Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 05 noiembrie 2025 11:22 / Actualizat miercuri, 05 noiembrie 2025 18:19
Emeric Ienei, marele gentleman al fotbalului românesc, a decedat azi, la 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale, la locuința sa din Oradea. Sandu Boc, apropiatul lui Emeric Ienei, a confirmat informația pentru Gazeta Sporturilor.
Ienei a intrat direct în legenda sportului rege de la noi și de pretutindeni. Un personaj de o eleganță fără egal în comportament și în discurs, Ienei și-a dedicat toată viața sportului cu balonul rotund, fiind jucător, internațional, antrenor de club și al naționalelor României și Ungariei.
Emeric Ienei: singurul antrenor care a adus un trofeu de aur fotbalului românesc
Deține cea mai mare performanță din fotbalul românesc, ca antrenor, fiind cel care a condus Steaua București spre cucerirea celui mai important trofeu european la nivel de cluburi. Primul și singurul!
Pe 7 mai 1986, roș-albaștrii, cu Emeric Ienei pe bancă, aduceau acasă Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Barcelona, disputată pe pământ iberic, la Sevilla.
A fost atunci 0-0 după 120 de minute, iar la penaltyurile de departajare, românii s-au impus cu 2-0, prin execuțiile transformate de Marius Lăcătuș și Gabi Balint. În aceea seară, portarul Stelei, Helmut Duckadam, avea să pareze toate cele 4 penaltyuri bătute de jucătorii blau-grana, intrând astfel în Cartea Recordurilor, cu o performanță încă neegalată.
Ultimul meci pe care l-a văzut pe stadion: în septembrie 2023, la un FC Bihor - FCSB în Cupa României
Ienei fost și selecționer al naționalei României, pe care a condus-o la un turneu final mondial, Italia '90, și la Euro 2000, de fiecare dată "tricolorii" reușind să treacă de faza grupelor. Ca sportiv și antrenor la Steaua, a fost și cadru militar, el fiind înaintat în urmă cu câțiva ani la gradul de general de brigadă (o stea), în rezervă.
Măcinat de probleme inerente de sănătate, dureri de picioare și o inimă tot mai slăbită, uneori pierzîndu-se printre amintiri, a trăit discret și liniștit în ultimii ani, la Oradea, orașul pe care îl iubea atât de mult.
I-a fost și mai greu, starea sa de sănătate deteriorându-se și mai mult după ce soția sa, fosta mare scrimeră, campioană mondială în '69 și dublă medaliată cu bronz çu echipa la Olimpiadele Mexico '68 și Munchen '72, Ileana Gyulai, a decedat în 2021, la 75 de ani. Cei doi puteau fi văzuți zilnic făcând scurte plimbări prin oraș, prin apropierea casei, el ajutându-se și de o cârjă.
Emeric Ienei mai fusese căsătorit cu actrița Vasilica Tastaman, cu care a avut doi copii, Călin și Cristina. Tehnicianul a continuat să iasă destul de des din casă în ultimul timp, ajutat de un însoțitor sau de cel care i-a rămas foarte apropiat, fostul internațional Alexandru Boc.
În cele din urmă apariții în media, Emeric Ienei spunea că își dorea să se refacă fizic pentru a mai putea merge la un meci de fotbal, pe stadion. Și chiar a reușit, în septembrie 2023, să fie prezent pe arena din Oradea la partida de Cupa României dintre FC Bihor și FCSB, fiind aplaudat frenetic de cei peste 10.000 de oameni care au asistat la meci.
A ratat însă meciul de retragere al Generației de Aur, din mai, fiindcă starea de sănătate nu i-a permis să se mai deplaseze la București, pentru a mai fi încă o dată alături de elevii săi de la echipa națională. Dar a primit prin intermediul lui Alexandru Boc o plachetă omagială cu ocazia acelui eveniment.
Vă dați seama ce șansă am avut?! I-am pregătit pe Puiu Iordănescu, pe Marcel Răducanu, pe Boloni, pe Gică Hagi, pe Lăcă, pe Belo, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Chivu, pe Mutu, pe Adi Ilie... Doamne, tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultima jumătate de secol a trecut prin mâna mea! Am avut aproape întotdeauna fotbaliști formidabili la dispoziție. Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva inspirație... Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim
Emeric Ienei, pentru GSP.ro
Eventul la debutul ca antrenor principal
Emeric Ienei a debutat ca antrenor principal în vara lui 1975, la Steaua. Era un tehnician de numai 38 de ani, care nu mai fusese șeful băncii tehnice nicăieri. Dar care avea avantajul că jucase pentru echipa din Ghencea 12 sezoane. O perioadă în care își trecuse în palmares 3 titluri de campion și 3 Cupe ale României. Plus că în 1973 fusese secundul lui Gheorghe Constantin, tot la Steaua.
Primul meci din acel sezon a fost total nereușit. Pe 17 august 1975, Sameș, Iordănescu, Marcel Răducanu, Liță Dumitru și celelalte staruri ale formației bucureștene pierdeau la Reșița, 1-2. A urmat un 0-0 pe terenul Rapidului, la capătul unei prestații șterse. Iar ziarul "Sportul" remarca faptul că "militarii" suferă la capitolul omogenitate.
Cel dintâi succes a venit abia în runda a treia. Un 2-1 destul de chinuit cu Farul. După care au venit alte două remize, 1-1 cu ASA și cu FC Argeș.
Și totuși, sub conducerea lui Emeric Ienei, echipa din Ghencea și-a revenit. Și a câștigat titlul, la 7 puncte diferență de Dinamo, marea rivală. Mai mult, roș-albaștrii s-au impus și în Cupă, 1-0 în finala cu CSU Galați. Astfel, tânărul tehnician își trecea eventul în CV, la debutul său ca antrenor principal. O performnanță pe care nimeni n-ar fi anticipat-o cu numai câteva luni în urmă.
Nu s-a uitat la penalty-urile de la Sevilla
Într-un interviu acordat în 2019, Gazetei Sporturilor, Emerich Ienei a vorbit despre finala de la Sevilla, câștigată de Steaua la penalty-uri, cu Barcelona. spunea că „un penalty nu se poate apăra, ci se ratează! Nu am antrenat loviturile de la 11 metri în mod special nici înaintea finalei. La finalul ședințelor de pregătire, Duckadam mai făcea însă pariuri cu colegii pe câte o bere sau o ciocolată că nu reușesc să-i dea gol, iar asta a funcționat ca o concurență și un antrenament specific”.
Avea să mărturisească însă că ”din cauza presiunii fantastice, vă rog să mă credeți că nici n-am avut putere să mă uit la executarea penalty-urilor, la Sevilla. Îmi dădeam seama de deznodământul șutului doar din reacția publicului".
Revederea cu tatăl său, prizonier de război doi ani
Emeric Ienei a povestit la un moment dat și episoade neștiute din copilăria sa.
„M-am născut la Arad, unde bunicul era viticultorul baronului Neuman, patronul de la UTA. Petreceam mult timp în via aceea enormă, în fața căreia se afla un teren pentru amatori. Un maidan. Acolo am prins eu dragoste de fotbal. De altfel, Aradul mi-a oferit șansa să debutez foarte repede într-o echipă formidabilă”, a rememorat fostul mare tehnician.
Dar nu toate au fost frumoase și ușoare pentru puștiul Emeric Ienei.
Își reamintea că „în timpul războiului, tata ne-a dus pe mine și pe mama la Budapesta. Acolo am făcut clasele a treia și a patra. Ne-am mutat apoi în Lucenec, oraș aflat acum pe teritoriul Slovaciei. La un moment dat însă, tata a plecat în armată și a căzut prizonier în Germania. N-am mai știut nimic de el timp de doi ani. Când s-a întors, m-a găsit urcat într-un cireș! «Parcă tu ești fiul meu?». «Da, eu sunt!». A fost un moment foarte emoționant”.
Dumnezeu să-l odihnească. Ultima oară cred că am vorbit chiar pe 7 mai. Pentru noi, cei de la Steaua, dar cred că și pentru jucătorii echipei naționale, a fost un om emblematic pentru sport, pentru fotbalul românesc, un om despre care nu poți să găsești cuvintele, la ce comportament avea, felul în care știa să gestioneze situațiile în grup. Un om EXTRAORDINAR! Țin minte, și asta nu voi uita niciodată, când traversam o perioadă nu tocmai bună la Steaua. La un moment dat, am mers și am avut o discuție cu nea Imi. I-am spus că ar fi cazul să nu mă mai bage, că nu eram în formă bună, să bage pe altcineva, că ne-am fi făcut amândoi de râs. Nu voi uita niciodată răspunsul lui: «Dacă tu crezi că-ți vei reveni din postra de rezervă, te înșeli amarnic». M-a băgat în continuare să joc și mi-am revenit. Pentru asta, și nu doar pentru asta, îi voi rămâne toată viața recunoscător. Nu l-am văzut niciodată supărat, trist, nervos. Modul lui de a dialog cu toții fotbaliștii, toți angajații, era exemplar. Cuvintele sunt puține pentru ceea ce a reprezentat nea Imi pentru noi
- Marius Lăcătuș la GSP Live
A fost omul potrivit la locul potrivit, omul care, cu tact și înțelepciune a știut să ne țină uniți. Mai făceam noi prostii, ne mai amenințau unii că ne dau afară, iar el se opunea. Zicea: «Dacă îi dați afară, să aduceți alții ca ei sau mai buni, altfel nu!». El vorbea, ne explica tactica, iar noi înțelegeam foarte repede. Asta înseamnă că a fost o chimie perfectă între noi și el. Mare antrenor, mare om! Dumnezeu să-l odihnească!
- Ștefan Iovan, căpitanul Stelei, pentru Gazeta Sporturilor
Mărturie emoționantă a lui Gabi Balint: „Ne-a fost ca un tată, fără el nu am fi fost ce suntem acum!”
La aniversarea de 79 de ani a lui Emeric Ienei, unul dintre foștii lui jucători din Steaua de Aur, Gabi Balint, al doilea marcator din noaptea magică de la Sevilla, posta pe pagina sa de facebook o poveste extrem de emoționantă.
Își amintea cum nea Imi îi spunea: „Măi Gabi, dă drumul la minge! Vrei să faci prea multe și îți complici jocul. Joacă simplu, pasează, că mingea nu obosește. Nu încerca să le faci tu pe toate că nu o să reușești. Fotbalul e un joc de echipă, nu e șah. Mi-a spus-o de atâtea ori încât ajunsesem s-o visez noaptea. Când făceam un meci slab nu mă certa. Mă lua de după umăr și îmi spunea că pot mai mult, că are încredere în mine, că va fi mai bine la următorul meci. Impunea respect cu vorba blândă, era iertător atunci când unul o dădea în bară, ne motiva la maximum doar când se uita în ochii noștri.
Când intram pe gazon, ne simțeam cei mai buni, cei mai puternici, ne simțeam învingători. Și asta, datorită lui. Știam că, dacă-i străluceau ochii a victorie, străluceam și noi pe teren.
A fost dirijorul orchestrei, a fost rotița care a învârtit mecanismul. N-a fost doar antrenorul nostru, ne-a fost ca un tată. Un tată care a crescut mulți copii hrănindu-i din aceeași bucată de pâine. Fără el, nu am fi fost cei care suntem acum”.
10 cifre reper din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:
- 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
- 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
- 4 Cupe ale României: 1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99
- Cupa Campionilor Europeni 1985/86
- 51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
- A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
- A fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se și prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia
- A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
- A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
- E tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)
Carte de vizită Emerich Ienei:
- Data nașterii: 22 martie 1937
- Locul nașterii Agrișu Mare, comuna Târnova ( Arad)
- Post: mijlocaș defensiv
- Echipe la care a jucat ca senior: Flacăra Roșie Arad (1955-1956), CCA , Steaua (1957-1969), Kayserispor (Turcia, 1969-1971)
- Echipa naíonală: 12 meciuri (1959-1964)
- Echipe antrenate: Steaua (secund, 1972-1973), Steaua (1975-1978), FC Bihor (1978-1979), CS Târgoviște (1981-1982), Steaua (1983-1984), Steaua (1984-1986), România (1986-1990) Steaua (1991), Ungaria (1992-1993), Mol Fehervar (1993), Steaua (1993-1994), Panionios (1995-1996), FCU Craiova (1996), Steaua (1999), România (2000)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
