Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 21 septembrie 2023 18:49 / Actualizat joi, 21 septembrie 2023 19:26
Gigi Becali, patronul FCSB, și-a schimbat principiul despre alcătuirea lotului, acum nu mai caută jucători din campionatul nostru. El nu a glumit, agentul Florin Vulturar chiar va pleca în Africa de Sud peste două săptămâni, după care va merge în Brazilia în căutarea unor jucători.
FCSB va înceta să mai fie o echipă formată în majoritate din români, chiar dacă Becali a tot investit în centrul de tineret în anii aceștia. Gigi vrea să-și facă acum o formație afro-sud-americană.
![FCSB a fost aproape să transfere fotbalistul care a fost titular cu Real Madrid în Liga Campionilor: „A cerut un salariu exagerat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/21092023/da126834-d30d-4381-b869-7d5966fd09e3.jpg?width=195&height=130)
El a spus într-una dintre zilele trecute că-l va trimite pe Florin Vulturar, un impresar care îi este și fin, în Africa de Sud. Călătoria vizează descoperirea altor fotbaliști buni, după ce Gigi a ajuns să fie încântat de Ngezana, fundașul central sud-african pe care l-a cumpărat în vara aceasta de la Kaizer Chiefs.
Planul a sunat amuzant așa cum l-a enunțat Becali: „Vulturar va merge în Africa de Sud ca să mai caute un vârf sud-african înalt de 1,90 și ortodox. Mi-am dat seama că sud-africanii ortodocși sunt foarte talentați”.
Internaționala FCSB
Realitatea e că Vulturar chiar va pleca în Africa de Sud peste două săptămâni. El n-o să caute un atacant neapărat, misiunea sa este să se uite după cei mai buni fotbaliști care pot fi aduși la FCSB, indiferent de posturi.
Gigi vrea, e drept, mai ales fundași africani și un vârf. Finul său va mai călători după aceea în Brazilia, de unde Becali speră să aducă mijlocași și extreme.
Cum a ajuns el la stabilirea acestor profiluri din fotbal? S-a lămurit că din România nu prea mai are ce să cumpere, nu există fotbaliști îndeajuns de buni pentru cupele europene, iar prețurile sunt, oricum, enorme. A încercat să-l aducă în vara aceasta pe Ștefănescu, de la Sepsi, în schimbul căruia oferise un milion de euro. Afacerea nu a putut fi realizată.
Becali a devenit apoi tentat de modelul pe care îl reprezintă Sheriff Tiraspol, o formație ce a ajuns în mod frecvent în grupele cupelor europene fără să aibă un buget imens și doar cu fotbaliști străini, mai ales cu africani.
Nici nu a mai vândut jucători
În anii recenți în care a insistat cu fotbaliști români, Becali nu a câștigat campionatul, iar în Europa ori a ratat grupele, ori le-a prins și echipa lui s-a făcut de râs acolo, a încasat zece goluri de la Silkeborg în două meciuri.
De când l-a dat pe Man la Parma cu 11 milioane de euro, Gigi nu a mai realizat nicio afacere importantă, oricât și-a promovat jucătorii. Florinel Coman are o clauză de cinci milioane de euro și nu plătește nimeni suma aceasta, Olaru e în națională, și tot nu e ofertat.
„L-a văzut Vulturar”
Fascinația lui Becali pentru jucătorii străini a creat-o tocmai Vulturar, agentul pe care Gigi îl trimite în Africa de Sud. Patronul povestea că se afla în căutarea unui fundaș central și nu-l găsea. A plătit 600.000 de euro ca să-l cumpere pe Ngezana și a povestit cum a ajuns să dea atâția bani:
„Vulturar mi l-a propus pe Ngezana. I-am spus lui MM să-l urmărească și el și MM a zis: «Băi Gigi, e prea bun!». Dacă e prea bun îl luăm!”. Africanul doar s-a antrenat o perioadă, a avut nevoie de un timp pentru adaptare, după care a ajuns să și joace.
VIDEO. Elias Charalambous a spus tot! Ce se întâmplă cu Djokovic, Pantea, Chiricheș și Băluță
Mai multe articole despre FCSB:
![Fostul antrenor de la FCSB, prezentat la clubul din Liga 3: „Mult succes la echipa noastră de suflet!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/21092023/5eb7f005-cdb6-4be5-bb49-39b9a28a6f7f.jpg?width=195&height=130)
![Detaliul remarcat de Marius Măldărășanu la FCSB, înaintea restanței din Superligă: „Spre deosebire de anul trecut...”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/21092023/685ab138-70fb-4888-a260-a1735c8f1d9c.jpg?width=195&height=130)
![Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/eb10b62d-4e8b-4b29-b680-d6f16de2ed37.jpg?width=195&height=130)
![Mourinho a făcut cea mai scumpă achiziție din istoria fotbalului turc! Primul român în top e pe locul 52](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/69e82980-ac50-4114-a939-7985ab617a0e.jpeg?width=195&height=130)