FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - FCU CRAIOVA 1-0

Victorie „de play-off” a lui Hermannstadt. Vin zile grele pentru Giovanni Costantino

Hermannstadt - FCU Craiova, în etapa #27 din Liga 1, live
Hermannstadt - FCU Craiova, în etapa #27 din Liga 1, live

Articol de , , - Publicat vineri, 23 februarie 2024 16:14 / Actualizat vineri, 23 februarie 2024 20:40

Hermannstadt a învins-o pe FCU Craiova cu 1-0 în etapa 27 a Superligii, printr-un gol semnat în minutul 88 de proaspăt intratul Fonseca. Echipa pregătită de Marius Măldărășanu urcă pe locul 6.

Programul complet al etapei 27

FC Hermannstadt a dat proba de play-off și a și trecut-o în fața celor de la FC U Craiova. Din postura de gazdă bună și în celălalt sens, pentru că avea cea mai lungă serie de invincibilitate pe teren propriu, Sibiul a avut de apărat locul 6. De partea cealaltă, la olteni, obiective de viața echipei: stabilitate pe banca tehnică și liniște din televizoare.

Sub privirile lui Viorel Hizo, acum doar „Bulldog” din înaltul tribunei, cele două „combatante” - apelativ ridicat la putere - au oferit o reducție de fotbal pentru care copiii din școlile de pe Cibin nu aveau cum să primească învoire. Abstractul se învață mai târziu.

Fonseca e cu golul. Balaure, constanta

Jocul conturat de Marius Măldărășanu și-a pierdut din culoare în 2024, dar încă e vizibilă intenția ce-l definește. În startul partidei, sibienii au fost mai montați pe posesie și dezvoltarea unui joc pe flancuri, în timp ce oaspeții au încercat să stea pe poziție. Fără să fie surprinși, fără să riște încă un eșec ce ar atrage de la sine mult zgomot.

Cum Ianis Stoica încă se rodează, acțiune pe care o tot repetă, „Măldă” a concentrat totul în flancul drept, acolo unde s-a aflat Silviu Balaure, a cărui pornire constantă spre atac e de apreciat.

Nu „sădește” semnul de pericol, dar se zbate, centrează, iar când nu are o altă soluție, șutează. Arțăgosul de serviciu a fost Daniel Paraschiv, cu același efect nul pe tabelă.

Jocul de uzură se termină în minutul 88, după o centrare a lui Opruț. Ruben Fonseca se plasează tiptil între apărătorii Craiovei și execută victorios din doi metri cu capul.

FCU Craiova, când tehnica te face să uiți jocul

Dacă Hermannstadt a fost echipa mai dinamică, ai lui Giovanni Costantino au mizat pe execuții, au aplicat tehnica aceea care i-a recomandat pentru Superliga, dominantă episodic în raport cu capriciile venite la pachet.

În minutul 45+1, Yassine Bahassa a fost autorul unicei mari ocazii a reprizei după o lovitură liberă plasată la vinclu, scoasă isteț de Cătălin Căbuz.

Tot francezul este cel care inițiază pasele în a doua parte, însă tot ce rezultă sunt câteva șuturi de la distanță prin Dragoș Albu, de două ori, respectiv William Baeten, pe final.

Cel mai bun indicator al formei slabe la FC U Craiova este schimbarea de portar. Când nimic nu merge bine, Gurău își dă palma cu Popa, o mișcare visată de ambii, pentru unul coșmar, pentru altul dorință, pe rând.

Fericit titularul de azi, intervenția de la șutul lui Cristian Neguț, din ultimele zece minute ale partidei, ar putea să îl țină pe post pentru încă o etapă.

Nu în aceeași notă e Giovanni Costantino. Italianul ajunge la cea de-a cincea înfrângere în 2024, bornă ce i-ar putea fi fatală.

Joi noapte, la Sibiu » Ultrașii rivalei, mesaj de lângă autocarul lui FCU Craiova: „Gândul fuziunii, eternul vostru joc”
MESAJ
Joi noapte, la Sibiu » Ultrașii rivalei, mesaj de lângă autocarul lui FCU Craiova: „Gândul fuziunii, eternul vostru joc”

Hermannstadt - FCU Craiova 1-0

Notele GSP, după Hermannstadt - FC U Craiova 1-0

Hermannstadt: Căbuz 7 - Butean 6, Găman 7, Ionuț Stoica 7 (73' Jipa 6), Opruț 8 - Balaure 8 (86' N'Goma), Murgia 6, Mino Sota 6, Ianis Stoica 6 - G. Iancu 5 (73' Neguț 7), Paraschiv 6 (85' Fonseca).
Rezerve: Muțiu, A. Pop, Medina, Antoche, Ciubotaru, Bucuroiu, Oroian, Biceanu
Antrenor: Marius Măldărășanu 7

FCU Craiova: R. Popa 7 - Padula 6, Compagnucci 6, Lacroix 6, Mascarenhas 6 - Achim 6, D. Albu 7 - Sidibe 5 (64' Ibrahim 6), Baeten 6 (90+1' Blănuță), Bahassa 6 (72' Dragu 5) - Chițu 5.
Rezerve: Gurău, Negru, Kvakic, Lekiatas, Vl. Pop, Blidar
Antrenor: Giovanni Costantino 5

Arbitru: Cătălin Popa 7
Asistenți: George Neacşu 7 și Andrei Constantinescu 7

Hermannstadt - FCU Craiova, echipele de start

Hermannstadt: Căbuz - Butean, Găman, Ionuț Stoica, Opruț - Balaure, Murgia, Mino Sota, Ianis Stoica - G. Iancu, Paraschiv
Rezerve: Muțiu, A. Pop, Medina, Antoche, Fonseca, Ciubotaru, Jipa, Neguț, Bucuroiu, Oroian, Biceanu, N'Goma
Absenți: Bejan (suspendat)
Antrenor: Marius Măldărășanu

FCU Craiova: R. Popa - Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas - Achim, D. Albu - Sidibe, Baeten, Bahassa - Chițu
Rezerve: Gurău, Negru, Kvakic, Lekiatas, Vl. Pop, Blidar, Dragu, Blănuță, Jibril
Absenți: Bauza (suspendat)
Antrenor: Giovanni Costantino

Stadion: Municipal
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti). A1: George Neacşu (Câmpulung Muscel), A2: Andrei Constantinescu (Bucureşti)
Arbitru VAR: Ovidiu Haţegan (Arad). Asistent VAR: Ciprian Danşa (Satu Mare)

Hermannstadt - FCU Craiova, cele mai interesante informații

  • 15 iulie 2023, Hermannstadt-Farul 0-1 a fost singura înfrângere suferită de sibieni pe teren propriu în acest sezon; în rest, şase victorii şi şase remize.
  • Doar un succes au bifat oltenii în precedentele nouă deplasări din campionat, interval în care au mai înregistrat afară două rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.
  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar de patru ori: un joc a fost câştigat de către sibieni, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
  • Prima confruntare a avut loc pe 22 octombrie 2022, FCU Craiova-Hermannstadt 1-1.
  • Singurul succes din contul ardelenilor: 12 martie 2023, Hermannstadt-FCU Craiova 1-0 (autogol Danny Henriques).
  • Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 6 octombrie 2023, FCU Craiova-FC Hermannstadt 1-1, marcatori Aurelian Chiţu, respectiv Gabriel Iancu.

Declarațiile lui Marius Măldărășanu înaintea partidei cu FCU Craiova

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

Mai puteți citi:

Totul pentru play-off! Primă specială dacă echipa din Superliga intră în primele șase

Primele declarații după plecarea din club: „Trăim în Oltenia şi asta ne ocupă tot timpul”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (32)
terra.nova
terra.nova  •  24 Februarie 2024, 14:55
Postat de kuba pe 23 Februarie 2024, 22:15

Lasă mă ca aveți voi drept de vot din 90 încoace: pSD pe viața! Impostori, hoți, clone, mincinoși.

Esti mereu pe langa subiect ca predicatul :))

brera30
brera30  •  24 Februarie 2024, 09:48
Postat de kuba pe 23 Februarie 2024, 22:19

Tu și cele 4 clone! Veșnic cerșetori la Primărie, pacalici comunitari și ingrijitori la spatii verzi care râgâie bere la pet și au burțile cat ursul Baloo! Adidasi mike și blugi cu tăieturi, maieu cu plasa și ochelari de soare de la Lidl!

Iti faci singur descrierea, acum. Te recunosti?

kuba
kuba  •  23 Februarie 2024, 22:19
Postat de brera30 pe 23 Februarie 2024, 19:51

Chilotel, tu vorbesti? Esti 100% pe pagina Universitatii Craiova. Tu, un mic sustinator al patronului in chiloti si a celor 2, 3 suporteri in papuci de pe stadion. Asa ca, cine e papucar, chilotel?

Tu și cele 4 clone! Veșnic cerșetori la Primărie, pacalici comunitari și ingrijitori la spatii verzi care râgâie bere la pet și au burțile cat ursul Baloo! Adidasi mike și blugi cu tăieturi, maieu cu plasa și ochelari de soare de la Lidl!

Vezi toate comentariile (32)
Comentează