FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Gigi Becali anunță din nou că vinde FCSB » Câți bani le-a cerut suporterilor și ce condiție a pus: „Îmi fac altă echipă, FCSB 2”

Gigi Becali, patron FCSB
Gigi Becali, patron FCSB

Articol de , - Publicat luni, 15 noiembrie 2021 11:21 / Actualizat marti, 16 noiembrie 2021 11:09

Gigi Becali (63 de ani), finanțatorul FCSB, i-a transmis liderului ultrașilor care susțin clubul roș-albastru, Gheorghe Mustață, că ar fi dispus să vândă echipa în schimbul a 10 milioane de euro. Becali nu e însă la primul anunț de acest gen, renunțând de fiecare dată la idee.

UPDATE ora 12:30 - Gigi Becali: „Fac FCSB 2 și tot la mine vin oamenii”

Patronul FCSB-ului a susținut că e dispus să vândă societatea pe care o deține în schimbul a 10 milioane de euro. El spune că ar păstra jucătorii și că și-ar crea o nouă echipă, FCSB 2. 

„Suporterii au spus că le-am luat ce iubeau ei. Bine, mă, dați-mi 10 milioane, îmi iau jucătorii și vă dau echipa cum am luat-o eu, fără nimic. Dați-mi 10 milioane și luați-o! Dau societatea, clubul, dar jucătorii îi iau eu. Dar cine are, mă? Nu vedeți ce e la Dinamo? Dacă vine un investitor, renunț imediat, cu drag.

Suporterii să aducă 10 milioane și gata, nu am treabă cu ei. Am o societate comercială, vreau să câștig bani, să nu intru în faliment. Dau clubul fără jucători, cum să-i dau, că numai Coman face 10 milioane. Vând și mă duc la altă echipă. Fac FCSB 2 apoi, să vedem apoi cum rămân CSA și FCSB-ul ăsta fără nimic. De ce? Oamenii vin tot la mine apoi, că am Tănase, Coman”, a spus Becali. 

Edi Iordănescu îl avertizează pe Gigi Becali: „Am fost bombardat cu mesaje! Să nu mă forțeze să le fac publice”
FCSB
Edi Iordănescu îl avertizează pe Gigi Becali: „Am fost bombardat cu mesaje! Să nu mă forțeze să le fac publice”

Știrea inițială - Gheorghe Mustață: „Becali mi-a spus că vinde clubul pe 10 milioane”

Haosul domnește la FCSB după anunțul despărțirii de antrenorul Edi Iordănescu, făcut duminică. În această dimineață, Gheorghe Mustață, condamnat în trecut pentru violență, tentativă de omor și șantaj prin taxe de protecție, s-a prezentat la baza echipei, unde a discutat cu Edi Iordănescu și prin telefon cu Gigi Becali.

Extrem de nervos, Mustață a urlat la telefon: „De ce ne trimiți la CSA? Du-te tu la Dinamo, oricum ți-au propus asta! Noi te respectăm că bagi bani la club, dar tu ne jignești și ne umilești! Dai echipa pe 10 milioane? Bine, o să căutăm investitori. Dar știm că nu vei vinde nimic, o spui doar așa...”.

Mustață a comentat apoi pe larg ce i-a transmis patronul vicecampioanei, anume că ar fi dispus să renunțe la echipă pentru 10 milioane de euro. Cu o condiție: să păstreze jucătorii.

„Ne pare rău că a plecat Edi, îl susțineam în totalitate. Am zis că revenim la normalitate față de echipă, de jucători. Ce mai poți spune acum? Am primit un telefon de la patron. Peluza Nord a fost în totalitate lângă echipă, și tu să vii și să-ți bați joc de milioane de suporteri, să zici public că nu te interesează suporterii... dumneata ai cumpărat un club cu milioane de suporteri în spate. 

Ne trimiți pe noi la CSA, la Dinamo? Să vândă echipa și să meargă el acolo! Nu avem cum să plecăm de lângă echipa asta. Acum îmi spunea la telefon că vinde clubul pe 10 milioane, prima oară îmi spusese de 100 de milioane. A zis «Nu, vreau 10 milioane, fără jucători». I-a nenorocit pe jucători, săracii plângeau în vestiar. 

Sunt bulversați jucătorii, au crezut că au normalitate dar totul s-a terminat. La un moment dat oamenii nu mai rezistă, uitați-vă ce scrie peste tot. Toți suporterii sunt disperați, nu se mai poate!”, a „tunat” Mustață.

Lui Edi îi pare rău în primul rând de suporteri, de jucători. Am zis că facem o echipă, nu vreau să mă gândesc ce e și în sufletul lui MM. Am fost cu toții o echipă, acum am revenit la vechea istorie. Edi Iordănescu a fost forțat să plece! O să vină momentul să fac publice anumite lucruri. El nu a vrut să plece până ieri, dar dacă Becali intră pe post și spune «Cum să mai intri la mine în casă?»...

- Gheorghe Mustață 

Ultrașii FCSB-ului din Peluza Nord au recurs la gesturi regretabile după despărțirea FCSB - Edi Iordănescu. Ei au vandalizat atât baza echipei, cât și gardurile palatului patronului, pe care au scris „Mori, Gigi”. Drept urmare, poliția s-a prezentat în această dimineață la palat, iar Gigi Becali cel mai probabil a depus o plângere. 

VIDEO » Edi Iordănescu, criticat după ce a plecat fără bani de la FCSB: „Măcar dă-i o lecție! Ți-a fost frică!?

Mai multe știri despre FCSB: 

Gigi Becali l-a exclus pe Mirel Rădoi! De ce insistă pentru întoarcerea lui Nicolae Dică la FCSB

Becali e avertizat de Anghel Iordănescu: „Asta trebuie să înțeleagă el”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (24)
dodo001
dodo001  •  15 Noiembrie 2021, 19:31
Postat de csa.45.suporteri pe 15 Noiembrie 2021, 14:34

Vrăjeala, nu vrea sa vândă nimic, miza este continuitatea, dacă își face alta echipa se uita doar el la ea. De ce a țipat aseară când a spus ziaristul ca Steaua ( FCSB ) are 2 mil de suporteri? Si a spus Becali ca de fapt sunt 4,5 mil. Becali încasează 2,4 milioane euro anual din sponsori. Dacă da echipa cu 10 mil toți suporterii vor rămâne cu ea si evident si sponsorii. De ce ar pierde suma aceasta anual? Plus ca dacă lasă echipa lasă si locul in prima divizie, adică drepturi tv. Ii dam noi pomana 1 mil in plus decât cere numai sa o vândă

Arpad Paskany i-a pus pe masa o oferta in urma cu 2 saptamani. 25 milioane pentru ca sa vanda clubul cu tot cu jucatori. Eu zic ca merita sa se mai gandeasca.

ariel
ariel  •  15 Noiembrie 2021, 18:22

csa a vandut jucatorii fara sa vanda si numele,asta face invers vinde numele dar jucatorii nu.Cine da bani pe niste litere?Asta numai in mintea lui se poate intampla.Daca face fcsb2 trebuie sa inceapa din liga a4-a,se duc jucatorii astia cu el?Poate vinde jucatorii de la prima echipa si dupa aceea clubul ,asta se poate.Nu inteleg de ce ziaristii nu-i dau replica la toate bazaconiile pe care le scoate pe gura.

iri_
iri_  •  15 Noiembrie 2021, 16:33
Postat de vasileroaita pe 15 Noiembrie 2021, 12:59

Becali a imprumutat mereu echipa, cu dobanzi camataresti si cu garantii materiale = contractele jucatorilor!! Poate activa garantiile cand doreste!! Paraschiv, fostul mijlocas, spunea ca, in vremea cand Becali imprumuta bani de la fratii Balint, acestia aveau ca garantie contractele jucatorilor si-i puteau vinde oricand doreau!!

Puteau vinde oricand doreau, dar doar in perioada de transferuri, nu poti vinde cand perioada de transferuri este inchisa, oricat de camatar poate sa fie unul sau altul...

Vezi toate comentariile (24)
Comentează