FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - POLI IAŞI 0-3

Înecaţi

Articol de - Publicat sambata, 04 aprilie 2009 00:00

"Rechinii" par să-şi fi semnat sentinţa, în vreme ce Iaşiul a făcut un pas imens către salvare

Farul abia mai pîlpîie şi dă să se stingă în aşteptarea orei matineului din Liga a II-a. Înfrîngerea de aseară i-a costat dublu pe elevii lui Ion Marin, în condiţiile în care a fost suferită împotriva unei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării: Poli Iaşi.

Prima repriză a fost una de tatonare, doar Gerlem (6) şi Viveiros (7) irosind mari ocazii pentru echipele lor. În partea secundă, moldovenii s-au descătuşat. Motiel a deschis recitalul cu un gol de la 20 de metri. Apoi, Cristi Bratu a fructificat assistul perfect al lui Buta (72), pentru ca tot "Bazela", în prelungiri, să îi paseze lui Cristea pentru un scor de neprezentare: 0-3. Lui Ion Marin i s-a cerut insistent demisia, patronul Gheorghe Bosînceanu l-a reconfirmat în funcţie cel puţin pînă etapa viitoare.

În minutul 57, în urma unui contraatac, Cristea a scos pînă la Montiel, iar şutul acestuia de la 20 de metri, din prima, l-a lăsat fără replică pe Curcă.

În minutul 72, în urma unei centrări a lui Buta, mingea a ajuns la Bratu, iar acesta a reluat simplu, cu latul, în vinclul porţii lui Curcă.

În minutul 92, Bratu i-a pasat lui Andrei Cristea, care a şutat din cădere, de la 16 metri, fără speranţe pentru Curcă.

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga

Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor

Comentarii (5)
 •  05 Aprilie 2009, 13:58

sa vina TROMBETA trebuie facuta o schimbare si un pic de investiti in jucatori

 •  04 Aprilie 2009, 09:44

In B cu voi,pomanagiilor!ati vrut sa castigati in tur,cu 3-0,pe pomana,la masa verde...!!!huooooooooooooooo,eh uite ca ati avut 3-0,dar pentru Poli Iasi!!!hahahaha!!!in B cu voi,pomanagiilor !!!v-am dat o lectie de fotbal!!!

 •  04 Aprilie 2009, 08:47

la cite declara bosinceanu iata ca "cel de sus"l-a ascultat si il trimite unde ii este locul in B!!!!si chiar farul merita sa pice.acesti sclavi ai lui dinamo isi merita soarta!!! b.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează