FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Fostul fundaș din „Generația de Aur” a numit fotbalistul preferat de la Dinamo: „Ăștia sunt foarte rari!”

Nikita Stoinov (primul din dreapta). FOTO: GSP.ro
Nikita Stoinov (primul din dreapta). FOTO: GSP.ro

Articol de - Publicat marti, 14 octombrie 2025 16:49 / Actualizat marti, 14 octombrie 2025 17:52

Gică Mihali (59 de ani), legenda lui Dinamo și fostul fundaș central al naționalei României, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nikita Stoinov (20 de ani), fundaș central pe care „câinii” au plătit aproximativ 450.000 de euro în această vară.

Adus din Israel, de la Netanya, Stoinov s-a integrat în angrenajul echipei antrenate de Zeljko Kopic (48 de ani). A debutat la derby-ul cu FCSB și n-a mai ieșit de atunci din echipă.

Fost mare fundaș central, Mihali a fost impresionat de randamentul pe care l-a oferit israelianul în cele 9 meciuri jucate.

Gică Mihali îl elogiază pe Nikita Stoinov, fundașul central de la Dinamo: „Maturitate senzațională în joc”

Legenda lui Dinamo apreciază foarte mult la Stoinov maturitatea în joc, precum și calmul de care dă dovadă. Nu greșește nicio pasă, iar faptul că este fundaș de picior stâng reprezintă un mare avantaj, în viziunea lui Mihali.

Stoinov a fost convocat zilele trecute la naționala mare a Israelului și e anunțat titular diseară, în meciul din deplasare cu Italia, din preliminariile Campionatului Mondial.

„Îmi place copilul ăsta, fundașul central, Nikita Stoinov. Îmi place foarte mult. Are o maturitate senzațională în joc, pasează extraordinar și iese cu mingea la picior, își asumă niște lucruri pe care alții, la 25-30 de ani, poate nu le pot face.

Nu cred că greșește două pase pe meci. Și, în plus, este fundaș central de picior stâng, iar ăștia sunt foarte rari. Să fii stângaci și să joci în partea stângă e mare lucru. De exemplu, eu am fost dreptaci, dar am jucat toată viața mea în partea stângă.

Nu mi-a fost ușor, dar m-am obișnuit acolo, chiar dacă nu eram pe piciorul meu. El e stângaci-stângaci și, v-am spus, m-a impresionat foarte mult maturitatea asta a lui. Nu se precipită, e calm, pasează bine, iese cu mingea la picior. Îmi place foarte mult. E bun și la duelurile unu contra unu.

Fii sigur că dacă nu avea meciuri bune la echipa de club, nu-l convoca nimeni. Așa se întâmplă. Ești urmărit: joci bine, ești convocat; nu joci bine, stai acasă. Eu sunt sigur că s-au uitat, au văzut că și-a atins un nivel acceptabil și poate face pasul.

Părerea mea e că e mai bun decât cel care a venit acum la echipa națională a României, fundașul central stângaci care a fost încercat cu Moldova (n.r. - Lisav Eissat)”, a spus Mihali, potrivit dinamo1948.club.

Mi se pare un băiat liniștit, serios. Nu cred că va face excese aici, la București. Totul va depinde numai de el. Am văzut că toți de la Dinamo – antrenorul, conducerea – îi oferă încredere. Va depinde doar de el.

- Gică Mihali, legenda lui Dinamo, despre Stoinov

Fostul fundaș din „Generația de Aur” a numit fotbalistul preferat de la Dinamo: „Ăștia sunt foarte rari!”
Nikita Stoinov, în tricoul lui Dinamo / FOTO: Gazeta Sporturilor

550.000 de euroe cota lui Nikita Stoinov, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Iubita internaționalului român a furat toate privirile la prezentarea din Scoția: „Începutul unui nou capitol!”
Stranieri
Iubita internaționalului român a furat toate privirile la prezentarea din Scoția: „Începutul unui nou capitol!”
Trei titulari, la un pas să plece de la CFR Cluj » Ardelenii sunt forțați să-i vândă
Superliga
Trei titulari, la un pas să plece de la CFR Cluj » Ardelenii sunt forțați să-i vândă
Cristiano Ronaldo și Georgina se căsătoresc astăzi: locație de lux, cu 6 piscine » Prețul unei nopți
Campionate
Cristiano Ronaldo și Georgina se căsătoresc astăzi: locație de lux, cu 6 piscine » Prețul unei nopți
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Stiri extrasport
Fiica fostului mare internațional român, apariție incendiară în vacanță: „Ibiza și magia ei”
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Profit.ro
Magazin online din România, amendat pentru că a sunat clienții fără să le ceară voie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

TAS, verdict crunt în cazul de dopaj al lui Cosmin Matei: „Clubul Sepsi va respecta decizia”

Raul Rusescu la GSP Live: „La CFR, au fost lucruri inimaginabile” + Pronostic uimitor la dubla Craiovei: „Crede-mă, acolo a fost ca la bunică-mea, la Coșoveni”


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  14 Octombrie 2025, 22:38

Corect

calinescu
calinescu  •  14 Octombrie 2025, 17:48

Copie perfecta a lui Belodedici !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează