FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA ALBA IULIA

Începe trierea

Articol de GSP - Publicat marti, 13 octombrie 2009 00:00

Preşedintele Unirii, Marian Sarmeş, a anunţat că echipa va fi remaniată. "Vor fi modificări în lot şi, la iarnă, vom renunţa la unii jucători, însă vom încerca şi să ne întărim. Trebuie să aducem neapărat un atacant şi un portar", a spus oficialul Unirii. (Dan Henegar - Alba Iulia)

A căzut Bumbac
Fundaşul Constantin Bumbac şi-a spart arcada stîngă în urma unui duel cu Lemnaru, în partida Unirea - "U" Cluj 2-2, şi nu va putea evolua în campionat, cu Internaţional Curtea de Argeş. "Clujeanul nu are nici o vină. A fost un concurs nefericit de împrejurări. Am fost la spital, m-au cusut, s-au aplicat trei copcii, iar aţele nu le voi scoate pînă vineri. Pînă atunci am să mă antrenez, dar fără să dau cu capul", a spus jucătorul. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Fără soluţii
Aflat într-o acută criză financiară, clubul din Alba Iulia a adunat doar promisiuni. "Nu ştim pe unde vom scoate cămaşa, nu ştim ce vom face. Deocamdată, din partea autorităţilor avem doar promisiuni. Încercăm să facem rost de bani", a spus preşedintele Sarmeş. În această săptămînă, pînă pe 15 octombrie, jucătorii art trebui să-şi încaseze ratele contractuale, dar şi primele pentru cele 8 puncte acumulate, respectiv 90.000 de euro. (Dan Henegar - Alba Iulia)

"Mă simt dator"
Atacantul sîrb al Unirii, Rade Veljovici (23 de ani), a promis două goluri în meciul de vineri cu Internaţional Curtea de Argeş. "Rolul unui atacant e să marcheze, deci eu mă simt dator. Am punctat doar în remiza cu Bistriţa, dar cu Internaţional simt că voi marca de două ori", a spus jucătorul, care anticipează că Unirea va cîştiga în faţa argeşenilor şi va obţine cel puţin un punct la Piatra Neamţ, în următoarea etapă. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează