Citește și:
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga

Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate

CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (2)
 •  17 Mai 2009, 19:01

Stai linisit, ca promoveaza Ceahlaul in locul lor;)

kiroshi
kiroshi  •  17 Mai 2009, 18:17

SA SE CACE GIGI PE EL K NU MAI ARE PUNCTELE ASIGURATE NICI DE LA FARU NICI DE LA BUZAU

Vezi toate comentariile (2)
Comentează