FOTBAL  »  Superliga  »  RAPIDIŞTI.RO

Herea: ”Trebuie să batem CFR la Cluj"

Articol de GSP - Publicat sambata, 01 martie 2008 00:00

Mijlocaşul Rapidului a acordat un interviu pentru Sport Magazin. Vezi ce spune Herea despre cele 6 luni petrecute pînă acum în Giuleşti:


SportM: Ovidiu, au trecut şase luni de la venirea ta în Giuleşti. Cum te simţi la Rapid?
Ovidiu Herea: Mă simt extraordinar. Am însă un mare regret, faptul că am pierdut pregătirea de vară. Am venit abia în etapa a treia şi nu mi-a fost foarte uşor să intru în programul echipei. E greu să te impui dacă ratezi cantonamentul de vară, aşa cum s-a întîmplat în cazul meu. Lumea se aştepta la mai mult de la mine, dar promit să demonstrez în retur că nu s-a făcut atîta tam-tam degeaba cu transferul meu.

SportM: S-a scris că ai fi doar împrumutat la Rapid, şi nu transferat definitiv. Pînă la urmă, care este adevărul?
Herea: Eu am un contract valabil trei ani cu această echipă şi vreau să rămîn aici. Nu ştiu cum s-au înţeles cluburile şi, sincer, nu e treaba mea. Prefer să nu intru în asemenea discuţii.

SportM: Cum a fost trecerea de la o formaţie retrogradată, Progresul, la una care se luptă pentru Cupă şi campionat, Rapid?
Herea: Rapid e o echipă de top, care se bate an de an la titlu. Aici fiecare meci se joacă doar la victorie, spre deosebire de Progresul, unde ne mulţumeam şi cu mai puţin. E diferenţă mare şi mă bucur mult că am ajuns aici.

SportM: În Giuleşti, ai ajuns la insistenţele lui Cristiano Bergodi, care a fost schimbat între timp. Te-a afectat în vreun fel acest lucru?
Herea: Domnul Bergodi m-a ajutat foarte mult, pot spune că mi-a marcat cariera. Pe mine m-a promovat domnul Olăroiu, dar Mister a venit la FC Naţional într-o perioadă în care nu jucam foarte mult. El mi-a dat încredere şi am prins curaj. Vara asta m-a dorit foarte mult la Rapid, dar nu am cum să mă supăr că nu am evoluat foarte des, pentru că nu eram pregătit sută la sută.

SportM: Iarna aceasta au venit cîţiva fotbalişti cu profil ofensiv la Rapid, printre care şi Daniel Pancu. Ţi-e frică de concurenţă?
Herea: De ce să-mi fi e teamă? Dacă îmi era, nu mă apucam de fotbal. Iar despre Pancu, ce să mai spun? Este idol în Giuleşti. Are atîtea meciuri la echipa naţională şi a evoluat la echipe bune, iar experienţa sa internaţională este fantastică. Orice jucător tînăr vrea să fi e în aceeaşi echipă cu un asemenea fotbalist.

SportM: Ce şanse creză că aveţi la cîştigarea campionatului?
Herea: Avem şanse foarte mari. Noi, CFR şi Steaua avem şanse egale. Depinde foarte mult de meciurile cu echipele mici, pentru că acolo apar surprizele şi se pot pierde puncte importante.

SportM: În tur, CFR Cluj v-a învins cu 2-1 chiar în Giuleşti.
Herea: Au fost trei puncte mari pierdute de noi, dar nu trebuie uitat că primul gol a fost marcat după o greşeală mare de arbitraj. Sperăm să nu fi e la fel şi în retur şi să-i batem, pentru că avem de luat o revanşă.

SportM: Nu e frustrant să vezi că echipa de pe primul loc din campionatul românesc are în lot peste 20 de jucători străini?
Herea: Tocmai de aceea trebuie să-i batem la Cluj şi să demonstrăm că sîntem mai valoroşi decît ei. Avem şi noi orgoliul nostru.

SportM: Aţi părăsit Cupa UEFA încă din primul tur, în timp ce Steaua a jucat pentru a doua oară în grupele Ligii Campionilor. Te-a durut acest lucru?
Herea: A fost o eliminare foarte dureroasă, pentru că nu am pierdut nici un meci în faţa celor de la FC Nürnberg, iar Steaua a ajuns în Ligă. Sper ca anul acesta să fi e invers, să jucăm noi în grupele Champions League, iar Steaua în Cupa UEFA. E visul oricărui jucător să evolueze în această competiţie, să se bată cu granzii Europei, Real Madrid, Barcelona sau Milan.

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează