FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

Gică Hagi a dat lovitura în timpul pandemiei! Noul sponsor al echipei are un profit de 750 de milioane de euro

Gică Hagi atrage nume importante la Viitorul
Gică Hagi atrage nume importante la Viitorul

Articol de - Publicat sambata, 13 iunie 2020 13:20

Gheorghe Hagi și Viitorul au dat lovitura în timpul pandemiei și au reușit ceva ce părea imposibil: a atras un nou sponsor la echipă.

Într-o perioadă în care multe companii înregistrează pierderi, Viitorul a reușit să atragă două nume mari, care au decis să se implice financiar la echipă. Astfel, OMV Petrom a devenit sponsorul principal al primei echipe, dar și al întregii Academii Gheorghe Hagi.

Partneriat pe trei ani

Parteneriatul OMV Petrom - Academia Gheorghe Hagi a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani și conform oficialilor companiei acesta "vizează creșterea numărului de copii care pot fi antrenați în cadrul Academiei și asigurarea, pentru aceștia, a celor mai bune condiții de pregătire, la standarde internaționale. Acestea includ: bază de antrenament adecvată, programe de antrenament dezvoltate în parteneriat cu cluburi internaționale reputate, echipamente și programe de nutriție, precum și asigurări medicale".

"Academia de Fotbal Gheorghe Hagi reprezintă şi un proiect social și de educație în care sunt angrenaţi peste 200 de copii sportivi. Este un mediu sănătos pentru orice copil, care beneficiază la Academie de toate pârghiile pentru a-şi dezvolta şi modela latura umană: disciplină, politeţe, organizare, socializare, comportament în grup, lucru în echipă"
oficialii OMV Petrom pentru Gazeta Sporturilor

Gică Hagi a dat lovitura în timpul pandemiei! Noul sponsor al echipei are un profit de 750 de milioane de euro
Gică Hagi

Cu sponsor principal pe tricouri

Duminică, la meciul cu Poli Iași, Viitorul va avea după mulți ani și sponsor principal pe tricouri. Gică Hagi, antrenorul Viitorului, a apărut deja la conferința de presă cu noul partener principal pe tricou. 

"Am demarat un parteneriat cu Academia Gheorghe Hagi și Viitorul pentru susținerea și dezvoltarea sportului românesc şi promovarea unui stil de viaţă sănătos. Parteneriatul are la bază valori comune, pe care le împărtășim atât în OMV Petrom, cât și la AGH, și încrederea că fotbalul românesc poate redeveni un motiv de mândrie națională"
oficialii OMV Petrom pentru Gazeta Sporturilor

„Viitorul e un club responsabil, cam aşa aş caracteriza eu ceea ce se petrece aici şi ce strategie gândim şi aplicăm eu cu Gică Hagi" 
Gheorghe Popescu, preşedinte Viitorul

Gică Hagi a dat lovitura în timpul pandemiei! Noul sponsor al echipei are un profit de 750 de milioane de euro
Panoul noului sponsor al Viitorului a fost deja instalat pe arena din Ovidiu și va fi văzut de la meciul cu Poli Iași de duminică FOTO fcviitorul.ro

Ce sponsori mai are Viitorul în acest moment: Pepsi, BRD, Man, Herbalife, Holsten, HelpNet.

3,6 miliarde de leieste profitul OMV Petrom in 2019, aproximativ 750 de milioane de euro

Viitorul și Craiova, echipele cu profit important

Ambele au terminat anul precedent cu excedent, mai precis cu o valoare a veniturilor peste ceea ce au cheltuit. Cumulat, cele două au depăşit pragul de 3 milioane de euro ca profit, în ciuda faptului că nici una dintre ele nici n-a câștigat titlul de campioană şi nici n-a mers în grupele unei competiţii europene. Au atras însă importante surse de venit din alte zone.

Aproape şi-a triplat sponsorii în 2019  

Viitorul a realizat un salt fantastic măcar la una dintre sursele de venit, faţă de ceea ce reuşise în 2018. De la sponsori şi din publicitate, echipa cuplului Hagi-Popescu a produs 1,4 milioane de euro, de aproape 3 ori mai mult decât în urmă cu 2 ani.

13%este proncentul din bugetul anului 2019 pe care Viitorul l-a acoperit din sponsori

1.400.000 de euroau intrat în conturile Viitorului în 2019 doar din sponsorizări

 „Sportul, în general, este un motor de comunicare foarte bun, dar mai ales fotbalul. Cel mai mare potențial de a atrage sponsori în acest moment îl are Viitorul. Prin prisma lui Gică Hagi! Apoi vine FCSB și Craiova echipe cu mii de fanii în spate. Lucruri bune se văd și la Dinamo, dar și la Rapid, alte echipe importante, de tradiție"
Bobby Durbac, specialist în marketing sportiv

VIDEO Gică Hagi: „Dacă se infectează antrenorul sau jucătorul trebuie izolat și continuat campionatul sau să oprim absolut totul în acel moment!"

Citește mai multe știri despre Viitorul:

Trimite Viitorul încă doi jucători la FCSB? Reacția oficială a clubului: „Sunt de vânzare!”

Gică Popescu se revoltă după ce a văzut amenzile pregătite de FRF pentru cluburi și jucători: „Sunt împotriva echipelor de fotbal”

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (15)
2254271094823421
Michele Marinela  •  14 Iunie 2020, 13:52

Extraordianar! Hagi a rezolvat problemele. Nu mai poate plange din cauza banilor. Gata alibiuri. De acum totul se reduce la stiinta lui Hagi si la valoarea talentelor cu care lucreaza. Trofee, calificari in fazele superioare ale Ligii Campionilor sau Europa League, o nationala de vis, formata din jucatori de la Academie, care se va califica regulat la turneele finale. Viitorul e stralucit. Aveti putintica rabdare si veti vedea.

remarque
remarque  •  14 Iunie 2020, 10:12
Postat de scorpions721 pe 14 Iunie 2020, 01:41

Profit 750 de milioane ? Statul Roman si-a vandut actiunile pe 600 de milionane, asta da privatizare! de la romani la austrieci. Pe parlamentarii astia care au saracit populatia nu ii judeca nimeni ?

pretul privatizarii este discutabil dar statul roman inca are o cota importanta de actiuni, deci si de profit(pentru care nu se implica deloc si care era pierdere curata anterior privatizarii) Apoi sa nu uitam ca din pretul de cca 6 lei cat este litrul de carburant, cca 4 lei sunt accize si taxe incasate tot de statul roman. Si mai e TVA-ul si impozitele si taxele pe salariile angajatilor Petrom. Plus 10% din cheltuielie de exploatare sunt redevente. Deci statul roman nu face nimic si incaseaza o gramada de bani. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

104562067753358
Mircea Rares  •  14 Iunie 2020, 01:44

Nici o problemă, năsosu se va văita în continuare că nu are bani şi le va da tot salarii de 3000 de coco.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează