FOTBAL  »  Superliga  »  EDITORIAL

Hagi! Tatăl și fiul! » Dan Udrea despre "o întrebare idioată": "Cum adică dacă ai dreptul să-ţi ajuţi fiul?"

Articol de - Publicat marti, 09 ianuarie 2018 14:07

Hagi s-a decis să-l repatrieze pe Ianis. Plăteşte Fiorentinei două milioane de euro. De fapt, ce face Gică? Îi întinde o mână de ajutor fiului său. Are dreptul să o facă? Întrebarea pare idioată, cum adică dacă ai dreptul să-ţi ajuţi fiul?

În plus, Hagi are o afacere privată! Exclusiv privată. Nu ca pe la cluburi unde Primăria, direct sau prin anumiţi interpuşi, susţine bună parte din buget. Şi atunci de ce n-are dreptul să-şi ajute băiatul?

Nu e nici măcar situaţia de la cluburi precum Steaua, Dinamo, Craiova, unde patronii, chiar dacă sunt patroni, au o datorie, morală şi nu numai, faţă de suporteri, de brand, de istoria clubului.

Hagi nu e dator nimănui, nici măcar fotbalului românesc. Invers, da. Dacă astăzi Hagi e văzut de peste 90% din români drept model, dintre foştii fotbalişti şi sportivi, pentru buna educaţie a unui copil, atunci probabil că Gică are dreptul să decidă, mai ales pentru fiul său, aşa cum crede de cuviinţă.

Da, poate pierde două milioane de euro. Aşa este! Dar acum vă întreb pe cei care sunteţi părinţi: câţi bani aţi risca pentru a vă ajuta copilul ajuns într-o situaţie grea? Cât la sută dintr-o afacere aţi pune la bătaie pentru a vă sprijini fiul sau fiica?

Putem discuta şi despre valoarea lui Ianis. Putem discuta şi despre faptul că debutul lui în Liga 1 a fost poate grăbit de acelaşi instinct patern, dar pentru a fi până la capăt echidistanţi ar trebui să discutăm şi despre ce a avut de suportat Ianis doar pentru că se numeşte Hagi.

De exemplu, nesimţirea unora din FRF, care îl puneau să le care costumul pentru a-l batjocori şi umili. Şi asta sub privirile unor apropiaţi ai lui Burleanu din FRF, care râdeau zeflemitori şi satisfăcuţi că pot face ce vor dintr-un Hagi neajutorat.

Revenim la valoarea lui Ianis. E bun? E slab? Orice opinie e subiectivă. Cu cine să-l comparăm? Cu Hagi seniorul? Dacă facem asta, 99,9% din generaţia celor născuţi în 1998, în întreaga lume, va fi catalogată eşec. Excepţia ar fi Mbappe. Ar putea fi! Şi atunci, cu cine să-l comparăm pe Ianis?

Cu câţiva dintre cei mai de talent fotbalişti români de după 1989. De exemplu, cu Adi Ilie, Mutu, Cernat şi Sânmărtean. E destul de relevant. Şi mai relevant e să vedem ce făceau cei 4 imediat după ce au împlinit 19 ani. Vârsta la care Ianis a ajuns în urmă cu mai puţin de două luni.

Jucător    Meciuri/Goluri L1    Situația
I. Hagi    39 / 3     Viitorul (campioană) îl răscumpără de la Fiorentina
Ad. Ilie    31 / 12    Steaua (campioană) l-a cumpărat de la Electroputere
Mutu    41 / 11    Dinamo (locul 7) l-a cumpărat de la FC Argeş
Cernat    35 / 5    Evolua la Oţelul (locul 6)
Sânmărtean    10 / 0    Evolua la Bistriţa (locul 11)

La 19 ani, Ianis nu e cu nimic mai prejos faţă de ce erau aceşti fotbalişti de top la aceeaşi vârstă. Poate că peste 2, 5, 10 ani va fi mai slab. Dar poate că va fi mai bun.

Timpul o va demonstra, doar el ştie să păstreze ceea ce nu trebuie pierdut.
Ideea e alta. Că dacă aşteptăm tot de la Hagi să ne ofere noul Hagi înseamnă că fotbalul românesc se rezumă la o singură opţiune. Şi ea se numeşte Hagi!

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (17)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  09 Ianuarie 2018, 15:49

Articolul prezinta realitatea numai din unghiuri favorabile lui Hagi. Da, e normal sa-ti iubesti si sa-ti ajuti fiul. Dar... Exista o definitie a iubirii data de un Apostol: "a iubi nu inseamna sa-i dai si sa-i faci celuilalt ceea ce ii place, ci ceea ce ii foloseste". Intrebare: ii foloseste lui Ianis cocoloseala? Nici unul dintre cei enumerati mai sus nu a avut un tata care sa-i creeze conditii speciale la club. Sa-l puna capitan la varsta de 16 ani, sa-i ia apararea cand facea meciuri proaste, sa-l faca turn de control in teren, sa se rasteasca la antrenorii nationalelor mici, in cazul neconvocarilor etc. etc. Asta nu e dragoste parinteasca, ci atitudine de closca balcanica. Ianis e sufocat de al sau parinte, nu iubit.

1311570465534544
Andrei Tzuculina  •  09 Ianuarie 2018, 14:33

Ha ha ha.. asta numai la romani e cu ajutatul fiului.. Il ajuti daca e bolnav, nefericit, poate cu bani daca are o pasa proasta.. dar nu sa-l impingi in fata altora fara merit..Ianis are 2 maini, 2 picioare, isi permite orice echipament pe lumea asta, terenuri sa exerseze si noaptea, sala proprie de forta poate, asistenta juridica de cea mai buna calitate, ce mai vrea? Sa dea drumul la treaba si sa ne incante macar pe jumatate cat taica-su.

pribeagul
pribeagul  •  09 Ianuarie 2018, 19:43

Aici nu mai e vorba de ajutor... In contextul actual..ar trebui sa intrebam ziaristii de ce de trei luni incoace ne intoxica cu articole despre Hagi junior. S-au scris atatea articole...cat Dobrin dumn sa-l ierte s-ar intoarce in mormant.Despre el...in ani de zile nu s-a scris atat ..cat a avut onorea pustiul lui Hagi sa se scrie. Incontinuare in Romania ,cel putin la nivel de gazete...se mai castiga bani si pe langa jobul propruzis.Asta se vede din aceste articole domnilor ziaristi.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează