FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - POLI TIMIŞOARA 2-2

Iancu: "Nu pot să fiu mulţumit de acest egal, urmează o serie de trei meciuri de foc!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 02 noiembrie 2008 00:00

Finanţatorul Timişoarei, Marian Iancu, s-a declarat nemulţumit de prestaţia elevilor săi din meciul cu Oţelul Galaţi:

"Ambele echipe puteau să câştige, ambele puteau să piardă. Diferenţa din teren a făcut-o tehnicitatea jucătorilor. Ne ajunge totuşi egalul acesta în contextul general al partidei. Nu pot fi însă mulţumit, după patru ani de când sunt în fotbal şi am încercat să desluşesc toate tainele acestui sport.

Urmează trei meciuri de foc, după care vine şi jocul de acasă cu Brasovul. Eu îmi doresc campionatul sau Cupa României, sau de ce nu?, chiar amândouă. Nu mi-a plăcut modul în care s-a angajat echipa în jocul de astăzi" a spus Iancu dezamăgit, care a adăugat:

"Matematic, ne avantajează egalul de aseară din derby, dar Dinamo creşte în joc de la meci la meci şi trebuie să fim foarte atenţi la partida directă cu ei.
Ne putem aştepta la un meci foarte greu pe Dan Păltinişanu. Avem potenţialul de a termina pe locul 1 acest sezon, dar şanse mari avem şi de a deveni campioni de toamnă" a încheiat acesta.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (16)
 •  02 Noiembrie 2008, 23:26

Nu poti fi multumit cu acest egal da macar tu ai vazut meciul ca ati fost dominati cap coada si Otelu a facut un meci excelent numai norocul va adus un egal. Si cu CFR-ul la fel a fost din 2 faze fixe ati castigat. nu jucati nimica...

 •  02 Noiembrie 2008, 21:50

chiar ca ii bagati in ceata pe cititori cu astfel de articole. pai iancu este iar finantator la timisoara? nu s-a retras in favoarea lui tender?!

 •  02 Noiembrie 2008, 20:54

Vezi sper sa nu ne mai pregatesti inca un BLAT cu javrele.Lasa-ne sa jucam pe bune

Vezi toate comentariile (16)
Comentează