Articol de Cristi Preda (foto), Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat joi, 11 aprilie 2024 02:00 / Actualizat joi, 11 aprilie 2024 15:35
Gazeta Sporturilor l-a găsit, la 20 de ani de când ajunsese în pragul debutului în prima ligă, pe ex-fotbalistul român cu inima situată în partea dreaptă, Iancu Papazicu ♦ Fost la Farul, la Delta Tulcea și la loturile naționale de tineret, acesta a descoperit în tinerețe că poartă cu el anomalia rară numită „situs inversus totalis” ♦ Adică organele interne îi sunt așezate invers decât în mod obișnuit.
- „Fiind aromân, cu toții căutam să mergem la antrenorul lui Hagi”
- „Mi-am rupt piciorul la 17 ani. Nu ai cum să-ți mai revii în totalitate, la 24 am decis să mă las”
- Iancu Papazicu, despre viața cu inima pe dreapta și cum i-a afectat cariera această anomalie: „Sunt printre norocoși, dar mi-a dăunat în relația cu Grigoraș!”
- „Mă suspectau că un părinte de-al meu ar fi suficient de nebun încât să-și sacrifice copilul pentru a juca fotbal”
- „Dacă nu era Hagi, nu exista nici Farul”
- Aromân și el, e scandalizat de ce a pățit Simona Halep: „S-o târască în noroiul acesta?!”
Fiindcă s-a retras prematur, la nici 25 de ani, internetul e zgârcit când vine vorba de referințe de orice fel despre cariera fostului mijlocaș școlit la malul mării.
Iancu Papazicu a făcut parte dintr-o generație fâșneață a Farului, însă aventura lui în fotbal a coincis, mai degrabă, cu discuțiile privind malformația regăsită doar la 0,01% din populație, cunoscută drept dextrocardie. În cazul lui, dextrocardie cu situs inversus, o situație medicală cu care a trăit la fel ca un om normal, dar care, cel puțin în plan sportiv, i-a provocat destule prejudicii.
„Trăiesc o altă viață! Nu mă mai așteptam să mă caute cineva din zona de sport”
Papazicu, azi în vârstă de 42 de ani și departe de fotbal, a reconstituit, într-un interviu relaxat acordat pe țărmul Mării Negre, principalele sale opriri din carieră, de la convocările la loturile de tineret până la anii de la Farul și disensiunile cu Petre Grigoraș, antrenorul care i-a oferit debutul în „B”.
De ce n-a apucat să joace în prima ligă? Cu ce colegi celebri a împărțit vestiarele? Cum a luat decizia de a-și încheia cariera brusc, la 24 de ani? S-a simțit sau nu diferit în raport cu ceilalți oameni? Cu o dezinvoltură explicabilă pentru cineva ieșit complet din fenomen, Iancu Papazicu a răspuns cu lux de amănunte întrebărilor adresate de reporterii Gazetei.
- Ce mai face Iancu Papazicu, la 20 de ani de când se afla în lotul Farului, apoi la Delta Tulcea? Cu ce vă ocupați astăzi?
- Bună ziua! Mă bucur foarte mult că ne vedem. Nu mă mai așteptam să mă contacteze cineva din zona de sport. Azi, parcă trăiesc o altă viață, am și uitat de când m-am lăsat de fotbal, au trecut 18 ani... Acum activez în domeniul turismului și nu mai am legături directe cu sportul. Dar, în sufletul meu, am rămas același sportiv de performanță, pasionat.
- Pe internet nu circulă foarte multe informații despre cariera dumneavoastră, sunt foarte puține detalii în prezent... Vorbiți-ne despre începuturile în fotbal.
- Sportul l-am început undeva la șapte ani, la Delta Tulcea, că de loc sunt din Tulcea. După care, la 12 ani, ne-am mutat în Constanța și junioratul l-am făcut la Farul, am ajuns până la nivelul echipei mari, unde am și debutat, în Divizia B, cu Petre Grigoraș antrenor.
„Fiind aromân, cu toții căutam să mergem la antrenorul lui Hagi”
- Înseamnă că în perioada junioratului ați lucrat și cu Iosif Bükössy, antrenorul care l-a descoperit pe Gică Hagi.
- Sigur! Când am venit de la Tulcea, fiind aromân, la fel ca Gică Hagi, toți căutam să mergem la antrenorul lui Gică, să ajungem ca Gică, să fim ca el. A fost și este un exemplu pentru noi. Da, prima dată am fost la Iosif Bükössy, Dumnezeu să-l ierte! Dar, având în vedere că nu eram în categoria de vârstă a dânsului, am fost nevoit să merg la un alt antrenor, domnul Șovăilă, însă am trecut prin mâinile tuturor. Pot să zic că amprenta asupra mea și-au pus-o mai mult Iovănescu și domnul Fane Petcu.
- Ce colegi cunoscuți aveați în acele generații ale Farului? Dintre numele care au ajuns să joace la nivel de primă ligă, cu cine ați fost coechipier?
- Dintre numele cunoscute, cu care și azi am o relație destul de bună, am fost cu Vlas, Curcă, Cristocea, Florin Lungu, Norbert Niță...
- Pașcovici?!
- Pașcovici, 100%. Barbu (n.r. Ion Barbu, fostul fundaș central al Farului)... Vorbesc de cei mai reprezentativi, să mă scuze anumiți colegi dacă nu le pomenesc numele. Ne vedem și azi, am păstrat relații. Cu toții am avut o relație mai mult decât decentă.
„A dispărut maidanul, de asta nu mai vin generații bune din urmă”
- Care era atmosfera la juniorii Farului în acea perioadă? Spuneați că era o viață diferită, dar era și o lume diferită, un fotbal diferit.
- Sincer să fiu, era o cu totul altă lume. Nu aveam condiții deloc, dar aveam o dorință mult mai mare decât copiii de azi. Chiar azi-dimineață, băiatul meu venea de la antrenament... Văd cum condițiile sunt cu totul altele. Au mingi, au profesori, dar nu au aceeași dăruire ca noi. Noi eram în stare să jucăm toată ziua pe maidan. A dispărut maidanul, tocmai din acest motiv cred că nu vin generații mai bune din urmă. E păcat, că au condiții foarte bune, dar nu au aceeași ambiție.
- Dumneavoastă jucați pe postul de mijlocaș...
- Mijlocaș central, coordonator.
- Pe cine ați avut antrenor la loturile naționale, fiincă ați fost convocat acolo. Vorbiți-ne puțin despre selecțiile pe care le-ați bifat la echipele de tineret.
- De la 14 la 18 ani, am fost la toate loturile naționale. Reprezentativi pentru generația mea erau Ștefan Grigorie, Ionuț Rada, Bogdan Apostu, Vlas, Silvășan, Ionuț Mazilu, Vali Negru, Eduard Bandi, care pentru scurt timp a fost coleg de cameră cu mine, s-a călugărit între timp. A jucat la Rapid, și el are o poveste de viață interesantă. Făceam cantonamente mixte și cu cei cu un an mai mic, cu Tamaș, Ianis Zicu, am făcut și cu ei câteva cantonamente comune.
- Cum decurgeau acele cantonamente? Cine erau selecționerii la categoriile de vârstă la care ați fost convocat?
- La început, foarte puțin timp l-am prins pe Cleo Vaișcovici de la Dinamo, cu Bumbescu secund. Dar i-am prins foarte puțin, după care au venit Manea și Munteanu II, Dumnezeu să-i ierte!, ne-au părăsit amândoi. Erau foarte buni, am mers peste tot în Europa, am avut meciuri internaționale peste tot. Era o atmosferă foarte bună. În ultimul meu cantonament, am fost în Italia cu domnul Mircea Rădulescu, și pe dânsul l-am avut antrenor.
„Mi-am rupt piciorul la 17 ani. Nu ai cum să-ți mai revii în totalitate, la 24 am decis să mă las”
- O carieră promițătoare, judecând după selecțiile de la naționalele de juniori, dar ceva s-a rupt undeva, nu? Spuneți-mi dumneavoastră când și de ce.
- Sigur. Am avut ghinion și trăiesc cu o părere de rău că nu am reușit să-mi ating obiectivele sportive. La 17 ani, am avut ghinionul să-mi rup piciorul într-un meci oficial. Am avut fractură de menisc și ligamente. După o operație reușită și o recuperare draconică... Și când spun draconică, vreau să vă spun că, timp de șase luni, zi de zi, fără pauză, am făcut recuperare în sala de forță! Era vorba de ambiția de a deveni și a face ceva în fotbal. Dar, după o astfel de accidentare, nu-ți poți reveni în totalitate.
- V-a urmărit mult coșmarul acelei accidentări? Fiindcă n-ați apucat să vă îndepliniți marele vis, cel de a debuta la Liga 1.
- Nu. Fiindcă odată ce... Dar am jucat, în schimb, la Liga 2, care era mult mai puternică față de ce se joacă astăzi. Dar, neatingându-mi visul și dându-mi seama că nu mai pot progresa, am luat o decizie matură pentru vârsta mea. La 24 de ani, am decis să mă las de fotbal, în condițiile în care tatăl meu a fost atât de supărat, având foarte mare încredere în mine, încât cred că n-a vorbit cu mine vreo două luni după aceea. Dar am fost nevoit să mă las, nu vedeam cum mai pot performa. Jumătățile de măsură nu m-au mulțumit niciodată.
- V-ați retras la 24 de ani după un sezon cu cântec la echipa la care activați atunci, Delta Tulcea. Ați avut o revenire senzațională pe final de campionat, terminaserăți pe primul loc, dar n-ați putut promova în Liga 1. Ce vă aduceți aminte din acel sezon?
- N-a fost cu cântec. Am avut o generație foarte bună, am fost un colectiv unit, cum suntem și azi, chiar dacă am plecat pe drumuri diferite. În fiecare an ne întâlnim, facem un meci demonstrativ, o cină festivă, chiar și anul acesta organizăm. Faptul că în vremea respectivă, la nivelul conducerii, s-a decis altceva... Era peste puterea noastră de înțelegere sau peste ceea ce noi puteam controla.
- Spuneți că nivelul era mai ridicat la Liga 2 atunci...
- Mult, mult mai ridicat. Aveam colegi foarte buni! Era foarte ridicat și pentru că asta făceam zi de zi! Noi eram crescuți pe maidan, făceam 7-8 ore de sport pe zi. Acum, decizia cea mai rea, care dăunează cel mai mult, e închiderea școlilor (n.r. situația privind accesul copiilor în curtea școlii), nu mai au unde să facă sport copiii. Neavând orele necesare de sport, nici n-au cum să progreseze.
Iancu Papazicu, despre viața cu inima pe dreapta și cum i-a afectat cariera această anomalie: „Sunt printre norocoși, dar mi-a dăunat în relația cu Grigoraș!”
- Lăsând la o parte cariera și mergând către viața dumneavoastră, aveți o poveste specială, care v-a marcat aventura scurtă pe care ați avut-o în fotbal. Situația cu inima...
- Vreau să vă zic... Cred că situația aceasta mi-a și dăunat la un moment dat în relația cu antrenorul Grigoraș. Petre Grigoraș s-a lăsat de fotbal tocmai din cauza problemelor cu inima… La vremea respectivă, cazul meu era unul nou în România, nemaivăzut, nemaiauzit. Mi-amintesc, era o doamnă doctor, doamna Craiu, care nu-mi dădea viză că nu mă înțelegea!
- În ce sens nu vă înțelegea?
- În sensul că nu cred că mai avusese vreun pacient... Eu sunt unul dintre norocoși. Având situs inversus totalis (n.r. poziţionarea organelor interne invers, în oglindă), nu e numai inima pe dreapta, și ficatul e. Circuitul, practic, este invers. Fiind circuitul invers, lucrurile sunt în regulă. Anomalia este când ai doar inima pe dreapta și restul circuitului normal. Atunci, într-adevăr, se pot isca anumite probleme... Dar eu niciodată n-am avut probleme sau să fiu complexat de situația asta. Eu sunt un tip foarte stăpân pe mine, nu mă interesează discuțiile și nu am avut nicodată o problemă cu asta. Dar am fost foarte necăjit.
„Mă suspectau că un părinte de-al meu ar fi suficient de nebun încât să-și sacrifice copilul pentru a juca fotbal”
- Continuați, vă rog.
- Chiar am fost trimis, la vremea respectivă, la domnul doctor Țintoiu, la Spitalul Militar, și am făcut la vremea aceea... Eu vorbesc de acum 20 și ceva de ani, mai mult de atât. Am făcut coronarografie, cateterism (n.r. angiografie coronariană). Țin minte că am întrebat, era un doctor foarte bun: „Domn' doctor, pot să joc? Mai pot să joc?”. Și mi-a zis: „Dă-i drumul, din partea mea poți să joci până la bătrânețe”. Dar, având în vedere că pe plan local nu-mi dădeau viza, n-au vrut să-mi dea viza, asta mi-a creat niște probleme. În condițiile în care mă suspectau că un părinte de-al meu ar fi suficient de nebun încât să-și sacrifice copilul pentru a juca așa fotbal. Dar nu am fost niciodată în poziția de a fi bolnav.
- Deci, pe lângă accidentarea pe care o pomeneați, și acesta a fost un impediment, prin prisma faptului că spuneți că n-ați fost înțeles.
- La vremea respectivă a fost o schimbare de atitudine evidentă. Probabil spunându-i, din grija pe care mi-o purta... (n.r. - avertismentul doctoriței pentru antrenorul Petre Grigoraș). Așa cred eu, poate o fi doar în capul meu, dar nu cred.
- Adrian Popescu de la Pandurii avea, cumva, aceeași situație?
- Știu, citisem la un moment dat. Dar nu cred că avea exact aceeși situație, cred că avea doar inima pe partea dreaptă. La mine e un caz mai special. Eu mă mândresc cu asta, în cercul de prieteni chiar glumim pe tema asta. Din punctul meu de vedere, sunt perfect sănătos, nu am niciun fel de complex, din contră. E un atu.
- Spuneați în presa locală, în urmă cu 20 de ani, că ați vrea să vă înscrieți în clubul oamenilor cu inima în partea dreaptă. Ați găsit clubul acela, până la urmă?
- L-am căutat, dar nu l-am găsit și nici nu cred că mi-ar fi adus mari beneficii. Probabil că nu m-am aplecat asupra problemei suficient încât să-i dau atâta importanță. Repet, nu m-am considerat niciodată diferit. Nu mă simt în niciun fel, doar bine.
- Cu domnul Grigoraș ați mai vorbit peste ani despre situația dumneavoastră?
- N-am mai vorbit punctual. N-am avut o relație foarte bună cu el, nici acum nu am. Ne salutăm, ne respectăm, dar nu trebuie să fim prieteni cu toții.
„Pe vremea mea era invers, tinerii nu erau băgați în seamă”
- Ce amintire specială aveți din perioada Farul, înconjurat de acei fotbaliști care au ajuns să joace la nivel de primă ligă? Când vă mai gândiți la acei ani, ce vă trezește nostalgie?
- Erau lucruri diferite față de acum. Noi am prins trendul greșit. Pe vremea aceea, la tot clubul Farul, la toate grupele de vârstă, erau doi internaționali. Eram eu și Adrian Vlas, cel care a și debutat la Divizia A. Pe vremea aceea, trendul era total invers. Tinerii nu erau băgați în seamă. Nouă nu ni se vedea capul de mingi când ieșeam la încălzire, că le căram pe toate. Nu ne era rușine, era vorba de respectul față de colegii noștri mai mari. În schimb, acum, orice sportiv care dă o pasă bună... Ei nu mai sunt nevoiți să demonstreze, au șansa, cumva, gratuit. Noi a trebuit să muncim foarte mult pentru a primi o șansă.
- E în mare vogă regula U21 acum...
- Care nu e corectă, din punct de vedere sportiv! Nu-i corect să pui pe bancă un jucător de dragul de a juca altul... Practic, performanța cere să intre cel mai bun, nu cel mai tânăr. Am multe imagini...
- Spuneți.
- La un antrenament, un coleg, nu pot să-i zic numele, m-a alergat pe teren pentru că i-am dat mingea printre picioare. I-am cerut imediat scuze, apropo de respectul pe care-l aveam. Fiind mai mare și trăind într-o altfel de lume... Azi, tineretul nu mai e la fel de respectuos, au început cu cluburile (n.r. de noapte). Vă spun sincer, eu până la 19 ani nu am văzut niciun club, n-am ieșit în oraș. Eram foarte focusat pe visul de a ajunge un sportiv de performanță. Nu mi-a ajutat Dumnezeu, mi-a ajutat în altele. Mi-am focusat ambiția și spiritul de performanță în ulterioarele business-uri. Am încercat să reușesc aici.
- Cine vă place din fotbalul de astăzi?
- Să pornim cu Constanța... Farul are o echipă foarte bună, din punctul meu de vedere. Îmi place foarte mult conceptul de joc pe care Gică îl implementează la nivel local. Sunt fotbaliști foarte buni... Mă refer la zona de mijloc, Băluță, Nedelcu, Grameni, foarte bun Grameni! Și de la Steaua (n.r. FCSB), îmi place Olaru foarte mult, un jucător de travaliu, de sacrificiu. Și Florinel Coman... Pare un jucător în formă la ora actuală, dar nu convinge în meciurile tari.
- Iar la EURO bănuiesc că-l așteptați să sclipească pe Ianis Hagi, pe care-l cunoașteți foarte bine, fiind de aici.
- Îl așteptăm, pentru că Ianis Hagi este unul dintre tinerii sportivi... Mi-aduc aminte că noi făceam mișcare acum 15-20 ani la Iaki, este un teren în fața hotelului Iaki (n.r. complexul deținut de Hagi). Venea Ianis, mic fiind, și făcea antrenamente, dădea cu stângul, cu dreptul. E unul dintre jucătorii cu cele mai bune calități cred că din Europa. Numai că la fel, și el s-a accidentat, acum văd că a avut o revenire foarte bună, cel puțin în meciurile naționalei a jucat foarte bine. Îmi doresc să joace bine, fiindcă e foarte serios în ceea ce face, iar asta e important.
„Dacă nu era Hagi, nu exista nici Farul”
- Sunteți de-ai casei... Pe aici, prin sportul din Constanța, ce se mai întâmplă? Sunteți puțin restanți la capitolul infrastructură față de alte regiuni din țară. Hagi a tot vorbit în acești ani despre situația stadionului.
- Vă dau niște exemple și o să trageți dumneavoastră concluzia. Când jucam acum 20 de ani, în Constanța, în județ, erau așa: Portul Constanța în Divizia B, Electrica Constanța în Divizia B, Medgidia în Divizia B, Mangalia în Divizia B... Aveam patru sau cinci echipe divizionare B. La ora actuală, interesul pentru fotbal nu mai există. Cred că dacă nu era Hagi, nu exista nici Farul, vă spun sincer. Nu sunt oameni și nu e nici legislație în spate să-i ajute să facă ceva cu sportul. Sunt câțiva oameni în țara asta care pun și bani, și suflet. Dacă or să plece și ăștia în următorii 10-15 ani, o să ajugem ca Insulele Feroe, sincer vă spun. Nu e legislație stabilă în spate!
- Așteptați stadionul nou?
- 100%. Probabil că și stadionul va revigora Constanța, îi va revigora pe suporteri, dorința lor de a vedea sport de performanță. Și cu un antrenor, manager, cum e Hagi, toată Constanța îi va fi aproape, cu siguranță.
- Ca om crescut la Farul, cum ați văzut fuziunea din urmă cu doi ani? Parcă nu toată lumea a fost încântată 100%, au mai fost diverse voci care au pus sub semnul dubiilor această alăturare. Era singura soluție pentru ca brandul Farul să fie revitalizat?
- Problema se pune cu totul altfel, din punctul meu de vedere. Nu știu dacă era nevoie sau nu... Problema este că Gică a venit să facă un program pentru tineret, pentru fotbal, pentru Constanța și pentru el. Cred că asta e ierarhia. A fost trimis la Ovidiu. Pe plan local, n-a avut niciun fel de ajutor. Ați văzut și dumneavoastră ce infrastructură a creat la Ovidiu și câți bani a băgat. Nu este foarte simplu să ții atâția oameni, să-i plătești... Acum, a venit și a luat Farul, cred că e o decizie foarte bună pentru toate nivelurile. Și sportiv, și ca marketing, și pentru brand. Multă lume ar trebui să se alăture și să-i ajute. Totuși...
- Vă rog.
- Constanța e unul dintre cele mai mari orașe din România. Am început să avem și noi istorie, avem deja două titluri, n-am avut niciodată. Cum putem noi să judecăm rău, când avem cele mai mari performanțe? Iar Hagi a început academia acum 15 ani, vă dați seama? Cum să nu te bucuri? În toată istoria Farului, n-am avut niciodată performanțele acestea!
Aromân și el, e scandalizat de ce a pățit Simona Halep: „S-o târască în noroiul acesta?!”
- Sunteți constănțean, dobrogean, cum ați trăit în ultimul an și jumătate situația pe care a traversat-o Simona Halep?
- Vă spun foarte sincer, am fost foarte trist de campania de denigrare a Simonei Halep. Știu foarte bine, îi cunosc familia, îi cunosc părinții și am fost atât de jignit și eu, ca român, constănțean, de ceea ce s-a întâmplat. Nu credeam vreodată că un om care a sacrificat atât de mult, așa cum a făcut ea, un om atât de muncitor... Pentru mine, Simona Halep este un exemplu pentru toți, un exemplu de voință, de putere. S-o târască în noroiul acesta?! Mi s-a părut total deplasat. M-am bucurat foarte mult că a revenit și îi doresc tot binele din lume.
Am un complex hotelier în Costinești, l-am cumpărat acum doi ani și muncim foarte mult aici, cu aceeași tenacitate cu care o făceam ca sportiv. Vrem să-l creștem, să oferim servicii mai bune, ne-am dedicat turismului.
- Iancu Papazicu, fost fotbalist
Papazicu are „Situs inversus totalis. Ce înseamnă asta?
Situația experimentată de Papaziu poartă, în limbaj medical, denumirea de dextrocardie. Adică o anomalie congenitală ce constă în amplasarea inimii în partea dreaptă a toracelui și nu în stânga, ca de obicei.
Dextrocardia e însoțită în multe cazuri de „Situs inversus totalis”, ceea ce presupune că și celelalte organe, ficatul, pancreasul, splina, sunt situate pe partea opusă, explică site-uri medicale specializate.
Doar 0,01% din populație suferă de Situs inversus, adică un caz la 10.000 de persoane. Fenomenul apare în a patra săptămână de sarcină, când tubul cardiac se îndoaie spre dreapta, în loc să fie rotit spre stânga, explică Alexandra Nelepcu, farmacist primar la Spitalul Universitar de Urgență din București.
Adrian Popescu, alt caz celebru din fotbalul românesc
Aproximativ în aceeași perioadă, în fotbalul autohton a existat și cazul lui Adrian Popescu, un mijlocaș dreapta cu 45 de meciuri în prima ligă, toate la Pandurii. Și el a jucat fotbal profesionist cu inima în dreapta.
„La 14 ani am descoperit această anomalie. La început m-am speriat, dar acum m-am obișnuit. Aproape toți coechipierii știu asta, iar eu nu mai acord importanță acestui lucru. Am făcut mai multe controale și, în plus, nu am avut niciodată probleme”, mărturisea Adrian Popescu în urmă cu 18 ani, pentru Gazeta de Sud.
Acesta a fost om de bază la Pandurii în sezonul 2006-2007, în care a adunat 31 de meciuri pentru gorjeni. Presa de sport scria în acea perioadă că și congolezul Armel Disney, colegul său de la Târgu Jiu, avea inima ușor deplasată spre dreapta.
Controversă cu un monument din Costinești
Intrat adânc în domeniul turismului, Iancu Papazicu deține diverse spații în Costinești, e managerul unui cunoscut complex hotelier din zonă.
Recent, localnicii i-au reproșat fostului fotbalist că firmele acestuia ar fi demolat un monument istoric din stațiune, intitulat „Păsări” și construit acolo în anii '70. Motivul? Momentul obtura priveliștea de la terasele din apropiere.
Papazicu a negat orice implicare, într-o reacție pentru Observator: „A căzut monumentul… Nu știu de unde ați tras concluzia că din partea mea... Dânșii (n.r. autoritățile) au venit, au constatat, mai departe nu știu ce s-a întâmplat”.
Citește și alte știri de actualitate:
Gică Popescu dezvăluie marea problemă a Farului: „Nu ne permitem acest lucru!”
