FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV La GSP Live, Mircea Rednic a intrat cu talpa la Nicolescu: „Să fie mai discret! Dacă vorbim de ciolane, eu ies pe locul doi”

Mircea Rednic/ foto Imago Images
Mircea Rednic/ foto Imago Images

Articol de , - Publicat joi, 12 noiembrie 2026, 11:33 / Actualizat joi, 12 noiembrie 2026 12:20

În direct la GSP Live, Mircea Rednic (64 de ani) a avut un mesaj tare pentru Andrei Nicolescu (50 de ani), președintele lui Dinamo.

Relația dintre cei doi e una tensionată, totul pornind de la meciul dintre Sepsi și Dinamo. La finalul partidei, Andrei Nicolescu s-a plâns de ospitalitatea gazdelor și de mâncarea oferită la loji, în timp ce Mircea Rednic, prezent și el acolo, s-a declarat încântat. După acea declarație, șeful „câinilor” a revenit cu o altă declarație: „Eu n-am mai prins ciolanul, l-au prins alții”. Iar replica l-a supărat pe Mircea Rednic, care azi, la GSP Live, a avut un mesaj dur.

Mircea Rednic nu-l iartă pe Andrei Nicolescu: „Să fie mai discret”

„Ca om, ca dinamovist, îmi doresc să câștige Dinamo campionatul. Și Rapid... Dar nu mai rămâne Rednic ultimul care a luat campionatul cu Dinamo și Rapid. Îmi doresc să ia Dinamo titlul. E pe drumul cel bun. Dar ar trebui un pic mai multă discreție din partea conducătorului. Apare cam mult și vorbește cam mult. (n.r. – Vă referiți la Andrei Nicolescu?) Da. Să fie mai discret”, a declarat Rednic.

Întrebat dacă problema cu Nicolescu o are după disputa verbală de la finalul meciului cu Sepsi, când oficialul dinamovist s-a plâns de protocolul primit, Mircea Rednic a continuat și s-a răstit:

„Nu doar aia. Eu am spus ce a fost la mine în lojă. Dacă oamenii mi-au adus mai mult decât au avut alții în loji, nu e problema mea. Au vrut oamenii să mă simt bine. Dar nu prea mi-a plăcut cum a zis el de ciolan.

Că dacă vorbim de ciolane, eu ies pe locul doi. Mă refer la tot. Și la ce bani a adus în club. Nu a adus nici jumătate din ce am adus eu, când Dinamo nu avea bani de salarii, de deplasări, de bani de curent. Am împrumutat clubul. Veneau și ne luau mașinile de spălat că nu se plătea rata. Eu am împrumutat clubul și nu m-am bătut cu pumnul în piept. Sunt mai multe lucruri...”, a mai spus Mircea Rednic.

Mircea Rednic: „Dacă vorbim de ciolan, Andrei Nicolescu a ieșit cu câteva milioane din împrumutul ăsta către Dinamo”

Și a continuat.

„Să fie mai modest și mai discret. Să lăsăm echipa să joace și noi doar să o susținem. Nu o zic cu răutate. M-a ciupit un pic... Dacă vorbim de ciolan, el a ieșit cu câteva milioane din împrumutul ăsta și cu o clauză bună.

Face și treabă bună. A gestionat bine. Dar mai multă discreție. Încă nu a rezultat nimic. Cu un buget mare, două calificări în play-off. Un loc 4 și un loc 6. Nu s-au realizat multe, deși a fost un buget destul de bun. El nu a fost corect atunci. Eu nu am luat partea nimănui. Doar am spus ce a fost la mine în lojă

La GSP Live, Mircea Rednic a intrat cu talpa la Nicolescu: „Să fie mai discret! Dacă vorbim de ciolane, eu ies pe locul doi”
Mircea Rednic e liber de contract din august 2025// foto Ionuț Iordache (GSP)

Eu am fost la Dinamo în lojă, pe „Arcul de Triumf”. Am stat în colț, cu un stâlp în mijloc. Mă mișcam ca la tenis, după minge. Nu mi-a plăcut aroganța și asta cu ciolanul. Ciolanul a fost la alții. Eu am fost la greu, eram singurul.

Nu m-a obligat nimeni. Am dat o dată 200.000 de euro, o dată 150.000 de euro, plus prime, salarii, banii de deplasări. Să nu mai zică lumea de Rednic. Și-a făcut datoria cu vârf și îndesat. Sportiv și ca suporter. Eu sunt dinamovist!”, a declarat Mircea Rednic la GSP LIVE.

Gigi mi-a propus să vin la FCSB de vreo două ori, în trecut. Am refuzat. Nu puteam ca dinamovist să mă duc la Steaua. Nu aveam cum! Eu sunt dinamovist și o să mor dinamovist. Ca antrenor sunt profesionist, dar nu la Steaua sau FCSB.

– Mircea Rednic

Citește și:
Mihai Stoica a plecat de la FCSB! Gigi Becali confirmă seismul: „Așa este, am vorbit cu el!”
Superliga
Mihai Stoica a plecat de la FCSB! Gigi Becali confirmă seismul: „Așa este, am vorbit cu el!”
S-a aflat acum! Cine e tânărul de 21 de ani care a intervenit în bătaia dintre starul UFC și luptătorii din Daghestan
Altele
S-a aflat acum! Cine e tânărul de 21 de ani care a intervenit în bătaia dintre starul UFC și luptătorii din Daghestan
Stadionul destinat Campionatului European din 2032 e aproape gata! Imaginile sunt senzaționale
Campionate
Stadionul destinat Campionatului European din 2032 e aproape gata! Imaginile sunt senzaționale
Cvintuplul campion olimpic și-a anunțat candidatura la președinție și a ajuns la 22% în cel mai recent sondaj
Altele
Cvintuplul campion olimpic și-a anunțat candidatura la președinție și a ajuns la 22% în cel mai recent sondaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează