FOTBAL  »  LIGA 1  »  FCSB

Gigi Becali reacționează, după anunțul lui Mustață: „Să arate că are 10 milioane. Iau jucătorii și plec în iarnă la altă echipă din Liga 1”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 noiembrie 2021 12:00 / Actualizat miercuri, 17 noiembrie 2021 12:26

Supărați din cauza plecării lui Edi Iordănescu, fanii FCSB speră să cumpere echipa de la Gigi Becali. Finanțatorul le întreține speranțele, la nivel declarativ, afirmând că ar fi dispus să vândă clubul fără jucători pentru 10 milioane de euro.

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a dezvăluit marți seară care este planul suporterilor și că fanii ar fi discutat deja cu un investitor pentru a cumpăra echipa.

Antrenorul care refuză categoric o eventuală colaborare cu Gigi Becali: „Prefer să fac reclame 20 de ani!”
FCSB
Antrenorul care refuză categoric o eventuală colaborare cu Gigi Becali: „Prefer să fac reclame 20 de ani!”

Gigi Becali, gata să vândă FCSB: „Iau jucătorii în iarnă și mă duc la altă echipă din Liga 1”

După anunțul lui Mustață, Becali a replicat că este gata să renunțe la FCSB și că s-ar muta, cu tot cu jucători, la o altă echipă din Liga 1.

Așa a spus Mustață? Foarte bine! Gata, tată! Chiar că m-am ambiționat să le dau echipa. A venit timpul ca nenea Gică să treacă la treabă și la fapte, că din gură se pricepe foarte bine să dea. Văd că e prezent peste tot de când a venit din pușcărie.

Rămâne valabil tot ce am vorbit cu el la telefon. Să vină cu investitorul ăla minune, pe care v-a zis că l-a găsit peste noapte, și să îmi facă dovada că are banii pentru vânzarea echipei. Nu știu, le dă afaceristul ăla banii, pun ei bani ca ăia de la Dinamo, nu mă interesează. Să-mi facă dovada că au 10 milioane de euro.

Îi transmit să-și găsească cât mai repede și alți jucători pentru că eu îmi iau jucătorii cu mine, dar și toți juniorii. Reține nene Gică, toți juniorii. Și plecăm la o altă echipă. 

Eu nu sunt atât de nebun ca Adrian Mititelu ca să mă duc și să încep din nou din Liga 4. Mă voi duce la o echipă din Liga 1. 

O să aflați despre ce echipă este vorba, dacă Mustață se ține de cuvânt și vine cu banii ca să-i vând FCSB.  Dar să vină mai repede, că nu vreau să treacă perioada de transferuri. Eu vreau în iarna asta să mă mut la o altă echipă și să le vând lor FCSB. Dar vreau să apuc perioada de transferuri să mă pot muta la echipa aia. 

Fii atent, Mustață! Ai vorbit public și ai spus că ai găsit pe cineva și într-o lună luați echipa de la mine. Vă aștept să treceți la fapte, a spus Becali, citat de Prosport.

Nu e prima dată când Gigi Becali anunță că vinde FCSB

De-a lungul anilor, Becali a declarat de mai multe ori că va renunța la echipă. Cel mai recent, în august, după meciul cu Rapid.

„Dacă nu iau campionatul, la revedere! La ce am eu acum, trebuie să dea cineva 40-50 de milioane de euro pe echipă. Dar cine să dea banii ăstia? Vând și gata. Dacă am cum”, spunea Becali în vară.

În iulie, Becali a spus și că este dispus să-i dea echipa lui Florin Talpan, juristul CSA Steaua, dar cu o condiție: „Dacă pierd 10 meciuri la rând, lichidez tot și îi dau echipa”.

VIDEO FCSB, primul antrenament sub comanda lui Toni Petrea

Citește mai multe știri despre FCSB: 

 

MM Stoica s-a dus la rivali! „Transfer-surpriză” pentru managerul FCSB: „Am acceptat fără ezitare” » Debutează în această seară

Anamaria Prodan le propune italienilor un nume de la FCSB: „E mai bun decât Dennis Man!”

Playtech: BOMBĂ! Vestea uriașă dată de șeful Pfizer. Milioane de români trebuie să afle ce pățesc


Comentarii (31)
iri_
iri_  •  18 Noiembrie 2021, 04:12
Postat de fcsbesteaua pe 17 Noiembrie 2021, 21:55

Daca e de dat bani,n-au urechi,iar ai lor "suporteri" nici atat! Ei sunt ibisnuiti sa toace bani de la bugetul de stat si in nici un caz sa faca ceva pentru Steaua! Ar insemna ca Csa-ul sa caute sa-si repare greselile din trecut!

pt a o mia oara, CSA cum ii spui tu, nu toaca nici un ban de la bugetul de stat, Steaua nu este finantata din bugetul de stat, punct! Steaua e finantata din bugetul Armatei Romane, intelegi diferenta?

iri_
iri_  •  17 Noiembrie 2021, 22:12

Dar nu uitati ca gigel nu e investitor, e doar creditor! de altfel ca majoritatea asa zisilor “patroni-creditori” din fotbalul romanesc. Cu alte cuvinte in momentul de fata probabil ca are peste 10 milioane euro imprumutate la club, deci el trebuie sa recupereze suma asta din ce produce clubul. Cu alte cuvinte poate lua ceva din dezlegarile jucatorilor ca sa acopere datoria asta, probabil ilegal, dar cu sprijinul lpf si frf o face si pe asta.

fcsbesteaua
fcsbesteaua  •  17 Noiembrie 2021, 21:55
Postat de talpaiadului pe 17 Noiembrie 2021, 17:34

Circ ieftin marca Gigi. Mustata nu poate strange 10 mil nici intr-o suta de ani. O asemenea investitie ar fi lucrativa doar pentru armata, care ar beneficia intr-adevar nu numai de locul din prima liga, dar si de marca si palmaresului FCSB-ului, intregindu-le pe cele ale CSA-ului si dand mai multa legitimitate propriei echipe.

Daca e de dat bani,n-au urechi,iar ai lor "suporteri" nici atat! Ei sunt ibisnuiti sa toace bani de la bugetul de stat si in nici un caz sa faca ceva pentru Steaua! Ar insemna ca Csa-ul sa caute sa-si repare greselile din trecut!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează