FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - BUZĂU 1-2

Grigoraş: „Fotbalul nu te iartă când nu-l tratezi cu seriozitate maximă”

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 martie 2009 00:00

Antrenorul Petre Grigoraş a acuzat felul în care au tratat meciul jucătorii săi. „De ce mi-a fost frică toată săptămâna, nu am scăpat. I-am avertizat continuu, dar în subconştientul jucătorilor a rămas senzaţia de meci uşor. Fotbalul nu te iartă când nu-l tratezi cu seriozitate maximă”, a spus Grigoraş

Căpitanul echipei Oţelul Galaţi, Gabriel Paraschiv, a spus că una din explicaţiile umilitorului eşec este urmare a incapacităţii echipei sale de a se motive. „Astăzi am fost de circ.  Ne-a fost spus continuu, începând de luni, că nu o să avem meci uşor, dar tot nu am putut să ne motivăm. Am fost sub orice critica, adversarii au fost mai buni şi merită aceată victorie”.

Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, era supărat că echipa sa şi-a făcut obiceiul de a oferi echipa în faţa căreia se obţin primele victorii în campionat. „Şi anul trecut a fost la fel, primii bătuţi de U. Clul acasă la ei, la fel am păţit şi acum. Jucătorii au fost avertizaţi dar tot a rămas un pitic pe scoarţă şi au crezut că au 3-0 de la vestiare. Este păcat în primul rând pentru ei, că au dat cu piciorul la toată munca lor de până acum”, a declarat Marius Stan

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Superliga

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (5)
 •  14 Martie 2009, 21:13

hai gura mica voi din galati,va este rusine ca v-a batut buzaul si acuma o dati cotita ca a fost balt!numai aiureli spuneti!!!!

 •  14 Martie 2009, 19:41

mai bine ca nu a fost televizat meciul ca ne vedea toata tara ca am vandut meciul asta. nu trebuie sa ne datzi explicatzi stim ca nu mai avetzi bani ca ultimi bani atzi platit baremul de albitri si daca nu vindeatzi meciul asta nu mai aveatzi bai ca sa mergetzi la meciul cu rapid asa ca saraci de jucatori nu au nici o vine au fost anjuratzi degeaba pe stadion,nu ei meritau sa fie injuratzi ci marius stan. decat sa vindetzi meciul mai bine nu mai jucam niciodata fotbal fortza otelul

 •  14 Martie 2009, 19:34

paraschiv,acest golgheter de carton si echipa lui de circari cred ca ar trebui sa se opreasca in liga a 3-a,asemenea tuturor echipel din moldova,care sunt in liga lui mitica doar ca sa asigure un numar de 18 echipe....

Vezi toate comentariile (5)
Comentează