FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - POLI TIMIȘOARA / MÂINE / 20:30 / DIGI 1, DOLCE, LOOK

INTERVIU Jucătorul dinamovist care i-a luat ochii lui Ionuț Popa: ”E cel mai bun din România!”

Articol de - Publicat duminica, 10 septembrie 2017 09:00

Chiar dacă îi laudă pe dinamovişti, Ionuț Popa crede că Poli o poate învinge şi pe Dinamo după succesul surprinzător în faţa CFR-ului

Mâine seară, Dinamo o întâlnește acasă pe Timișoara antrenată de Ionuț Popa, iar duelul pare să fie unul interesant.

Ambele echipe vin după două victorii consecutive și sunt, cel puțin teoretic, în formă bună.  Mai mult, cu un succes bănățenii ar trece peste "câini" în clasament la un punct, exact pe locul 6, ultimul de play-off.

- Domnule Popa, urmează meciul cu Dinamo. Cum vedeţi partida?
- Știm foarte bine ce ne așteaptă! Meciul este foarte greu, dar încercăm să jucăm cât mai bine pentru că nu avem nimic de pierdut.

- Ca și echipa bucureșteană, veniți după două victorii consecutive. Vă păstrați forma bună?
- E adevărat, dar eu mă gândesc mai mult la pauza de două săptămâni pe care am avut-o. Sper ca echipa să arate aceeași formă de joc echilibrată pe care am avut-o înainte de pauză și să nu ne încurcăm. Vom vedea la ora meciului cum stăm exact.

"Suntem cu banii la zi!"
- Ultimul meci a fost surprinzătoarea victorie cu CFR, scor 4-3, în care Munteanu a marcat de două ori. Repetă "figura"?
- (râde) Munteanu mi-a promis că dă gol meci de meci, așa că aștept să își țină promisiunea și să marcheze și cu Dinamo. Să-l văd ce cuvânt are!

- Pe de altă parte, v-au și plecat câțiva jucători. Vă e greu fără ei?
- Domnule, e adevărat, au plecat, dar ei și-au dorit asta pentru că nu s-au acomodat aici, iar noi nu facem dragoste cu forța. Indiferent cine vine sau pleacă, noi mergem înainte și găsim soluții fără nicio problemă. E simplu.

- Atmosfera de la echipă cum este în acest moment?
- Sunt fericit să spun că atmosfera de la Timișoara este excepțională! S-au plătit patru salarii și mai avem doar o lună de restanță. La ora actuală suntem una dintre puținele echipe din Liga 1 care au banii aproape la zi și acest lucru înseamnă foarte mult, pentru că ne putem pregăti în liniște.

- Cum vi se pare Dinamo?
- Îmi place stilul lor agresiv. Joacă direct pe poartă, luptă enorm de mult. Sunt temperamentali în joc, exact ca antrenorul lor. Îmi place foarte mult atacantul Adam Nemec. E un vârf de careu care joacă fiecare fază foarte corect și cred că e unul dintre cei mai buni din România, poate chiar cel mai bun la ora actuală.

- Ce faceți dacă învingeți Dinamo?
- (râde) O victorie cu Dinamo înseamnă intenția noastră serioasă de a candida la play-off. Dacă batem, gândesc altfel strategia, special pentru a ataca play-off-ul.

"De vinerea trecută pregătim jocul cu Dinamo. Vreau să ne prezentăm bine, chiar dacă ei s-au întărit serios cu Nascimento, Nica sau Anton și speră la titlu"

Citește și:
Antonio Conte dă vina pe Parma și pe Chivu: „Ne-au distrus la toate nivelurile! Ne-am chinuit cu toții”
Campionate
Antonio Conte dă vina pe Parma și pe Chivu: „Ne-au distrus la toate nivelurile! Ne-am chinuit cu toții”
Nebunie înainte de derby-ul de titlu din Grecia: mii de fani la antrenament » Scene incredibile sub ochii lui Răzvan Marin
Campionate
Nebunie înainte de derby-ul de titlu din Grecia: mii de fani la antrenament » Scene incredibile sub ochii lui Răzvan Marin
Decizia lui Cristiano Bergodi la meciul pierdut cu Dinamo, criticată vehement de Gabi Balint: „E o problemă”
Superliga
Decizia lui Cristiano Bergodi la meciul pierdut cu Dinamo, criticată vehement de Gabi Balint: „E o problemă”
Kopic nu înțelege ce se întâmplă cu jucătorul lui Dinamo: „Nu l-am simțit OK de la început”
Superliga
Kopic nu înțelege ce se întâmplă cu jucătorul lui Dinamo: „Nu l-am simțit OK de la început”
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (11)
balauru48
balauru48  •  10 Septembrie 2017, 12:49
Postat de jalabert pe 10 Septembrie 2017, 12:06

Bai ce *** esti prea prost sa raspunzi in cuvinte si dai link-uri? Crezi ca am dat in mintea copiilor sa urmaresc linkurile postate de tine prostan rinamovist?

Creierul tau este subdezvoltat si din punct de vedere intelectual esti sub un copil de 12 ani.

ray51
ray51  •  11 Septembrie 2017, 11:42

Eu vad un X cat Timisoara de mare.

jalabert
jalabert  •  10 Septembrie 2017, 17:09
Postat de balauru48 pe 10 Septembrie 2017, 12:49

Creierul tau este subdezvoltat si din punct de vedere intelectual esti sub un copil de 12 ani.

*** Lasa comentariile despre mine ca le nimeresti ca nuca la perete.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!