Interviu eveniment cu Ionel Dănciulescu » De ce a plecat de la Steaua, probleme cu inima și povești cu Pițurcă, Bonetti și Vigo: "Atunci mi-am dat seama că sunt dinamovist"

- Ionel, când ți-ai dat seama că ești dinamovist? Erai dinamovist și când jucai la Steaua?
- După revenirea la Dinamo, a trecut perioada grea cu suporterii și am jucat din ce în ce mai bine. Am văzut că lumea mă aprecia... Am făcut și eu greșeli și am prezentat scuze fiindcă n-am gestionat corect anumite momente.

- Fanii lui Dinamo te înjurau doar fiindcă jucaseși la Steaua?
- Și pentru că am înscris niște goluri în derby-uri, și din cauza unor gesturi față de suporterii lui Dinamo. Am recunoscut că eu am greșit, m-am scuzat. Lumea a trecut peste, deși n-o să-i mulțumesc pe toți, unii tot își vor mai aminti că am evoluat la Steaua. Eu îmi văd de treabă. Aș fi ipocrit să mă dezic de perioada de acolo și aș minți!

- Cum de te-a vrut Dinamo înapoi?
- Borcea a avut nebunia asta. Rămăsesem unul dintre fotbaliștii lui preferați și a fost nebunia lui să mă ia înapoi de la Steaua. Eu aveam niște probleme acolo, era domnul Pițurcă antrenor... A plătit vreo 350.000 de dolari Dinamo.

- Pițurcă îți reproșa stilul de joc sau care era problema?
- Nu, nu! Erau alte probleme, era și cearta lui cu Giovanni atunci, nu mai contează. Până la urmă, a fost una dintre cele mai bune decizii. Un șut în fund care m-a obligat să fac un pas în față. M-a maturizat experiența, am devenit alt jucător, alt om.

- Care a fost senzația să joci și să fii înjurat de galeria echipei tale?
- E clar că nu e plăcut! Au fost momente când îmi doream să plec, chiar se punea problema să găsesc o echipă. Până la urmă s-a reglat relația cu suporterii și am ajuns la performanțele și la cifrele pe care le am acum. Când termini cu fotbalul te întrebi ce-ai "pus pe dreapta" și ce performanțe ai. Spune-mi și mie niște cifre, niște trofee! E adevărat că eu le-am făcut aici, în România.

"Plecam cu trenul la INMS la 5:00 dimineața"

- Altă poveste: că ai avut o afecțiune la inimă. E reală?
- Am avut extrasistole. Când eram junior plecam dimineața cu trenul de 5:00 din Slatina ca să fac la fiecare trei luni un control la INMS. Extrasistole înseamnă bătăi neregulate ale inimii. În condiții de efort, dispăreau. Și eram testat la fiecare trei luni. Într-o cameră intram la EKG, în cealaltă era o bicicletă pe care trebuia să pedalez 6 minute în cea mai mare viteză. Și fugeam de la bicicletă la EKG. Deja mă știau asistentele, când săream de pe bicicletă țipau "vineeee!".

- Totuși, de la ce apăreau extrasistolele?
- Întâi am avut probleme cu măselele și s-a bănuit că asta ar fi o cauză. Am rezolvat, pe urmă am avut amigdalită. Extrasistolele au dispărut complet pe la 19-20 de ani. După care ajunsesem să am pulsul mai jos decât în mod normal. Făceam antrenamente cu pulstestere și mă certau antrenorii «băi, tu n-alergi, nu faci nimic!». Că vedeau pulsul prea mic. Până la urmă și-au dat seama că asta era o particularitate, la efort egal un jucător avea puls 180, al meu era 160.

- În 2008, Dinamo a bătut-o pe Steaua cu 2-1 și roș-albaștrii au ratat titltul. Vi s-a transmis cumva atunci că ar fi bine să nu câștigați?
- Nu. Sau mie nu. Am simțit presiune, a fost meciul cu cea mai mare încărcătură psihică din cariera mea. Stăteam la hotelul lui Dragomir în cantonament și eu n-am închis ochii toată noaptea dinaintea partidei. Toți simțeam presiunea. Stăteam în cameră cu Lobonț, care adormea de obicei instant, cum punea capul pe pernă dormea direct. Atunci se mișca prin pat pe la 8:00 și i-am zis: «Bă, eu n-am dormit deloc». «Nici eu». Și v-am zis, el dormea oricând! A fost presiune mare. La Steaua era antrenor Lăcătuș, nașul fetiței mele. Clar, s-ar fi interpretat. Cu un egal, Steaua era campioană. Cred că și ăla a fost un moment când suporterii au înțeles ce caut eu la Dinamo și că vreau doar binele clubului.

- Dar la returul cu Lazio, din 2007, crezi că a fost ceva necurat?
- Nici nu știu ce să mai cred. Chiar nu știu! N-am simțit ceva, n-aș putea să spun... E regretul carierei mele. S-o conduci pe Lazio în trei reprize din patru și să pierzi așa cum am pierdut... Dacă a fost ceva și a făcut cineva ceva, să trăiască cu păcatul ăsta toată viața!

"Bonetti a recunoscut că a greșit"

- Care a fost antrenorul cu care ai simțit că dădeai randamentul cel mai bun?
- Am jucat bine cu Rednic, cu Andone, cu Stoichiță. Au mai fost Țălnar, Zenga, cu care m-am simțit foarte bine.

- Nu și cu Bonetti, cu care aveai o relație proastă.
- În al doilea mandat, Bonetti mă folosea mai puțin, avea alte idei, altă strategie. La un moment dat începusem să joc mai mult, dădeam goluri. Am avut un meci la Mediaș, am făcut 2-2, i-am pasat lui Alexe la primul gol. După meci a intrat Bonetti în vestiar și a început să spargă alea p-acolo, a spart tabla. Și a strigat: «Să vă fie rușine pentru cum v-ați comportat! Nu se poate așa ceva!». Și apoi a arătat spre mine: «Uitați-vă la el! De multe ori l-am dezavantajat, nu l-am folosit! Dar s-a antrenat și joacă și v-a dat o palmă tuturor!».

- Încă o bârfă: ai fost în conflict cu Esteban Vigo la Dinamo fiindcă nu voiai să te trezești pentru micul dejun?
- Nuuu! Păi ce conflict să fi avut, dacă Vigo a insistat pe urmă să mă duc la Hercules Alicante? E adevărat că nu mă trezeam pentru micul dejun. Mie-mi plăcea să fac antrenament dimineața, organismul e cel mai bine pregătit pentru efort la primele ore. În străinătate se fac antrenamentele numai dimineața. Dacă era la 11:00, eu mă trezeam la 10:00 și ceva, beam o cafea și ieșeam pe teren. Niciodată n-am mâncat dimineața.

61de meciuri a jucat Dănciulescu în cupele europene, primul a fost în 1995, iar ultimul în 2012

8 selecţii a bifat Dănciulescu la echipa naţională, pe parcursul a 10 ani, 1999-2009, în tricolor are două goluri

2 trofee de golgheter al Ligii 1 câştigat Dănciulescu: 2003-2004 şi 2007-2008, ambele în tricoul lui Dinamo

20 de ania fost distanţa dintre debutul lui Danciu în Liga 1, produs în 6 octombrie 1993 şi ultima apariţie pe prima scenă, 6 octombrie 2013

515meciuri în prima ligă are Ionel Dănciulescu