FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Daniel Niculae, rapidistul născut în Militari și trecut pe la Dinamo: „Copos a greșit un singur lucru la Rapid”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 martie 2022 20:56 / Actualizat miercuri, 23 martie 2022 20:57

Daniel Niculae, președintele Rapidului, crede că echipa din Giulești poate scrie din nou istorie în România. Acesta vorbește despre „Farmecul vieții”, îl laudă pe George Copos și îi mulțumește pentru tot ce-a făcut pentru Rapid și povestește episoadele care i-au schimbat cariera în Franța și în Rusia. 

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Nico, începem direct. Suporterul Rapidului pune presiune mare pe jucători, pe echipă?

- Suporterul giuleștean își susține necondiționat echipa și acesta este "Farmecul vieții" despre care vorbea domnul Copos. Presiune există la orice club cu o masă de fani destul de mare. Dar ai și bucuria de a juca atunci când te împing de la spate.

- Vorbeam de presiunea negativă.

- Există și presiunea cealaltă, când echipa nu traversează o formă bună. Presiune negativă pe care noi n-am simțit-o chiar dacă n-am avut cel mai bun sezon. Chiar le-am explicat jucătorilor care nu știu ce înseamnă Rapid.

- Ce le-ai spus?

- Că atât timp cât intră pe teren trebuie să dea totul până la ultima picătură de energie! Suporterii vor aprecia lucrul acesta chiar dacă sunt și meciuri în care pierdem. Dar au fost aplaudați în picioare! Asta cer suporterii: ambiție și dăruire!

„Nașul meu m-a dus la Dinamo, dar eu eram rapidist"

- Rapid a suferit de câteva ori din cauza suporterilor și ați jucat cu porți închise.

- Fotbalul fără spectatori nu are valoare. Îmi doresc ca meciurile să fie cu spectatori!

- Se vorbea de mărirea amenzilor, dar păstrarea fanilor.

- Nu știu dacă e OK. Trebuie să avem o discuție. Sunt amenzi foarte mari! Noi, toate cluburile cu masă de suporteri, trebuie să vorbim ca amenzile să ajungă la grupele de copii și juniori.

Șumudică l-a sunat pe Becali: „Jur! Am fost prost, am greșit! Ce dacă face 3 schimbări la pauză? Rapidul m-a pierdut!”
FCSB
Șumudică l-a sunat pe Becali: „Jur! Am fost prost, am greșit! Ce dacă face 3 schimbări la pauză? Rapidul m-a pierdut!”

- Adică să nu-i mai ia Federația.

- Vii cu dovadă că ai făcut investiții în infrastructură și toată lumea ar avea de câștigat. Banii s-ar duce către copii, de acolo vin talentele. Acum nu vedeți că avem din ce în ce mai puțini jucători?

"Toate echipele din Liga 1 au bani, dar e important și ce faci cu ei. Nu este vina nimănui că nu știi să gestionezi sumele respective, din bugetul de la începutul sezonului. Dacă l-ai depășit, ai intrat în incapacitate de plată și ajungem la problemele de azi din fotbalul românesc. Noi nu avem probleme la Rapid. Preferăm să luăm lucrurile pas cu pas, nu dăm sume mari pe contracte. Nu ne putem compara cu FCSB, CFR sau Craiova, dar avem contracte bune pentru nivelul Ligii 1"
Daniel Niculae, președinte Rapid

- Tu te-ai născut în Militari, cum de n-ai ajuns la Steaua?

- Nu, nu, nu! Am fost de mic la juniorii Rapidului. Am avut o carieră frumoasă de care sunt tare mândru. De mic copil mi-am dorit să fiu fotbalist, să fac sport de performanță

- Tatăl tău te-a dus la fotbal prima dată?

- N-avea treabă tata cu fotbalul, dar povestea e mai complicată. Am un naș dinamovist, iar unchiul meu e rapidist. Mergeam la meciuri pe Giulești, însă nașul meu, fiind prieten apropiat al lui Dumitru Moraru, m-a dus la Dinamo. Am stat foarte puțin, mai ales că eu mergeam la meciurile Rapidului, în Potcoava giuleșteană. Ușor, ușor m-am mutat.

- Tu ai avut idoli?

- Iulian Chiriță și Daniel Pancu. Iar din străinătate, Diego Tristán și Thierry Henry.

„Rapidul modern i se datorează sută la sută lui Copos"

- Ai început cariera la Rapid cu George Copos la putere.

- Gândiți-vă ce-ar fi însemnat Rapidul fără domnul Copos! Rapidul modern i se datorează sută la sută dânsului! Știu că e foarte greu să mulțumești suporterii pentru că fiecare gândește în felul său. Eu vreau să-i mulțumesc pentru investițiile făcute și pentru ce a însemnat Rapidul cu domnul Copos patron.

- Copos a greșit cu ceva în anii petrecuți de el la Rapid?

- E clar că puteam realiza mult mai multe lucruri alături de dânsul și recunoaște inclusiv el. Puteam obține un event împreună, poate ăsta o să fie un target în viitorul apropiat. Copos a greșit că atunci când a avut echipă n-a fost alături de grup. Să investească și să fie trup și suflet. El a investit când nu a avut echipă. Atunci a băgat foarte mulți bani. A luat lozul necâștigător!

"Când eram fotbalist, nu-mi plăcea să fiu dus cu zăhărelul de către conducători. Atunci am promis alături de colegii mei că dacă o să ajungem și noi în funcții de conducere, n-o să amăgim fotbaliștii așa cum am fost noi amăgiți în perioada în care evoluam. Am avut probleme când eram fotbalist, dar nu foarte mari. Doar la Rapid, pentru că în străinătate nu se pune problema de așa ceva"
Daniel Niculae, președinte Rapid

- Mai e apropiat acum de echipă?

- Ajută cu sfaturi, ținem legătura. S-a detașat de fotbal chiar dacă are în continuare sentimente pentru Rapid și-l iubește. Îl simt din discuțiile pe care le am cu dânsul, dar nu mai vrea să audă de fotbal.

Romeo Pașcu, dezvăluiri incredibile: „Securitatea mi-a zis așa în 1989: «Dă cu aspiratorul». Am uitat o geantă Samsonite cu 200.000 de dolari”
REVOLUȚIE
Romeo Pașcu, dezvăluiri incredibile: „Securitatea mi-a zis așa în 1989: «Dă cu aspiratorul». Am uitat o geantă Samsonite cu 200.000 de dolari”

- Sfaturi îți dă și ție?

- Cred că orice sfat în plus poate să fie de bun augur pentru mine, mai ales că sunt la început de drum în această carieră. Mereu avem de învățat. Țin minte o discuție cu Jean Fernandez, antrenorul meu de la Auxerre care m-a luat la o discuție particulară. Aveam 28 de ani. "Ești un jucător experimentat, dar să nu crezi că le știm pe toate! Fotbalul și viața vin mereu cu lucruri noi".

"Franța mi-a schimbat viața"

- De la Rapid ai prins transferul la Auxerre.

- Am semnat un precontract când aveam perioada aceea în Cupa UEFA. Aveam o clauză eliberatorie de 3,3 milioane de euro, dar am insistat să nu plec în iarnă.

5 milioane de euroa fost cea mai mare cotă de piață a lui Daniel Niculae conform siteului transfermarkt.com, când juca la Auxerre, în mai 2008

- Franța ți-a schimbat viața?

- Atât personală, cât și pe cea sportivă. M-aș bucura ca mulți dintre jucătorii tineri care pleacă să aleagă Franța chiar dacă este foarte, foarte greu. Te maturizează din toate punctele de vedere.

- După 4 ani la Auxerre ai ajuns la Monaco.

- Nu era echipa care e acum și în care s-au băgat foarte, foarte mulți bani. Atunci era gestionată modest, era o echipă bună, dar nu ca în momentul de față. Am început foarte bine acel campionat, jucam al doilea vârf, am dat și goluri, însă m-am accidentat în octombrie în meciul naționalei contra Franței. Am stat trei luni și mi-am revenit foarte greu.

- Acum de ce nu mai avem succes în străinătate?

- În niciun campionat important și, din păcate, continuăm decăderea fotbalului românesc.

- De ce?

- Pentru că nu se mai investește cum se investea înainte, pentru că nu mai avem infrastructură. Au apărut foarte multe școli private, iar copiii nu mai simt același lucru cum ar fi fost la un club de tradiție. Competițiile între școlile private sunt doar între școlile private. Majoritatea își doresc profitul pe termen scurt și mediu. Puțini tind să crească copiii. Una e să fii crescut în spiritul Rapidului, să mergi la meciuri, să vezi suporterii, altcumva crește un copil așa.

"A fost un șoc transferul în Rusia"

- Când ai plecat de la Monaco ai surprins. Ai ales Rusia!

- Dan Petrescu m-a dorit foarte mult la Kuban Krasnodar. Am discutat două, trei săptămâni zilnic cu Mister și cu Bogdan Mara. M-au convins să mă duc acolo. Am făcut pasul acesta, dar la o seară după asta, după ce-mi dădusem acordul, am primit un telefon de la Mircea Rednic, care mă dorea la Standard Liege.

- Și de ce n-ai semnat?

- Chiar dacă era o echipă mare din Europa, i-am explicat că sunt un om de cuvânt. Promisesem, dar nu semnasem cu Kuban. Nici nu erau bani mai mulți la Krasnodar.

- Te-ai și păcălit.

- Nu neapărat că m-am păcălit. Am mai declarat că nu regret, chiar dacă-mi pare rău de decizie. Așa a fost să fie. Din păcate, Dan Petrescu a plecat după 3-4 etape, iar eu am rămas lângă Gigel Bucur și Igor Armaș. S-a schimbat antrenorul, am început să joc din ce în ce mai puțin spre deloc. Când am dat gol n-am mai fost în lot o lună de zile.

- A fost un șoc transferul din Franța în Rusia?

- Două săptămâni am stat în bază la Kuban Krasnodar. Credeți că a fost un șoc? În prima săptămână am vomitat zilnic! Nu eram eu vreun copil crescut la curtea regală, dar a fost o schimbare extrem de bruscă. Am reușit până la urmă să mă adaptez. Dar a fost un șoc! Vreau să vă spun că la Rapid condițiile din perioada aia erau mai bune decât la Kuban.

"Pițurcă glumea foarte mult cu jucătorii"

- La Rapid ai avut trei antrenori. Aș vrea să vorbim puțin despre fiecare.

- Începem cu nea Vio Hizo că a fost de curând ziua dânsului. Era un tip sever, dar nu atât de sever cum pare din exterior. Un tip care se apropie de jucători, dar care vrea seriozitate. Un antrenor care s-a updatat și am avut o relație foarte bună cu dânsul.

Ion Țiriac, investiție de peste 100 de milioane de euro în sportul românesc: „În doi ani e totul gata!”
PRIETENII LUI OVIDIU
Ion Țiriac, investiție de peste 100 de milioane de euro în sportul românesc: „În doi ani e totul gata!”

- Apoi, Mircea Rednic.

- Antrenorul care m-a debutat la Rapid într-un meci contra Stelei. Un antrenor de la care am avut foarte multe de învățat. Când am câștigat campionatul, nimeni nu ne dădea nicio șansă, eram foarte mulți jucători tineri. Atunci am plecat cu șansa a cincea.

161 de meciuria jucat Daniel Niculae în Liga 1, în care a marcat 44 de goluri. A debutat pe 16 mai 2001, în Rapid - Steaua 1-1

- Iar finalul a fost cu Răzvan.

- Care mi-a fost și coleg, și vicepreședinte, apoi antrenor. Un tip jovial, care știa să-și apropie jucătorii, care vorbește foarte mult cu ei, dar care știe să pună și presiune. Țin minte, în acel parcurs european jucam din trei în trei zile. Câștigam pe bandă rulantă, dar înaintea unui meci de sâmbătă, joi de-abia aștepta să greșească cineva o pasă la antrenament și ne băga în ședință. Se folosea de asta ca să ne responsabilizeze. Era o strategie! Așa am avut rezultate bune în acel sezon.

- La echipa națională ai lucrat cu Victor Pițurcă.

- Nea Piți era un antrenor bun, un selecționer foarte bun, un tip care se apropie de jucători chiar dacă are imaginea unui om mai dur. El glumea foarte mult cu jucătorii, cu cei care nu jucau avea discuții particulare, le vorbea despre ce ar trebui să facă la echipele lor de club să se impună.

"Nu mi-a plăcut să fiu antrenor"

- La echipa națională ai scos celebrul penalty ratat de Mutu în meciul cu Italia.

- Penalty-ul pe care l-a apărat Buffon...

- De ce n-ai bătut tu?

- Nu eram desemnat, doar Adi le bătea. S-a întâmplat să rateze. Regretul meu mai mare nu este pentru penalty-ul respectiv, ci pentru faza imediat următoare celei în care am deschis scorul, când italienii ne-au egalat. Regret mai mult acea fază. Dacă treceam peste perioada de 10-15 minute, poate nu ne mai egalau nici până la finalul meciului.

39 meciuriși 9 goluri are Nico pentru echipa națională. Prima prezență sub tricolor a fost pe 20 august 2003, în Ucraina - România 0-2

- Antrenor de ce nu te-ai făcut? Ai vrut să fii președinte.

- Nu mi-a plăcut să fiu antrenor chiar dacă am unele calități. N-am fost pasionat de lucrul acesta. Este foarte greu de gestionat un jucător, ai fotbaliști dificili, ai 25-30 de jucători, 30 de caractere diferite.

- Terminăm emisiunea tot cu Rapid. Ce-ți dorești pentru finalul acesta de sezon?

- Stabilitate, înțelegere și să redevenim clubul acela puternic. O să ajungem în elita fotbalului românesc, dar orice presiune în plus va atârna în ghetele jucătorilor! Răbdare, tutun, încredere, noroc și împreună vom duce Rapidul pe cele mai înalte culmi.

6 trofeeare Nico în carieră: două titluri de campion, două Cupe ale României și două Supercupe, cinci din șase cu Rapid

Abonează-te la canalul nostru de YouTube!

Citește și alte știri de pe GSP:

Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre Donald Trump: „Cu el mâncam hot-dog și beam bere! Navratilova m-a pus să-l sun” + Cum a ratat ocazia să-l cunoască pe Vladimir Putin: „Eu și Năstase trebuia să luăm ceaiul cu el la Viena”
PRIETENII LUI OVIDIU
Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre Donald Trump: „Cu el mâncam hot-dog și beam bere! Navratilova m-a pus să-l sun” + Cum a ratat ocazia să-l cunoască pe Vladimir Putin: „Eu și Năstase trebuia să luăm ceaiul cu el la Viena”
Câți bani a câștigat Zmărăndescu la Survivor » De aproape 5 ori mai mult decât Tavi Popescu la FCSB
SURVIVOR ROMÂNIA
Câți bani a câștigat Zmărăndescu la Survivor » De aproape 5 ori mai mult decât Tavi Popescu la FCSB

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
ucluj2011
ucluj2011  •  24 Martie 2022, 17:46

Mult respect Daniel Nicolae! Sănătate ție și familiei tale , și multe performanțe cu Rapid!

808436596548496
Nicolae Buru  •  24 Martie 2022, 14:36

Bravo,Nico unul dintre noi!????????????

Vezi toate comentariile (2)
Comentează