FOTBAL  »  Superliga  »  A MURIT EMERIC IENEI

Gică Popescu, la dispariția lui Emeric Ienei, antrenorul care l-a debutat la echipa națională: „Cea mai tristă veste!”

Fotografia cu care Gică Popescu și-a ilustrat postarea // sursă: Facebook +20   FOTO
Fotografia cu care Gică Popescu și-a ilustrat postarea // sursă: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 05 noiembrie 2025 12:57 / Actualizat miercuri, 05 noiembrie 2025 13:21

Gică Popescu, 58 de ani, a reacționat la tragica veste a stingerii lui Emeric Ienei, decedat astăzi, la vârsta de 88 de ani.

Popescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști români din istorie, desemnat de 6 ori Fotbalistul Anului în anchetele Gazetei Sporturilor, a debutat la echipa națională chiar în mandatul lui Emeric Ienei, în 1988, începutul celei mai de succes ere din istoria primei reprezentative.

Anii petrecuți sub comanda lui Ienei i-au lăsat amintiri plăcute, astfel că vestea venită astăzi este și mai dureroasă. Gică Popescu și-a exprimat gândurile prin intermediul rețelelor de socializare.

Gică Popescu, la disparția lui Emeric Ienei: „Greu de exprimat în cuvinte...”

„Cea mai tristă veste... antrenorul care era pe banca României când eu am debutat la națională nu mai este printre noi.

E greu de exprimat în cuvinte câte amintiri mă leagă de Emeric Jenei și cât de mult a însemnat pentru fotbalul românesc.

A fost un om care a inspirat generații întregi de jucători care au făcut mari performanțe, iar moștenirea lui va fi eternă. Rămas bun, Nea Imi!”, a scris „Baciul”.

10 statistici-reper din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:

  • 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
  • 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
  • 4 Cupe ale României: 1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99
  • Cupa Campionilor Europeni 1985/86
  • 51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
  • A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
  • A fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se și prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia
  • A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
  • A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
  • E tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)
Citește și:
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Liga Campionilor
Cine l-a enervat pe Panduru în Bayern - Real Madrid: „O prostie monumentală!”
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga
Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
Liga Campionilor
Ce a fost asta?! Gol de la 40 de metri în secunda 40 din Bayern - Real, după o gafă colosală
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  05 Noiembrie 2025, 16:41

"l-a debutat", sigur ca da, sper sa nu va auda nea Imi ce debutati/debitati in GSP-u lu Ioan Chirila sau Radu Cosasu

steaua.libera
steaua.libera  •  05 Noiembrie 2025, 14:29

Nu e unul, dar unul să zică ceva nasol de Nea Imi. Ăsta vorbește de la sine despre cât de mare a fost omul acesta.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!