Articol de Cosmin Nistor - Publicat vineri, 24 aprilie 2026, 17:50 / Actualizat vineri, 24 aprilie 2026 18:11
Adrian Mititelu (58 de ani) anunță un posibil proces internațional, după ce a acuzat că a fost prejudiciat în urma transferului lui Vladislav Blănuță la Dinamo Kiev.
Patronul lui FCU Craiova susține că situația atacantului a fost gestionată intenționat în defavoarea sa și acuză un comportament „neloial”.
Adrian Mititelu, despre împrumutul lui Blănuță: „Am acceptat ca prostul”
Finanțatorul oltenilor a vorbit despre condițiile transferului lui Blănuță la Dinamo Kiev și despre clauzele pe care le-a impus pentru a-și asigura încasarea banilor.
„Știi ce clauze le-am băgat eu la Dinamo Kiev? Altfel nu mai vedeam niciun ban. Ei de-aia nu îl bagă acum, pentru că mai au să îmi dea 300.000 de euro dacă joacă 15 meciuri. Are 10. De ce nu mai joacă deloc?! Mai avea nevoie de 5 meciuri. Am acceptat ca prostul condiția asta, pentru că nici nu îmi imaginam că nu face 15 meciuri.
O să dau la FIFA pentru că este un comportament neloial. L-au distrus ca să nu mai îmi dea banii și mă gândesc să îi dau în judecată. Dacă ei îl băgau, își scoteau banii pe el. Ei au de pierdut. Cum să dea randament dacă are doar două meciuri ca titular și în rest a jucat numai 4-5 minute? Comportament urât”, a declarat Mititelu, conform fanatik.ro.
Mititelu regretă transferul: „Mi-am luat țeapă”
Conducătorul „juveților” a continuat și a recunoscut că regretă decizia de a-l ceda pe jucător în Ucraina, susținând că ar fi avut alternative mai avantajoase.
„Îmi pare rău că nu l-am dat în Polonia și mi-am luat țeapă cu ucrainenii. Eu mai pot să iau 20% dintr-un transfer doar dacă îl vând pe minim 1,5 milioane de euro. Cine știe cât ar lua acum pe el?
Eu m-am gândit că se face pe 7-8 milioane de euro. M-a îmbârligat Surkis (n.r. patronul lui Dinamo Kiev), că eu nu voiam să îl dau fără 1,8 milioane de euro”, a spus patronul alb-albaștrilor, potrivit sursei citate.
FCU Craiova a fost exclusă din competiții în septembrie 2025 de către FRF, după acumularea unor datorii majore și o depunctare record, de peste 100 de puncte. Clubul patronat de Adrian Mititelu nu a reușit să obțină licența, fiind sancționat pentru neplata foștilor jucători. În prezent, se află în reorganizare judiciară și continuă lupta în instanță pentru a reveni în fotbalul românesc. Activitatea se desfășoară doar la nivel de juniori, echipa de seniori fiind, practic, suspendată.
Situația lui Vladislav Blănuță în Ucraina
Vladislav Blănuță, dorit în trecut și de Dinamo București, a semnat cu Dinamo Kiev în septembrie 2025, după ce ucrainenii au plătit aproximativ 2 milioane de euro, plus procente către clubul din Craiova.
În tricoul formației din Kiev, atacantul a bifat 10 apariții oficiale și a marcat un singur gol, fiind folosit însă foarte puțin ca titular. În prezent, cota sa de piață este estimată la 1,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”