FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

GSP LIVE // VIDEO EXCLUSIV Dezvăluire despre un blat din Liga 1, cu circ și un penalty făcut din disperare: „Echipa noastră s-a desfăcut așa cum a desfăcut Moise apele cu toiagul”

Articol de - Publicat luni, 29 iulie 2019 13:14

Laurențiu Lică a fost căpitanul generației de tineret de la Dinamo din care au mai făcut parte Florentin Petre și Cătălin Hîldan. „Aruncat la Gloria Bistrița de Halagian” - așa cum a susținut în emisiune - , Lică a povestit în direct la GSP Live cum era să strice un blat al Cooperativei. 

2

Meciul U Cluj - Gloria Bistrița 3-2 s-a jucat pe 10 noiembrie 1993, iar în acel meci Laurențiu Lică a marcat primele lui goluri în Liga 1. Aflat în studioul GSP Live, Lică a dezvăluit culisele întunecate ale acelei partide aparent spectaculoase:

„Pot să povestesc, s-a prescris. Aveam meci la Cluj, cu «U». Am plecat cu trenul de la Bistrița. În tren, colegii mei erau cu șprițul. Zic: «Bă, ce naiba fac ăștia?! Sunt nebuni la cap, beau cu o zi înainte de meci?!». Dar, fiind copil, mă gândeam că așa e normal. 

Am ajuns la Cluj, a început meciul. 1-0 pentru ei, 2-0 pentru ei. La pauză, vine secundul (n.red. - Ioan Balaur) care la vremea aia era și jucător și începe: „Bă, haideți și voi! Nu vedeți că ăștia vor să ne omoare, să ne facă de rușine?!”. 

VEZI AICI DEZVĂLUIREA LUI LICĂ DESPRE BLATUL DE LA CLUJ

 

Eu am pus la suflet: „Bă, are dreptate”. Nu știam că el țipă de fapt pentru că mai era lume pe hol. Cum am intrat pe teren, am luat-o de la jumătate și m-am dus până în poartă. 2-1. Toți: «Bravo, copilu’!». Palme în cap. La un moment dat, prin minutul 86, centrează Zegrean și mă arunc peste toată apărarea și dau gol cu capul. 2-2. «Uaaaaaa!». Eu mă bucuram, eram fericit. Și vin ăștia spre mine: «Hahahaha, bravo, copilu’!». La un moment dat, mi-am luat două capace peste ceafă și niște înjurături. «Bă, ce ai făcut?!». 

Colegii mei nu s-au mai bucurat. S-a terminat 3-2 pentru că echipa noastră s-a deschis cum a deschis Moise marea cu bățul. Încă era Cooperativa”. 

5 goluri a marcat Laurențiu Lică în Liga 1. În afara dublei din blatul de la Cluj, Lică a dat trei goluri pentru Rocar, contra lui Oțelul, Extensiv și CSM Reșița

În Gazeta Sporturilor de a doua zi (foto), jurnalistul Stelian Trandafirescu scria că „Actul 2 a fost cu peripeții”. U Cluj a condus cu 2-0, prin dubla lui Predatu, însă atacantul a fost înlocuit, curios, la pauză de legendarul Dan Anca, antrenorul lui «U».

whatsapp image 2019 07 29 at 11.16.33

Lică a egalat, înscriind în minutele 61 și 80, dar U Cluj a câștigat cu 3-2 dintr-un penalty acordat în minutul 84 pentru un fault comis chiar de secundul-jucător Balaur, cel care urlase în pauză la vestiare. 

În ziarul din 12 noiembrie, Balaur declara: „Ei au avut prima repriză, noi pe a doua. Regret mult acel fault-penalty”. 

Poarta Bistriței a fost apărată în acel meci de Florin Tene, fostul antrenor cu portarii al lui Laurențiu Reghecampf la Al-Wahda. Printre fotbaliștii Gloriei aflați pe teren s-a numărat și Vali Năstase, fundașul care în 2007 avea să fie acuzat că a trucat partida Dinamo - Lazio 1-3. 

La U Cluj au jucat, printre alții, Stelian Gherman (actual director tehnic la Arieșul Turda), Adrian Falub (ultima oară antrenor la Chiajna), Cătălin Necula (actualul secund al lui Cosmin Olăroiu la Jiangsu Suning), Sebastian Moga (actualul secund de la Dinamo) și Francisc Dican (actualul secund al lui Viorel Moldovan la Chindia). 

Vezi și:

VIDEO EXCLUSIV Laurențiu Lică, ex-Dinamo, povestește cum a fost înjunghiat de interlopul Fane „Căpățână”: „Sabia a trecut la câțiva milimetri de inimă!” 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (12)
394966434424757
Mihai Dinu  •  29 Iulie 2019, 19:50

Toata perioada "cooperativa"o singura echipa a luat campionatul STEAUA !!!

zizu
zizu  •  29 Iulie 2019, 16:46
Postat de cfrinho pe 29 Iulie 2019, 15:54

Adauga si arbitrajele pro-cfr conform gsp din 2007 incoace. Asta e, e coincidenta, absolut toate echipele se ocupa cu "manarii", numai echipa fara nume e curata si cristalina ca apa de izvor, la care se adauga si echipa "Trecutul" ce se lauda ca ea creste si dregre in timp ce racoleaza toate talentele din tara spunand tuturor ca "Eu l-am vazut pe X, eu l-am descoperit pe Y, Eu!Eu!Eu!" Ce sa-i faci...toate cluburile sunt patate, numai doua dintre ele stralucesc de curatenie pe principiul "Cine-i gospodar...plateste!" :))))

Și nici nu se spune de fapt,cum că la....trecutul,poate să fie,tămâie la fotbal,dar dacă părinții,plătesc,va sta la echipă! Nu se descoperă nimic pe.....talentul jucătorului și investiția clubului! Tot tata și mama!

zizu
zizu  •  29 Iulie 2019, 16:43
Postat de aress123 pe 29 Iulie 2019, 16:34

Ba, tu chiar esti dus rau cu capul. Scrie clar U Cluj cu Gloria Bistrita. Unde vezi tu dinamo bai nene ??!?

Dar jucătorul era.....? Plus ,am zis ,dinamo ȘI gloria bistrița! Ce ai,ți e rău?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează